Vedetă TV diagnosticată cu cancer

O cunoscută vedetă TV a povestit recent pe rețelele sociale despre cum un control de rutină i-a salvat viața.

Vedetă TV diagnosticată cu cancer

O cunoscută vedetă TV a povestit recent pe rețelele sociale despre cum un control de rutină i-a salvat viața.

Realizatoarea emisiunii „La cină" de la Digi24, Ionela Năstase, a povestit recent pe pagina ei de Facebook despre momentul în care a aflat că are cancer. În postarea de pe rețelele de socializare, vedeta a explicat cum un control de rutină i-a salvat viața.

Mesajul a venit ca un îndemn pentru toate femeile care amână controalele și care nu acordă atenție sănătății lor.

„Acum un an, viața mea s-a oprit pentru câteva secunde, la un control de rutină, pentru că am primit acel diagnostic care îți taie respirația: cancer. A fost cel mai greu cuvânt pe care l-am auzit vreodată, dar și începutul celei mai mari lecții despre viață, curaj și recunoștință”, a scris Ionela Năstase pe Facebook.

Un apel pentru femeile care nu își pun pe primul loc sănătatea

Ionela Năstase și-a făcut publică povestea pentru a arăta că un cancer nu apare neapărat cu simptome evidente. Fiind obișnuită să meargă regulat la controale medicale, ea încurajează și alte femei să transforme vizitele preventive într-o rutină, fără să aștepte până apar semne evidente. Pentru ea, disciplina de a-și acorda prioritate sănătății s-a dovedit a fi salvatoare.

„Nu împărtășesc asta pentru a primi compasiune, ci pentru că știu că povestea mea poate salva vieți. Nu scriu aceste rânduri din dramă sau slăbiciune, ci cu speranța că vor ajunge la o femeie care poate amână acel control de ceva timp. Mergi. Programează-l. Nu aștepta să doară. Nu aștepta semne. Ai grijă de tine, așa cum ai grijă de toți ceilalți.

Eu nu am avut simptome. Nu am simțit că ‘e ceva în neregulă’”, mai spus ea.

În același timp, vedeta de la Digi24 a pus accent și pe prevenție:

„Am fost la medic, așa cum fac regulat, pentru că am învățat să nu-mi neglijez sănătatea. Prevenția face parte din felul meu de a fi și pot spune, cu mâna pe inimă, că disciplina mi-a salvat viața.

Astăzi sunt aici, puternică, sănătoasă și mai conștientă ca niciodată de darul fiecărei zile. Și dacă ești femeie și citești asta, fă-ți un bine: programează acel control pe care îl tot amâni. Fă-o pentru tine, pentru copiii tăi, pentru tot ce iubești.”

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.