Opera „Nabucco”, pe care i-a comandat-o directorul de la Scala din Milano, în 1840, a făcut din Verdi un star. Când i-a fost adus libretul viitoarei opere, compozitorul, deşi încă tânăr, era zdrobit de viaţă. Suferise în câteva luni o serie de lovituri ale destinului. Cei doi copii, apoi soţia îi muriseră. Îşi schimbase chiar aspectul fizic. Cu pasul greu, cu gesturi bruşte, cu figura trasă, cu părul său negru şi ochii încercănaţi părea un ţăran venit la oraş.
Se născuse în 1813, la Roncole, lângă Busseto, în regiunea Parma, unde părinţii lui aveau un fel de han. Dar tânărul Verdi a avut şansa să se ocupe de el organistul parohiei, Pietro Baistrocchi, care l-a învăţat muzica şi să cânte la orgă. Cea de a doua lui şansă a fost un negustor de lichioruri, Antonio Barezzi, care a descoperit calităţile muzicale ale tânărului şi a decis să-l angajeze şi să-i plătească şi studiile la Milano. Dar tânărul Verdi a fost respins la Conservatorul care, ironie a sorţii, poartă astăzi numele lui, pentru „proasta poziţie a mâinilor la pian”. Verdi a reuşit însă să se formeze pe lângă cei mai mari maeştri ai vremii şi mai ales a ascultat toate operele de la Scala. Întors în Busseto, Antonio Barezzi îi găseşte un loc în fanfara localităţii. Şi tot el, câteva luni mai târziu, îi acordă mâna fiicei sale, frumoasa Margherita.
Giuseppe se va căsători cu ea în 5 mai 1836, când avea 23 de ani. Aceasta i-a dăruit-o pe mica Virginia, la un an după căsătorie, şi apoi pe micul Icilio. Compune prima sa operă, „Oberto, conte di San Bonifacio”, pe care se hotărăşte să o prezinte directorului de la Scala. Soţia sa era frumoasă ca o Madonă, copiii, adorabili, iar muzica îi umpluse sufletul. Totul era luminos în viaţa sa. Era fericit. Dar în curând destinul avea să-l lovească. Virginia moare la un an şi patru luni… Tânărul compozitor decide să deschidă uşa divei Giuseppina Streponi, frumoasă şi inteligentă, amanta lui Merelli, directorul Scalei. Acesta îl anunţă că în curând va monta opera la Scala. Dar, din nou, este lovit de destin. Fiul său Icilio moare la un an şi patru luni, la fel ca şi sora sa. I se pare că viaţa este foarte dură şi că singura care îl poate salva este muzica. Opera va fi un succes onorabil.
Scenă din Nabucco la Arenele din Verona
Apoi, din nou, o lovitură. Tandra sa soţie Margherita dispare la vârsta de 26 de ani din cauza unei encefalite.
În 5 septembrie 1840, la Scala are loc cea de a doua premieră a lui Verdi, cu „Un giorno di regno”, în prezenţa compozitorului. Un eşec complet. Opera n-a fost prezentată decât o singură dată. În pană de inspiraţie, strivit de destin, era pe punctul de a se sinucide.
Venise iarna, Verdi traversa ca un somnambul marea piaţă a Domului din Milano, pe faţă curgându-i şiroaie de lacrimi, când îl întâlneşte pe Merelli, directorul de la Scala. Alain Duault îşi imaginează întâlnirea dintre cei doi ca o mică istorie definitorie a marii muzici. Verdi îi mărturiseşte că nu va mai compune niciodată. Merelli îi întinde un libret, semnat de Temistocle Solera, pe care îl roagă să-l citească. Întors în camera sa, Giuseppe aruncă manuscrisul pe o masă şi, nervos, citeşte în grabă „Va-pensiero…”. Reia imediat pasajul din Biblie ce nara nenorocirile poporului evreu aruncat în sclavie şi în exil. Somnul nu-i venea. „Va-pensiero”… Se scoală, aprinde o lumânare şi reciteşte manuscrisul. Începe să pună pe note versurile, apoi trasează o frază melodică pentru cor… şi un an mai târziu opera este compusă. În rolul principal, Giuseppina Streponi. În timpul repetiţiilor întregul personal muzical de la Scala era ca electrizat. Fiecare percepea faptul că era vorba despre o cotitură în istoria operei. În 1842, „Nabucco” era un extraordinar triumf care îl făcea să renască. Aclamaţiile nu se mai sfârşeau. A doua seară, al doilea triumf, urmate de celelalte. Record absolut şi inegalabil. „Cariera mea a început într-adevăr cu «Nabucco»”, mărturisea el câţiva ani mai târziu.
