Vești proaste și pentru profesori

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, referindu-se la creşterile salariale pentru profesori prevăzute de la 1 septembrie 2020…

De (C.C.)
Vești proaste și pentru profesori

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, referindu-se la creşterile salariale pentru profesori prevăzute de la 1 septembrie 2020…

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, referindu-se la creşterile salariale pentru profesori prevăzute de la 1 septembrie 2020, că nu crede că există resurse pentru a le putea susţine.

Întrebat de presă dacă va mai exista creşterea de salariu pentru cadrele didactice de la 1 septembrie 2020, aşa cum prevede Legea salarizării unitare, Orban a răspuns:

„Nu am luat o decizie definitivă. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu nu cred că există resurse pentru a putea susţine aceste creşteri, care, practic, înseamnă obţinerea salariului de la nivelul anului 2022 de la 1 septembrie 2020. Practic, orice altă categorie din sectorul public ar putea cere acelaşi lucru. E suficient, există o creştere pe care am alocat-o de la 1 ianuarie, cred că foarte mulţi profesori, foarte multe cadre didactice, pot să înţeleagă situaţia bugetară în care ne găsim şi că o astfel de creştere în avans, de la 1 septembrie, este foarte greu de finanţat”.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Halal profesor. Mai pretindeti ca vreti sa educati copiii (pentru cersit, eventual). Ma intreb ce nota ati avut la titularizare? Altii trudesc 10 ore pe zi , plus sambetele, pentru 2500.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.