Vasile Bănescu, în scandalul ”fetelor frumoase„

Purtătorul de cuvânt al Bisericii

De L.V.
Vasile Bănescu, în scandalul  ”fetelor frumoase„

Purtătorul de cuvânt al Bisericii

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a reacționat în urma declarațiilor controversate făcute de preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita. Acesta din urmă a declarat că fetele care sunt agresate sexual ar trebui la rândul lor să intre la închisoare, pentru că ”atrag băieţi şi, pe urmă, băieţii intră în puşcărie că au tras de fete”.

„Dacă un băiat abuzează o fată, aceasta e și ea vinovată”.  Pentru că l-a ispitit. Doar e urmașa Evei, se știe.  Ergo, să facă și ea pușcărie.

Iată o mostră de „gândire” barbar clericalizată, până în dinți înarmată împotriva rațiunii, gingășiei și teologiei, reducționistă până la anularea de sine, inspirată de cea mai proastă cu putință raportare la realitate și la revelația biblică.

Într-o asemenea sumbră viziune, ispita nu e doar un substantiv feminin, ea este femeia sau feminitatea însăși. Aprioric vinovată înaintea bărbatului și bărbăției. Aceasta din urmă fiind, în context, doar un eufemism pentru bădărănia virilă, agresivă și eventual barboforă.

Ce trist! Când miezul creștinismului e doar libertate, dragoste, bucurie.

Libertate responsabilă, dragoste agapică, bucurie a întâlnirii și învierii”, a reacționat pe pagina sa de Facebook, Vasile Bănescu.

Declarațiile preotului de la Valea Plopului au creat indignare în mediul online:  “Fetele frumoase atrag băieţi şi, pe urmă, băieţii intră în puşcărie că au tras de fete. Vor fi condamnaţi şi vor face puşcărie, dar fetele nu sunt chiar nevinovate. Trebuie luate şi ele la judecată. Dacă el face şase ani de puşcărie, să facă şi ea trei, patru luni. De ce? Păi, ăsta nu s-a agăţat aşa, oricum, de ea, s-a agăţat pentru că i-a sărit în ochi într-un chip special. De aceea, creştinele noastre cândva aveau comportamentul lor, erau foarte atractive, aveau un anumit comportament în mers, în gândire, în privire”, a afirmat preotul Nicolae Tănase.

Distribuie articolul pe:

30 comentarii

  1. Oamenii slabi la minte cad ușor. Iar societatea de azi le stimulează și favorizează slăbiciunile.Frumoasele fără minte se joacă cu focul și apoi se pretind victime. Excepțiile(victime fără vina) sunt puține și exista din timpuri biblice doar s-a stabilit și pedeapsa pentru astfel de cazuri.Sa nu amestecam lucrurile! Ne uitam la ce soi de frumusețe se promovează și la ce se refera părintele,a cauta nod în papura și a ne impiedica de copaci ca să nu zărim pădurea este treabă diavoleasca ca și vocile dracilor care striga împotriva unui real slujitor al lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.