(VIDEO) Cea mai așteptată lansare, cu succes

SpaceX şi NASA au lansat, sâmbătă, naveta Crew Dragon, prima misiune cu echipaj uman din cadrul acestei colaborări.

De (D.V.)
(VIDEO) Cea mai așteptată lansare, cu succes

SpaceX şi NASA au lansat, sâmbătă, naveta Crew Dragon, prima misiune cu echipaj uman din cadrul acestei colaborări.

Cei doi astronauţi americani de la bordul navetei Crew Dragon au ajuns, duminică, la capătul unui zbor de 18 ore, la Staţia Spaţială Internaţională.

Capsula la bordul căreia se află astronauții Bob Behnken şi Doug Hurley a completat protocolul de andocare la Staţia Spaţială Internaţională (SSI).

SpaceX şi NASA au lansat, sâmbătă, naveta Crew Dragon, prima misiune cu echipaj uman din cadrul acestei colaborări. Naveta s-a ridicat timp de 15 minute, după care a intrat pe traseul de 19 ore până la Staţia Spaţială Internaţională, care se află pe orbită.

Lansarea navetei a fost anulată miercuri din cauza vremii nefavorabile. La bordul navei au urcat, sâmbătă, astronauţii Bob Behnken şi Doug Hurley. Behnken are 48 de ani, iar Hurley are 53 de ani. Amândoi sunt astronauţi experimentaţi ai NASA şi au fost implicaţi încă de la început în testarea capsulei Crew Dragon.

Doug Hurley a fost pilot de luptă în US Marine Corps şi a participat la ultimul zbor al navetei spaţiale Atlantis în 2011, înainte de a fi întrerupt. Acesta va fi responsabil de lansarea, aterizarea şi recuperarea vehiculului spaţial. Bob Behnken a fost un inginer de testare a zborurilor cu US Air Force înainte de a se alătura NASA şi a petrecut peste 29 de zile în spaţiu. El va îndeplini funcţia de comandant al operaţiunilor şi îşi va asuma responsabilitatea pentru andocarea şi deblocarea capsulei Dragon.

Ei sunt primii astronauţi din ultimul deceniu care pleacă în spaţiu decolând de pe pământ american. Cei doi bărbaţi poartă costume spaţiale proiectate de SpaceX cu ajutorul designerului de costume hollywoodian Jose Fernandez.

https://www.facebook.com/NASA/videos/890067148162282/?v=890067148162282

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Pe Planeta Marte nu se poate Trai , deoarece , exista in Atmosfera , Metan . Se Poate Civiliza Planeta Marte , doar cu Ajutorul Robotilor . Si cu ajutorul , probabil , Tehnologiei 5 G , care sa Intretina Robotii , de pe Planeta Marte , in Viitor .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate