(VIDEO) O gafă care i-a pus pe gânduri și pe pesediști

Reprezentanții PSD reacționează la ultima gafă de proporții a premierului Viorica Dăncilă. Dăncilă a spus miercuri într-o conferinţă de presă comună cu premierul muntenegrean Duško Marković, că se bucură să fie la Pristina, capitala Kosovo, în loc să spună Podgorica, care este capitala Muntenegrului.

„Mă bucur să fiu astăzi la Pristina, în prima vizită a unui prim-ministru român în Muntenegru”, a afirmat Dăncilă.

Translatorul a sesizat greşeala, a corectat-o, spunând Podgorica, iar Guvernul muntenegrean a cenzurat greşeala făcută de prim-ministrul Viorica Dăncilă, pe linkul de pe site-ul Executivului din Muntenegru către înregistrarea conferinţei de presă neauzindu-se, când Dăncilă rosteşte „Pristina”.

Adrian Dobre, fost purtător de cuvânt al PSD, a afirmat, miercuri seara, că Dăncilă a făcut o „gafă serioasă de diplomaţie”, prin încurcarea capitalei Podgorica cu cea a Kosovo – Priştina, iar primul-ministru ar trebui să facă o analiză amănunţită a consilierilor cu care a fost pregătit dosarul acestei vizite.

„Este evident o gafă care nu poate fi negată. Din păcate, zona Balcanilor este o zonă cu multe sensibilităţi, cu multe sensibilităţi istorice. (…) Eu cred că doamna prim-ministru trebuie să îşi facă o analiză foarte clară şi serioasă a consilierilor domniei sale, în primul rând, şi a dosarelor de ţară pe care le primeşte în cursul acestor vizite. Cred că ar trebui pregătite mult mai bine. Sigur, nu sunt de dorit aceste gafe pentru că pot crea frustrări în spaţiul în care reprezintă România, Guvernul României.
Toată zona este o zonă complicată, cu aspiraţii, cu interese care nu întotdeauna sunt convergente. Zona Balcanilor a fost întotdeauna o zonă fierbinte, este şi va rămâne în continuare”, a afirmat Dobre, la Digi 24.

Întrebat dacă şi partidul ar trebui să analizeze acest episod, el a răspuns că analiza trebuie făcută la nivelul cabinetului premierului, adăugând că speră ca Ministerul Afacerilor Externe să întreprindă demersurile pentru repararea acestei gafe, în cazul în care ajunge să aibă efecte asupra relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.

„E adevărat, este o gafă serioasă de diplomaţie, e posibil ca această gafă să treneze asupra relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, dar sperăm că până la urmă, cu eforturi diplomatice, va fi trecută cu vederea. (…) Nu ştiu dacă analiza trebuie pusă la nivelul partidului de guvernământ, eu cred că mai degrabă la nivelul cabinetului prim-ministrului. Cred că trebuie analizată foarte serios această chestiune. Trebuie făcută o analiză extrem de profundă, amănunţită şi serioasă a consilierilor domniei sale, pentru că evident se vede că dosarul şi lucrurile nu au fost aşezate cum trebuie. Este o gafă diplomatică importantă, sper totuşi ca diplomaţia română, prin Ministerul Afacerilor Externe, prin ambasadorii acreditaţi în cele două ţări să aplaneze, să repare această gafă. Nu mai poţi da timpul înapoi, ea s-a făcut, gafa a rămas, e înregistrată, transmisă, monitorizată. Nu mai poţi să o schimbi. Dar sper ca prin efort diplomatic această gafă să fie, să spunem, să fie cizelată, aşezată, îndulcită într-un fel, corectată”, a mai afirmat fostul purtător de cuvânt al PSD.

Oops!…I Did It Again

Viorica Dăncilă gafă impardonabilă şi peste hotare! În declaraţiile comune susţinute la finalul întrevederii cu omologul muntenegrean, Duško Marković. Dăncilă a fost corectată de traducător… Şefa Guvernului român se afla la Podgorica, dar a spus Pristina, capitala Kosovo, stat nerecunoscut de către ţara noastră.

Publicată de Secţia Politic pe Miercuri, 25 iulie 2018

https://www.youtube.com/watch?time_continue=2&v=DaRHjAACi1o

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8518 Articole
Author

45 de Comentarii

  1. Zici că nu știi pe ce lume se află. Ieri confundă inundațiile cu irigațiile, azi Podgorica cu Pristina, mâine Bucarest cu Budapest. Salut, Woodenhead! Tu trebuie să fii foarte mulțumit, Cap de lemn. Apropo, tu ce fel de securist ești?

