(VIDEO) Noi explozii la Kiev și Harkov: „Situația este sub control”

Vitali Klitscho, primarul Kievului a descris capitala Ucrainei ca fiind „încercuită” și a declarat că o evacuare a civililor nu va fi posibilă…

De (G.Z.)
(VIDEO) Noi explozii la Kiev și Harkov: „Situația este sub control”

Vitali Klitscho, primarul Kievului a descris capitala Ucrainei ca fiind „încercuită” și a declarat că o evacuare a civililor nu va fi posibilă…

UPDATE Apel către locuitorii din Kiev luni: Nu ieșiți din case!

Explozii au fost auzite luni dimineaţa în capitala ucraineană Kiev şi în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, a anunţat serviciul de stat pentru comunicaţii speciale şi protecţia informaţiilor, transmite Reuters.

În Kiev a fost linişte timp de câteva ore înaintea acestor explozii, a anunţat sursa ucraineană citată, într-o scurtă comunicare pe Telegram.

Situația în Kiev este sub controlul ucrainenilor după încă o noapte de lupte, a anunțat luni dimineață comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul-colonel Alexandr Sirski.

„Astăzi inamicul a continuat să încerce să treacă de apărarea Kievului. Coloane de trupe rusești au luat cu asalt periferiile capitalei. Toate mișcările forțelor inamicului sunt sub control. Situația este sub control în capitala țării noastre.

Toate încercările de a-și atinge scopul ale trupelor de ocupație rusești au eșuat. Coloane de tehnică (militară – n.r.) ale ocupantului au fost distruse. Inamicul a suferit pierderi semnificative de personal. Trupele rusești sunt demoralizate și obosite. Am demonstrat că putem să ne apărăm casa de oaspeți nepoftiți”, a transmis luni dimineață într-un mesaj comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei și comandantul apărării Kievului, generalul-colonel Alexandr Sirski.

Mai multe bombardiere şi avioane de vânătoare au decolat din peninsula Crimeea îndreptându-se spre oraşe din Ucraina, a informat agenţia ucraineană de presă UNIAN, transmite luni dpa.

Capitala Kiev şi al doilea oraş ca mărime, Harkov, precum şi Mikolaiv, în apropiere de Marea Neagră şi Herson, în partea de sud a ţării, se numără printre ţinte.

Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent.

Armata ucraineană respinge atacurile terestre şi aeriene, a declarat consilierul şefului administraţiei prezidenţiale, Oleksii Arestovici, într-un briefing care a avut loc duminică seara.

El a informat că au fost trase trei rachete spre Kiev.

Primarul Kievului, Vitali Klitscho, spune că informațiile potrivit cărora capitala Ucrainei ar fi înconjurată de forțele rusești sunt false.

„În cursul serii (duminică – nr.), publicații online rusești au răspândit informații cu referire la mine, potrivit cărora Kievul ar fi fost înconjurat și evacuarea oamenilor ar fi fost imposibilă”, a declarat Vitali Klitschko într-un comunicat.

„Și este ciudat că și canalele ucrainene Telegram au început să răspândească informația. Nu credeți minciunile! Aveți încredere doar în informațiile din surse oficiale. Împreună, vom rămâne uniți. Ucraina va învinge!”, a adăugat acesta, potrivit The Guardian.

Un purtător de cuvânt al primarului a declarat pentru Kyiv Independent că Klitschko s-a exprimat greșit mai devreme și că informațiile despre trupele rusești care ar fi încercuit orașul sunt „o minciună și o manipulare”.

Imaginile din satelit de duminică au arătat o desfășurare de forțe rusești de 5,5 kilometri lungime care avansează spre Kiev.

Anterior, apăruse informația potrivit căreia Vitali Klitscho ar fi descris capitala Ucrainei ca fiind „încercuită” și o evacuare a civililor nu va fi posibilă.

Preşedintele Ucrainei, Volodmir Zelenski, a discutat duminică seară cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, liderul de la Kiev afirmând că următoarele 24 de ore vor fi „cruciale” pentru viitorul ţării sale.

Volodimir Zelenski a afirmat că Boris Johnson a acceptat „noi acţiuni comune pentru contracararea agresorului”. „Următoarele 24 de ore vor fi cruciale pentru Ucraina”, a subliniat Zelenski, potrivit postului BBC News şi site-ului ChronicleLive.co.uk.

Guvernul de la Londra a confirmat că premierul Boris Johnson i-a transmis lui Volodimir Zelenski intenţia sa de a face „tot posibilul” pentru a facilita transferul de armament armatei ucrainene. „Premierul britanic a lăudat curajul cetăţenilor ucraineni în contextul invaziei ruse şi spiritul de lider demonstrat de preşedintele Zelenski în faţa unor astfel de ostilităţi. Rezistenţa poporului ucrainean a fost eroică”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street.

Bilanţul atacurilor armatei ruse a ajuns duminică la 352 de morţi şi 1.684 de răniţi în Ucraina, au anunţat duminică seară autorităţile de la Kiev, iar Moscova a recunoscut, pentru prima dată, că a pierdut militari în confruntări.

 

Distribuie articolul pe:

26 comentarii

  1. @Octavian P Jumară

    Mie mi-e straniu cum le (statistic imposibil fara anumite „surse speciale” ) ante-ghiceste !

    ‘S curios daca se va ajunge la o PROGNOSTICATA ca REALA si IREVERSIBILA …explozie atomica in Marea Nordului in urmatoarele 3 saptamani !

    Fiti siguri de asta …cum a ti fost siguri …post-factum de ce v-an trada…zis 😉 ! :*

    Va zic un secret … e in master-plan:

    – Razboiul din Ukraina nu se va termina pana nu va exploda ceva ATOMIC (era pre-planificat asta si totul decurge conform planului …republicanii vor iesi NEMERITAT in castig politic „din asta”)

    Va rog NU MA CREDETI ! urmariti doar viitoarele 3 saptaamni si …eventual 24 martie !

    (asa ca v-a surprin ghiceala cu 24 … „24” … „24 martie” …asa ca „unii” au putut descifra dinainte ala q.anon stirea !9

    Isteltilor le spun fiti mai mult atenti la ce va strecor 😉 printre randuri decat la ce va zic direct … 😉 [exista limite de de-secretrizare 😉 ! Eu nu fac propaganda si nu „tsin” cu nimeni 🙂 !
    Chiar va indemn verificati MEREU ce va ante-spun …daca se realizeaza sau e doar routinata vrajeala !

    ATENTIE la 24 … martie !

    🙂

    [Putin nu glumeste atomic … pentru ca dac-ar glumii CREDIBILITATEA-i va fi destramata pe veci RUSIEI … pe thema asta e de medithat …precum pe thema unei schimbari la puterea USA …care-ar schimba PREMEDITAT-CONTROLAT …cartile = cat de parte sunt alsit cei la puter in USA „de ai lor” sa merga in potentiala distrugere RADIOACTIVA a CAPITALULUI capitalist american =
    Sunt dispusi SA MOARA CU RUSII DE GAT ! …sau chiar yankei fiind pot, POT, ajunge la COMPROMISURI intr-o epoca in care-s oricum in DECADENTA ECONOMICA !

    🙂
    (de la unul cu IQ>145 !)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.