“Vezi ce mă obligi să fac?”

Am urmărit aseară frânturi dintr-o discuție între Zuckerberg (care, cică, reprezenta tânăra generație, cocoțat pe Everestul său de bani făcuți din marketizarea datelor noastre cu caracter personal, pe care noi i le punem la dispoziție gratis, ca niște moșcrăciuni inversați) și Antony Fauci (care, cică, reprezenta știința medicală oficială, aia care încă n-a dibuit nano-microbul care a închis lumea pentru a o pregăti pentru noua “normalitate” în care omul este lup pentru om).

Scabroasă discuție, pentru că a fost între doi mari manipulatori, care au făcut din progres neo-feudalism (enoriașii covid îi blesteamă nestingheriți pe facebook pe eretici, cerându-le moartea rituală, la propriu, în chinuri și cu extensie la întreaga familie) și din știința medicală ștampilată oficial, o religie, un nou “opiu al poparelor”.

Înspăimântatoare discuție, pentru că seamănă cu “discuțiile” între torționar și victimă din romanele lui Carlos Ruiz Zafón despre războiul civil spaniol, sau cu reeducarea prizonierilor în cadrul “experimentului Pitești”.

Torționarul cultivat se crede un om bun în esență, care este “obligat” să slujească în mod criminal un nou regim politic, de înaltă năzuință și cu viitor măreț. Din această postură ingrată, după zeci și zeci de ore de tortură, torționarul ajunge să o convingă pe victimă, prin frică de alte chinuri fizice sau psihice, că ceea ce este “obligat” să facă este din vina victimei, care nu înțelege sensul istoriei și refuză să se urce în trenul ei. Treptat, din frică, victima preia treptat această vină și chiar responsabilitatea reeducării, pe care o partajează cu torționarul, după care o împraștie colegilor de celulă trecuți prin același iad al torturii psihice și, la final, ajunge să îl iubească pe torționar, omul bun, care îi vrea binele. Și, desigur, să iubească noul regim politic măreț, noua normalitate.

Masca “de protecție” nu mai este doar simbolul supunerii (=islam, evlavia), ci și semnul distinctiv al victimei care și-a recunoscut vina preluată de la torționar, via propaganda făcută de vedete atinse de boală sau de frica de boală. Vinovatul astfel convertit devine imediat vectorul infinitezimal, dar esențial, al propagandei fricii de boală, căci e primul care ne va face vinovați pe toți că nu purtăm mască în orice situație, chit că nu s-a dovedit nici chintesența nano-microbului, nici utilitatea măștii (care în România are “șanse” să fie redusă cu 90% din cauza defectelor și neconformităților). Și este primul care va cere stare de urgență la primele “semne” ale recrudescenței (reale sau umflate din pix) molimei, digitalizarea alegerilor, învățământul la distanță, închiderea turismului și a celorlate locuri de pierzanie, adică noua “normalitate”.

În filmele hollywoodiene despre torționarii naziști sau comuniști, călăul “cultivat”, cu convingeri mărețe care îl fac să se afirme, foarte precis și meticulos, prin torturile administrate victimelor, are un discurs calm, mieros, aproape de nepot care își recunoaște greșelile în fața bunicii, discurs în care îi explică victimei cât e de rea viața și cât de răuvoitoare e victima însăși, care îl „obligă” la așa ceva – “vezi ce mă obligi să fac?”.
Cam așa au sunat frazele lui Fauci de aseară. Cel puțin până la momentul la care “dialogul” m-a obligat să trec pe History. Nu am urmărit pănă la capăt nemaipomenitul dialog – poate au spus oamenii ăia ceva care să vă dea speranțe pentru revenirea în curând la normalitate și i-am judecat eu prea aspru, cine știe…