    • Nu le mai turna gaz pe coadă,și așa prostacii PSDA3 sunt ca vai de mama lor ,cu lăutarii lor cu tot!Levi Lăutarul are nevoie de ultimele clase de liceu,Tuta PSDA3 are nevoie maximă de școală generală, după care, în mod firesc,liceul, la zi nu la fără frecvența,să înțeleagă și ei, măcar la apusul vieții, cât de importantă e o școală!Ce nu inteleg poolitrucii este ca lipsa scolii si a educatiei se vede in fiecare moment al vietii lor,si nu e vina „securistilor”,”procurorilor”,”DNA”.”statului paralel” si altor marote de partid PSDA3!Cu astfel de „ambasadori” călătoreste prostia româneșcă în lume !Idiocratia conduce România!

    • Vai, ce educati sunt sustinatorii consumatori de etnobotanice de la #SOROS: si-au luat diplome de la universitatea Google sau Spiru Haret, si s-au dus in strainatate la spalat WC-uri si cules capsuni la 40+ grade celsius. Vai ce destepti sunt ei!!! Postaca de la 9:07 reprezinta statul paralel; ea e paralela cu realitatea. Ea si amicii ei se aduna ca zombii in piata victoriei si se bat cu pumnii in piept in strada ca maimutele alea din Tailanda. Marinica Guica e facuta din prostie! Daca prostia ar fi o competitie sportiva, Marinica Guica ar fi sportiva de performanta.

    • @lililatrina: violenta limbajului,onomatopeele, jignirile,nu tin loc de inteligenta !Esti o dovada vie…

  2. Imbecila asta poate crea un incident diplomatic de proportii!Are si niste consilieri mai tampiti decat ea, sau, cine stie, poate o fac intentionat sa arate lumii cat e de tuta individa!

    • nu stiu ce consilieri geniali iti trebuie ca sa stii unde esti in vizita. e o chestiune macar de bun simt.

    • Demisia sa i-o ceri numai dupa ce o angajezi tu. Da, a facut o gafa. Dar asta nu se compara cu gafele Mutului, care se plimba cu bicicleta cand lumea e inundata de ape. Cand o sa ajungi tu europarlamentar, abia atunci sa ceri demisia altor demnitari. Pana atunci taci din gura si spala WC-uri.

    • @llatrina- presedintele romaniei are un guvern care trebuie sa gestioneze treburile tarii, inclusiv inundatii (sau irigatii?)

    • Pt Orwell: Tu de fapt esti ministrul prostiei. Presedintele are o functie; si functia nu e sa se plimbe cu bicicleta ca un imbecil cand oamenii sunt sub ape.

  3. Doamne, cu ce em gresit noi, romanii, astfel incat sa ne conduca toi idiotii?

  4. Cu ce-s vinovati Consilierii ca analfabeta asta FACE Gafe de cate ori deschide gura?
    Schimbati-o, naiba, pune ROMANIA pe Harta Imbecililor si a Habarnistilor din Politica!
    Ce-o fi scris Presa din Muntenegru, neagra de suparare ca Veorica nu stia pe ce lume se afla, ca ea habar NU a avut ca a aterizat la Podgorica, Capitala Muntenegru si NU la Pritina, capitala Kosovo!??
    Ce-o fi scris Presa internationala, care a taxat-o de multe ori pentru Gafele de la fiecare aparitie publica!?
    Individa NU are habar pe ce lume traieste, schimbati-o, cat trebuie sa se mai faca de ras individa asta, ca faceti PSDul de ras tinand-o in functie nu ne miram, e SLUGA FIDELA SUPREMA a lui Dragnea, dar deja face Romania de ras, cu astfel de GAFE Diplomatice!
    Cand cate o formatie vine la Bucuretsi si auzim: „Buna seara, Budapesta”, presa romanesca sare in sus, oare cum o fi scris Presa din Muntenegru cand Premierul Romaniei NU a stiut ca se afala in Capitala Podgorica!?
    Bietul Melescanu se chinuie sa o trimita pe-afara, pe unde poatte si el, ca doar NU o s-o vedem pe Veorica la Washington, Paris, Berlin, Londra, etc!!!
    Pe la Podgorica mai merge, dar acum cand individa a gafat asa, cum va mai avea curajul MAE sa ii aranjeze intalniri oficiale acestei semianalfabete?!

