UPDATE Uniunea Europeană a anunţat marţi că a declarat indezirabili 19 diplomaţi ruşi pentru „angrenarea în activităţi contrare statutului lor diplomatic” şi le-a cerut să părăsească ţara-gazdă, Belgia, transmite Reuters.
„Pe baza deciziei înaltului reprezentant (pentru relaţiile externe – n. red.) Josep Borrell, 19 membri ai Misiunii Permanente a Federaţiei Ruse la UE din Bruxelles au fost declaraţi personae non gratae”, a comunicat blocul european.
Uniunea a urmat astfel exemplul dat de mai multe ţări membre – Franţa, Germania, Olanda, Suedia, Belgia, Spania, Italia, Danemarca sau Slovenia – care au expulzat peste 150 diplomaţi ruşi în ultimele două zile, sub acuzaţia de spionaj.
UE a arătat că a luat decizia şi ca protest după apariţia informaţiilor privind crimele comise în oraşe ucrainene aflate sub controlul Rusiei după invazia începută în 24 februarie.
Uniunea Europeană a calificat uciderea civililor drept „atrocitate”, dar Moscova susţine că este vorba de o înscenare din partea Kievului.
UPDATE Deciziile a numeroase state din cadrul Uniunii Europene de a expulza diplomaţi ruşi vor afecta pe termen lung relaţiile bilaterale, inclusiv comunicarea pe diverse canale diplomatice, a avertizat marţi Administraţia Vladimir Putin.
„Regretăm aceste decizii. Reducerea posibilităţilor de comunicare la nivel diplomatic denotă lipsa de clarviziune şi va complica relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei de la Moscova, citat de cotidianul Le Monde.
Numeroase ţări europene, inclusiv Germania, Franţa, Italia şi Spania, au expulzat peste 140 de diplomaţi ruşi în ultimele 48 de ore. De la începerea invaziei militare ruse în Ucraina, state din cadrul Uniunii Europene au expulzat aproximativ 250 de diplomaţi ruşi.
„Vom riposta prin măsuri de retorsiune. Este clar că este vorba despre o campanie coordonată în avans. Vor fi afectate relaţiile bilaterale şi canalele de comunicare diplomatică. Iar consecinţele vor fi resimţite mult timp”, a avertizat Aleksandr Groşko, adjunct al ministrului rus de Externe.
UPDATE Spania va expulza aproximativ 25 de diplomați și angajați ai ambasadei Rusiei din Madrid, a spus ministrul spaniol de externe Jose Manuel Albares.
„Am decis să expulzăm diplomații ruși și personalul ambasadei ruse din Spania care reprezintă o amenințare la adresa intereselor și securității țării noastre”, a declarat el după ședința săptămânală a cabinetului, fără a exclude alte măsuri.
Guvernul Italiei a anunţat, marţi, expulzarea a 30 de diplomaţi ruşi, în cadrul unor acţiuni coordonate cu alte ţări din cadrul Uniunii Europene, iar Administraţia de la Moscova a avertizat că va riposta simetric şi că relaţiile diplomatice vor fi afectate grav.
„Am expulzat 30 de diplomaţi ruşi din raţiuni de siguranţă naţională. Această măsură, aplicată în coordonare cu alţi parteneri europeni şi euro-atlantici, a devenit necesară din raţiuni asociate siguranţei noastre naţionale, în contextul actualei situaţii şi a crizei asociate agresiunii Rusiei în Ucraina”, a declarat ministrul italian de Externe, Luigi Di Maio, citat de agenţia de presă ANSA.
„Rusia va avea o reacţie pertinentă”, a reacţionat imediat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, citată de agenţia Interfax.
Decizia Italiei intervine după ce Germania, Franţa, Danemarca şi Suedia au expulzat diplomaţi ruşi, pe fondul tensiunilor generate de invazia militară rusă în Ucraina.
Luigi Di Maio susţine că Italia nu va ceda „ameninţărilor” Rusiei. „Acţiunea noastră pentru pace nu va fi oprită prin ameninţări. Acţiunea noastră pentru pace continuă, obiectivul este să ajungem la pace în actualul război din Ucraina, un război vrut şi declanşat de Vladimir Putin, pe care trebuie să îl oprim cu toate forţele noastre, începând cu un armistiţiu şi apoi cu un acord de pace”, a subliniat ministrul italian de Externe.
