Vanghelie, „care este” condamnat: Aproape 12 ani

„Condamnă pe inculpatul Vanghelie Marian- Daniel la pedeapsa rezultantă de…

De (D.N.)
Vanghelie, „care este” condamnat: Aproape 12 ani

„Condamnă pe inculpatul Vanghelie Marian- Daniel la pedeapsa rezultantă de…

Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Vanghelie a fost condamnat de Tribunalul București pentru luare de mită de 30 de milioane de euro. Decizia nu este definitivă. Dosarul se află în instanță de șase ani.

„Condamnă pe inculpatul Vanghelie Marian- Daniel la pedeapsa rezultantă de 11 ani si 8 luni închisoare. Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale”, a decis Tribunalul.

De asemenea, judecătorul a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Sectorul 5 al Municipiului București și îl obligă pe inculpatul Vanghelie Marian- Daniel să plătească părții civile suma de 15.044.700 euro, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale.

Alte trei persoane au fost condamnate cu pedepse cuprinse între 3 și 8 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă.

Distribuie articolul pe:

21 comentarii

  1. Exista Campul Tactic
    Plicurile galbene, Justitia santajata cu dosare, asa se rezolva treaba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.