    • O vai! A facut cateva gafe si acum brusc e analfabeta. Cand o sa ai tu guvernul tau si o sa ajungi tu europarlamentar ca Dancila, ai sa faci critici si ai sa dai tu indicatii si le vei spune altora ce sa faca. Atata timp cat esti doar o menajera au pair care spala chiloti si sosete in diaspora, taci din gura! Dancila vorbeste romana mult mai bine decat o vorbeste Mutu, care fara prompter nu e in stare sa lege doua cuvinte. Apropo, unde e Mutu? De aproape o saptamana nu l-am vazut la TV sau in presa.

  5. Poate sa zica ca din cauza caldurii era cu gindul la zacusca de Pristina , aia fac zacusca buna si aici e punctul slab al sirbilor , ca era asa intr-o melancolie dupa vechea Jugoslavie si ca dorinta ei ar fi ca Kosovo sa redevina Serbia si atunci o astfel de revelatie valahica cu iz oriental si aroma de cafea cu caimac le va inmuia orgoliul ranit al sirbilor de pe podgoria Podgorita si vor fi confuzi momentan , vor trece ca dupa un fum de iarba indiana , de la manie la ris si apoi la plins , ca asa sint sirbii , pling dupa laptele care s-a varsat din oala . Odata am facut si eu confuzie intre Novi Sad si Novi Pazar , am localizat Novi Sad in Bosnia si s-au cam zbirlit sirbii dar mi-am cerut scuze .

  6. Mai nene, daca tanti a lipsit la orele de geografie, de ce nu o lasati acasa, de ce o puneti sa calatoreasca? Gresala dupa eroare si eroare dupa greseala? Ce politica de cadre se face la PSD, chiar ati ajuns sa guvernanti cu cei mai „destepti” membrii de partid? La inscrierea in partid luati toti boschetarii de pe strada?

    • NU cred, grav e ca NU ar sti nici sa citeasca corect informatia de pe hartia pe care i-ar scrie Conslierii raspunsul corect!
      Ma gandesc ce spun in sinea lor Consilierii aia care ii scriu pe hartie, iar ea NU e-n stare nici macar sa citeasca CORECT!
      O analfabeta!
      Rusine, schimbati-o repede, cat trebuie sarmana sa se mai faca de ras, ea oricum NU are simtul ridicolului, SCHIMBATI-O!!!!!!

    • Dar Iohannis stie pe ce lume se afla? Unde e? In ultima saptamana nu l-am vazut deloc la stiri. S-a dus cumva iar intr-o vacanta?

  7. mai in gluma mai in serios ..cred ca dela coafiura i se traje..cineva se intreaba ,cu ce am gresit noi romanii..pai ce noi romanii am numito PM pa madam..stim cine a numito, nu stim ca urmare al caror merite ca dupa prestatie …n ar fi greu de vazut ca putea fi o buna bucatareasa cu utilaje automate si cu o carte de bucate la zi..

  8. PT lili latrina -Nu este oricine si nu este orice gafa. Este reprezentatul statului roman intr-o vizita oficiala . Ai dreptate cu guvernul „tau”, doar ca atat poate .Ce tot o dai la intors , nu stii cum sa o „scoti”, dar realitatea iti da si tie mostre zilnice de incapacitate. Noi nu facem nimic pt asta, doar asistam si parca le asteptam, pentru ca vin aceste „gafe” implacabile si aproape zilnic , de la „premierul Romaniei, realizezi asta!!!

    • Gafa ei nu e mai mare decat gafa lui Iohannis, care s-a dus pe partie la schi in timp ce oamenii erau la protest. Ca sa nu mai spun ca tari mici si irelevante ca Montenegru sunt invizibile. Tu chiar crezi ca sta cineva sa le tina minte capitalele? Tu crezi ca Trump stie care e capitala Muntenegrului sau a Croatiei? Gafa e sa nu stii care e capitala Norvegiei sau a Elvetiei. Avand in vedere ca in Occident oamenii mereu confunda pe romani cu rromii si Bucurestiul cu Budapesta, chiar nu ma intereseaza niciun pic ca Dancila a uitat care e capitala Montenegrului. Daca era Iohannis in locul ei, zau ca as fi avut aceiasi opinie. Ma deranjeaza mai mult ca Dancila pierde timpul aiurea in Muntenegru; CE CAUTA ACOLO? Tara aia e irelevanta.

