(VIDEO) Raed Arafat acuză: „Rezultatul unei manipulări”

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat a îndemnat cetățenii să aibă încredere în continuare în pompieri și în echipajele din serviciile de urgență

De (G.Z.)
(VIDEO) Raed Arafat acuză: „Rezultatul unei manipulări”

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat a îndemnat cetățenii să aibă încredere în continuare în pompieri și în echipajele din serviciile de urgență

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat a îndemnat cetățenii să aibă încredere în continuare în pompieri și în echipajele din serviciile de urgență mai ales pentru că în acest moment, „alții nu avem” și denunță manipulări.

Arafat a transmis un mesaj video vineri, în contextul criticilor după apariția filmulețului cu intervenția la Colectiv.

„Astfel de situații și astfel de emoții le înțeleg până la o limită, dar clar sunt rezultatul unei manipulări care este foarte bine analizată și foarte bine studiată. Se dorește creșterea nivelului emoțional până în data de 30 și folosirea acestui lucru într-un sens sau altul, nu știu care este motivul, poate că asta este motivul. Oricum, cineva încearcă să crească la nivelul populației furia și nemulțumirea, să o îndrepte împotriva unor instituții și împotriva unor persoane”, a spus Raed Arafat într-un mesaj video postat pe Facebook.

Arafat a mai anunțat că își dă demisia doar dacă îi vor cere Guvernul sau premierul.

„Credeți-mă că nu voi sta un minut mai mult decât mi se zice acest lucru. Eu nu-mi înaintez demisia, pentru că nu vreau să aud niciodată în viitor că „Da, tu ai plecat, nu noi te-am dat afară”. Cine vine poate să decidă, să-mi spună să plec și plec”, a explicat Arafat.

Într-un ultim mesaj din materialul video de aproape 20 de minute, Arafat a menționat că își cere scuze pentru toată situația creată, însă asigură populația că echipajele din serviciile de urgență („pompierii și cu colegii de la ambulanță și de la toate serviciile de urgență”) sunt la dispoziția cetățenilor.

„Vă rog ca în continuare să aveți încredere în acești oameni, pentru că în acest moment alții nu avem. Încercăm să le ridicăm nivelul, încercăm să îi pregătim, încercăm să ne pregătim din ce în ce mai bine, din păcate acest lucru nu poate fi făcut peste noapte și este un proces continuu, în care trebuie să aveți încredere, pentru că numai așa putem să dezvoltăm instituții care sunt puternice și care sunt in serviciul dumneavoastră, nu le facem pentru noi, le facem pentru dumneavoastră”, încheie Arafat.

https://www.facebook.com/DrRaedArafat/videos/2430659923871784/

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Pentru toti ratatii securisti, de mai sus, care il denigreaza pe domnul Arafat, va doresc servicii medicale ca si in Gabon! Scurt! Sincer, candva veti construi irigatii in Baragan, toti, daca mai exista dreptate. Adresele de IP raman…
    Tot ce faci ti se intoarce cu dobanda si voua, care faceti mult rau prin aceste manipulari nenorocite, sper sa primiti dobanda cat mai mare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.