UPDATE Victor Piţurcă a părăsit, marţi, Arestul Central al Poliţiei Capitalei după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore emisă de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă.
„Eu nu am nicio treabă cu această afacere”, a declarat Victor Piţurcă la ieşirea din arest.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu au solicitat instanţei arestarea preventivă a acestuia, în schimb, surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că acesta a fost pus sub control judiciar.
Sursele menţionate au mai spus că anchetatorii au început urmărirea penală şi pe numele lui Alexandru Piţurcă, fiul fostului selecţioner.
Alexandru Piţurcă, fiul fostului selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă, s-a prezentat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat de procurori.
Tot marţi, Victor Piţurcă a fost scos din arest şi adus la sediul DNA.
DNA anunţa, luni, într-un comunicat, că procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de luni, a lui Gabriel Ţuţu, director general al Companiei Naţionale Romarm SA, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influenţă în formă continuată şi fals intelectual.
De asemenea, s-a dispus urmărirea penală şi reţinerea unei persoane pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Surse judiciare au precizat că persoana vizată în dosar ar fi fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă.
Cum spune zicala : pițura nu sare departe de pițur