Danemarca a decis să expulzeze 15 diplomaţi ruşi, a anunţat marţi ministrul de externe Jeppe Kofod, la o zi după expulzarea masivă de diplomaţi ruşi din Franţa şi Germania din motive similare, informează AFP.
‘Am stabilit că aceşti 15 agenţi de informaţii expulzaţi au întreprins activităţi de spionaj pe teritoriul danez’, a declarat presei Jeppe Kofod.
El a subliniat că doreşte să ‘trimită un semnal clar Rusiei: spionajul pe teritoriul danez este inacceptabil’.
Potrivit agenţiei RIA, preluată de Reuters şi care citează Ministerul de Externe de la Moscova, Rusia a anunţat că va lua măsuri de retorsiune după expulzarea celor 15 diplomaţi din Danemarca.
Suedia a anunțat că va expulza trei diplomați ruși despre care spune că nu acționează în conformitate cu normele internaționale.
Decizia a fost anunțată de Ministerul Afacerilor Externe din Suedia.
„Astăzi, Ministerul Afacerilor Externe a decis să expulzeze trei diplomați ruși a căror activitate în Suedia nu este în conformitate cu Convenția de la Viena”, a declarat ministrul de externe Ann Linde, potrivit Sky News.
Administraţia Emmanuel Macron a anunţat, luni seară, decizia de expulzare a „numeroşi” diplomaţi ruşi, într-o acţiune coordonată cu Germania şi cu alte naţiuni occidentale, pe fondul tensiunilor generate de invazia militară rusă în Ucraina.
„Franţa a decis, în această seară, să expulzeze numeroşi membri ai personalului rus cu statut diplomatic din Franţa, ale căror activităţi intră în contradicţie cu interesele noastre de securitate”, a comunicat Ministerul francez de Externe, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia Mediafax.
„Această acţiune se înscrie într-un demers european. Prima noastră responsabilitate este întotdeauna să garantăm securitatea cetăţenilor francezi şi a europenilor”, a subliniat Ministerul de Externe de la Paris.
Oficiali guvernamentali de la Paris citaţi de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Monde au declarat, sub protecţia anonimatului, că Franţa va expulza 35 de diplomaţi ruşi.
La rândul său, Guvernul Germaniei a anunţat, luni seară, expulzarea a 40 de diplomaţi ruşi suspectaţi de activităţi de spionaj.
Ministerul de Externe de la Berlin a comunicat că „un număr semnificativ de funcţionari din cadrul Ambasadei Rusiei au fost declaraţi personae non gratae”. Conform unor oficiali germani citaţi de publicaţia Süddeutsche Zeitung, 40 de diplomaţi ruşi au primit notificări că trebuie să părăsească Germania din cauza presupusei colaborări cu serviciile de spionaj de la Moscova.
În contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia din cauza invaziei militare ruse în Ucraina, numeroase ţări, printre care Statele Unite, Polonia, Bulgaria, Slovacia, statele baltice, Belgia şi Olanda, au expulzat diplomaţi ruşi.
În mod uzual, Rusia reacţionează prin măsuri simetrice la acţiunile de expulzare a diplomaţilor ruşi.
Daca nu vor incerca sa se inteleaga, iar Europa se lasa fascinata de altii, atunci economic Europa dispare. Cine castiga? Cei care vand putin si scump gazul in primul rand si in al II lea Asia China si India. Rusia va renunta sau va fi obligata sa renunte la schimburile comerciale cu Europa. Prin slabirea Europei China marea exportatoare de produse va putea negocia pretul in favoarea ei. Europa intra in recesiune, Asia in dezvoltare/crestere economica. Oameni buni singura cale de a stopa tragediile si o criza majora este COMUNICAREA, NEGOCIEREA, PACEA si INTELEGEREA dintre popoare si mai ales RESPECTUL si ACELASI TRATAMENT PT TOTI nu ca UE cu mai multe viteze. Nu impunerea disparitiei familiei si schimbarea termenilor sex, mama, tata cu gen, unu si doi, etc. Ramanerea oamenilor la nivelul chakrei bazei a excesului sexual duce la limitarea dezvoltarii intelectuale si spirituale. Se pare ca guvernele ne doresc limitati in gandire la nivelul filmelor pt 12 ani.