(VIDEO) Marea reîntoarcere a unui campion

Duelul va avea loc la Dignity Health Sports Park din oraşul Carson (California), într-o sală ce poate primi 27.000 de spectatori. Este însă…

De (C.C.)
(VIDEO) Marea reîntoarcere a unui campion

Duelul va avea loc la Dignity Health Sports Park din oraşul Carson (California), într-o sală ce poate primi 27.000 de spectatori. Este însă…

Fostul campion de la categoria grea, Mike Tyson, a anunţat oficial că va reveni în ring în luna septembrie, într-un meci demonstrativ împotriva lui Roy Jones Jr.

Tyson, în vârstă de 54 de ani, care s-a retras în 2005, va lupta împotriva lui Jones Jr, 51 de ani, pe 12 septembrie la Los Angeles, într-un meci de opt runde.

Mike Tyson, care difuzează de mai multe luni pe reţelele de socializare înregistrări impresionante ale sesiunilor sale de antrenament, nu a mai boxat de 15 ani, de când a fost învins de puţin cunoscutul Kevin McBride, într-un meci în care a lăsat o imagine proastă, relatează AFP.

Meciul dintre Tyson şi Roy Jones Jr. va avea opt reprize, potrivit ESPN. Duelul va avea loc la Dignity Health Sports Park din oraşul Carson (California), într-o sală ce poate primi 27.000 de spectatori. Este însă posibil ca meciul să se desfăşoare cu porţile închise din cauza pandemiei.

Tyson are în cariera sa un bilanţ de 50 de victorii şi 6 înfrângeri. Jones Jr. (66 de victorii şi 9 înfrângeri) nu a mai boxat din 2018.

În luna mai, Tyson a negat că rivalul său Evander Holyfield îi va fi adversar la revenirea în ring pentru un meci demonstrativ. Tyson a explicat atunci că unicul scop al revenirii sale este strângerea de bani pentru acţiuni caritabile.

Tyson a fost primul campion mondial al greilor care a deţinut titlurile WBA, WBC şi IBF. Americanul a devenit cel mai tânăr campion mondial al greilor prin victoria reuşită în faţa lui Trevor Berbick, în 1986, la vârsta de 20 de ani. El calcă pe urmele compatriotului său Floyd Mayweather Jr şi ale filipinezului Manny Pacquiao, care au renunţat la retragere pentru meciuri demonstrative.

Jones Jr a fost campion mondial la patru categorii între 1993 şi 2004, la început la categoriile mijlocie şi supermijlocie, apoi la semigrea, pentru a câştiga în fine centura WBA a greilor.

Tyson a confirmat pe contul său de Twitter revenira în ring, scriind: ”M-am întors”.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.