Va Pensiero… ovaţionat azi, ca şi ieri
Nabucco cu Ambrogio Maestri şi Dimitra Theodossiou
Dacă sunteţi curioşi să ascultaţi „Oberto, conte di San Bonifacio”, prima operă a lui Verdi, în înregistrarea lui Lamberto Gardelli, cu marele tenor verdian Carlo Bergonzi, o puteţi face mai ales că Lamberto Gardelli a oferit în revanşă un disc cu nume de prim ordin, precum Fiorenza Cossotto, Jessye Norman şi Jose Carreras. Dar dacă vreţi să vă bucuraţi de geniul lui Verdi ascultaţi „Nabucco”, un adevărat regal, avându-l la pupitru pe Riccardo Muti, cu celebra Renata Scotto şi veţi respira această operă care l-a făcut pe compozitor unic, de neînlocuit.
În 5 august, dacă aveţi ocazia, nu pierdeţi, la Arena din Verona, opera „Nabucco”, sub bagheta dirijorului Julian Kovatchev şi în regia lui Gianfranco de Bosio, cu o distribuţie remarcabilă: în rolul lui Nabucco, Marco Vratonga, avându-i alături pe Giancarlo Monsalve (Ismaele), Vitalij Kowaljow, în rolul Zaccaria, în cel al lui Abigail, Dimitra Theodossiou,
Fenena, în interpretarea Andreei Ulbrich.
Un superb moment de performance muzical şi de revoltă culturală s-a petrecut recent la teatrul liric din Roma.
În cadrul aniversării a 150 de ani de la Unificarea Italiei a fost programată opera „Nabucco” de Giuseppe Verdi, dirijată de Riccardo Muti, o compoziţie muzicală şi politică totodată. Ea evocă sclavia evreilor în Babilon, faimosul „Va pensiero” fiind corul sclavilor oprimaţi. În Italia, acesta a devenit simbolul luptei pentru libertatea ţării care, la momentul scrierii operei, în 1841, încerca să iasă de sub oprimarea Imperiului Habsburgic şi să creeze un stat unificat.
Riccardo Muti aclamat la pupitrul operei Nabucco
A început spectacolul, dar în momentul în care s-a ajuns la „Va Pensiero”, atmosfera a devenit tensionată. „Există lucruri care nu pot fi povestite, dar pe care le simţi. Înainte, publicul era tăcut. Dar când spectatorii şi-au dat seama că va începe «Va Pensiero», tăcerea s-a umplut de o adevărată fervoare. Puteai simţi reacţia viscerală a sălii la lamentarea sclavilor care cântă «O patria mea, frumoasă şi pierdută!»”. La sfârşit, publicul a început să strige „Bis!”, „Trăiacă Italia!”, Trăiască Verdi!”, iar de la balcon au fost aruncate bilete cu mesaje patriotice.
Muti în Aula de la Montecitorio, alături de Orchestra şi Corul Operei din Roma
Riccardo Muti a ezitat să acorde bis, opera trebuind, din punctul lui de vedere, să curgă de la început până la sfârşit. Dar, cuprins şi el de sentimentul patriotic al sălii, s-a întors către public şi către Silviu Berlusconi şi a spus: „Da, sunt de acord. Trăiască Italia! Nu mai am 30 de ani şi mi-am trăit viaţa. Dar, ca italian care a străbătut întreaga lume, mi-e ruşine de ceea ce se petrece în ţara mea. Accept deci bisul pentru «Va Pensiero»”.
Toţi spectatorii s-au ridicat în picioare, ovaţionând. N-a fost, în acea seară, numai o reprezentaţie cu „Nabucco”, ci şi o poziţie declarată faţă de politicieni a marelui dirijor Riccardo Muti, care a împlinit de câteva zile 70 de ani.