  9. Sunt multi celebri in lume (oameni politici, artisti etc.) care au facut confuzie intre Bucuresti si Budapesta in discursurile publica. Nici ei nu au invatat geografie? De ce nu ati cerut demisia lui Solana etc.?
    Daca din toate gafele verbale, nevrute ar iesit un conflict international si ar gandi ca unii postaci ar fi vai si amar de omenire. Bine ca sunt numai postaci. Sper sa ramana la acest stadiu si sa ne se manifeste in realitatea nevirtuala.

  10. Cucoana trebuie dusă urgent la analize că nu se mai poate. Ziua și gafa !

    • Analize, concomitent cu Alfabetizarea!!
      Veorica Dancila intra in categoria celor 42% de Analfabeti functional din Romania, majoritatea din Sudul subdezvoltat si din Moldova saraca, ea e deja celebra in Presa interna si Internationala, care scrie de fiecare data despre Gafele ei incredibile pentru o asemenea Functie inalta in Statul Romman!

    • Pt lili: Si totusi in sud in Braila rata de promovabilitate la bac e cea mai mare. Sa nu crezi ca esti „educata” daca ai absolvit facultatea de psihologie a melcilor la particular. Tu esti doar o spalatoreasa de chiloti si ciorapi in Franta sau Italia, nici macar a scrie corect nu esti in stare; habar n-ai sa legi doua cuvinte, vorbesti de parca ai fi oligofrena. Daca nu-ti place sudul, ia-l pe sas si duceti-va in nord si stati acolo cu bulibasele, departe de Bucuresti.

  11. Acesta anbalfabeta care umileste Romania in fiecare zi trebuie sa plece! Toata planeta crede ca toti romanii sunt prosti dupa chipul si asemanarea premierului lor! Au ajuns tari de marimea unui judet din Romania ca Muntenegreu sa rada cu partea dorsala de noi!

    • De fapt Muntenegru e semnificativ mai mare decat un judet din Romania. Tu nici macar nu stii unde e Muntenegru pe harta, dar vorbesti de Vasilica. Fac pariu ca daca iti arat o harta necolorata, tu nu-ti vei da seama care parte e mare si care parte e uscat.

    • @lili latrina: pe voi trolii kgbisti nu va invata putina geografie a tarilor in care va bagati coada cand va recuteaza?! Nu e de mirare ca ati ratat lovitura de stat de anul trecut din Muntenegru. Muntenegru este cam cat un judet si jumatate din Romania. Pune mana pe o carte de geografie sa afli despre care din judete e vorba, iti dau pontul ca sunt mai multe, daca tot scuipi propaganda bolsevica pe forumurile din Romania.

    • Pt wow: Care KGB? Ce substante ai consumat ca sa ai halucinatii cu KGB? KGB-ul nu mai exista din 91, a fost inlocuit cu FSB-ul. Nu stiu despre ce lovitura de stat vorbesti, insa cert e ca ai primit multe lovituri in cap ca sa ai halucinatii despre KGB-isti si „lovituri de stat”. Iar Montenegru e semnificativ mai mare decat judetele din Romania. Pune tu mana pe o carte de logica si ia-ti medicamentele ca e aproape ora 8 si iar incepi sa ai halucinatii cu „bolsevici”.

    • Pt WOW: 1) KGB-isti si bolsevici nu mai exista din 91. Cred ca ai uitat sa-ti iei medicamentele din nou, si ai halucinatii. 2) Muntenegru e seminifcativ mai mare decat judetele din Romania. 3) Nu stiu despre ce lovitura de stat vorbesti, cert e ca ar trebui sa vorbesti cu un doctor despre loviturile in cap pe care le-ai primit cand erai copil, se vede clar ca ti-au afectat gandirea.

  12. ” Adrian Dobre, fost purtător de cuvânt al PSD, a apreciat, miercuri seara, că Dăncilă a făcut o „gafă serioasă de diplomaţie”, prin încurcarea capitalei Podgorica cu cea a Kosovo – Priştina, iar primul-ministru ar trebui să facă o analiză amănunţită a consilierilor cu care a fost pregătit dosarul acestei vizite.” Dar tuta nu verifica ce i se da sa citeasca? E mai proasta decat Eba!

