Vânătoare de concedii medicale „suspecte”

Modul și indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificați, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a precizat

De B C
Vânătoare de concedii medicale „suspecte”

Modul și indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificați, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a precizat

Modul și indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificați, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a precizat că vor apărea modificări legislative în acest sens.

‘Controlul (privind concediile medicale – n.r.) are rolul de a ne aduce cifrele pe masă așa cum sunt ele și voi prezenta public realitatea, indiferent cât este de nepopulară. Sigur că împreună cu o echipă de experți pe care am format-o deja, din care fac parte manageri de spital, membri ai universităților, membri ai CNAS, din ANMDR și din ANMCS, toate instituțiile din sănătate care răspund calitatea și siguranța actului medical și cu siguranță vor apărea modificările legislative în acest sens. Nu vom putea stopa 100% acest fenomen, sunt convins de acest lucru, în schimb, dacă îl reducem și îl diminuăm, eu cred că este un mare câștig. Modul în care se acordă concediul medical, indicatorii prin care se acordă acest concediu medical trebuie modificați’, a spus ministrul Sănătății, după vizita la șantierul centrului de arși de la Spitalul de Urgență pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, joi, că a trimis în teritoriu Corpul de control al ministerului și pe cel al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru a verifica ‘în detaliu’ situația concediilor medicale, având în vedere că anul trecut ar fi fost eliberate un milion de astfel de concedii, în condiții care ‘par suspecte’.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Ho bre, gata cu harneala! Concediile medicale pe termen peste lege(maximum 180 zile cu internări repetate), găsiți doar la voi mizeriile politice din România, nu la cetățenii obișnuiți cărora li se desface contractul de munca in caz de ceva care pute! Amintiți-va de Gurghiu sau țurcan care au avut peste 250 zile concediu medical ilegal și niciunii dintre voi nu ați luat măsuri cu ea! Apoi, cei care sunt dați afară din funcții politice care își iau medical pa nu a se finalizează procesele în instanțele din Romania, pentru revenire pe posturi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.