  13. Ce mă amuză e că 90% dintre ziarişti şi 99,9% dintre cititorii lor n-aveau până azi nicio idee despre Podgorica şi Pristina. Sunt toţi la fel de ignoranţi ca Dăncilă, dar se înghesuie s-o facă analfabetă.
    Uitaţi-vă, bă, mai întâi în oglindă şi daţi-vă cu capul de ea! Voi, pulimea proastă, leneşă şi hoaţă, trageţi România în jos, nu guvernanţii.

    • Cotidianul, va rog sa moderati pe Merc. A folosit cuvantul PULIMEA!

    • Bateti campiii cu gratie PSDista!
      Poate multi nu stiu de Pristina sau Podgorica, NUMAI ca Veorica Dancila a Plecat in VIZITA Oficiala de Stat in Muntenegru, a carui capitala a Podgorica!
      Oare, a stiut ea unde merge, a stiut ea unde-a ajuns, ce cauta acolo?
      Asta e intrebarea?
      Despre restul intrebarilor referitoare la Discutiile Oficiale, ce naiba sa mai credem, cand ea NU a avut habar unde-a ajuns, cum e posibil?
      O vedeti pe Veorica Dancila discutand Problemele de actualitate ale omenirii, din inalta functie de Premier al Romaniei?!
      E CLAR ca Veorica Dancila habar NU a avut de Muntenegru si de Podgorica!
      Asta e problema, NU ca nu stiu care nu a stiut de Podgorica sau Pristina!
      Ea TREBUIA sa STIE!
      NU a stiut, s-a facut de ras, aa cum se face de fiecare data cand deschide gura, Presa internationala deja scrie pe subiect, eu chiar NU inteleg cum e posibil sa GRESEASCA chiar si atunci cand CITESTE dupa biletelele scrise de Consilieri!
      Cum explicati asta la un OM cu Scoala?
      Eu inteleg ca dna Dancila NU are Scoala, ca e o analfabeta cocotata de Dragnea in fruntea Guvernului ca sa fie SIGUR ca poate face orice vrea el cu acest Guvern!

    • Domnule Merc, o fi asa cum zici mata. Dar nu noi, pulimea, ne-am dus in vizita oficiala in Muntenegru, in calitate de premier. Si, macar dac-ar fi singura gafa a tutei..

    • Ai vrut sa spui,,Noi, pulimea proastă, leneşă şi hoaţă, SUDISTA, tragem România în jos, cu guvernanţii de aceiasi speta si din aceiasi zona”

  14. păi tâmpiţică cum e ea, nici dragnea cred că n-o mai vrea…

  15. O rusine nationala acesta doamna Dancila!Dragnea propunand-o ca premier si Iohannis acceptand-o, au umilit poporul roman, istoria lui glorioasa, pe premierii si pe ministrii care au facut din Romania o tara respectata pe plan international de la Kogalniceanu la Bratieni si Titulescu! Rolul unu premier este sa intareasca relatiile internationale ale tarii pe baza respectului reciproc intre state, daca Veorica nu e in stare din lipsa de inteligenta sa stea locului si sa lase vizitele oficiale internationale!

  16. mai,ce-am pierdut! daca dl pm al croatiei o lasa sa plece inainte de intonarea imnului, iesea o chestie fabuloasa,nici in gagurile cu stan&bran nu vedeai asa ceva.

  17. dar ce-i veni sa zica Prishtina in loc de Podgorica? dece n-a zis Podgoria, Podirei, Podisoru,Podriga,etc? erau atatea variante mai cuminti, fara implicatii diplomatice.

    • Cum, „ce-i veni”?!
      E clar ca individa NU stie ce scoate pe gura!!!!!!!!!
      Ea NU gandeste, cam vorbeste gura FARA creierul ei, LIPSA de cele mai multe ori!
      E greu de inteles, dar asta e Premierul Romaniei, o rusine!!!!!!!!!!!!

  18. Eu cred ca doamna Veorica din Videle a stat cam mult in podgoriţa, unde a cam exagerat cu gustatul de struguri, varianta „must fermentat” ! … Se aude ca l-ar fi intrebat chiar pe premierul de acolo unde se afla muntele ala negru, ca ea de la fereastra hotelului nu vede decit marea ?!

  19. Sigur ca este o gafa, insa, fara sa-i iau apararea doamnei prim-ministru, s-au intamplat gafe la case si mai mari. Noi ne bucuram, ca ne dau ce sa mestecam. Urmeaza, publicitate.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.