VIDEO Unde „fugem”? Puci în POT. Gavrilă, la un pas să rămână fără grup și la Camera Deputaților

Răzvan Chiriță, liderul grupului POT, și Anamaria Gavrilă, șefa partidului, au intrat din nou în conflict deschis.

VIDEO Unde „fugem”? Puci în POT. Gavrilă, la un pas să rămână fără grup și la Camera Deputaților

Răzvan Chiriță, liderul grupului POT, și Anamaria Gavrilă, șefa partidului, au intrat din nou în conflict deschis.

Este un nou scandal în POT, după ce conducerea grupului de la Camera Deputaților a fost revendicată de două persoane. Este vorba despre Răzvan Chiriță, actualul lider de grup, deși a fost exclus din partid, care a anunțat că schimbă și denumirea grupului, dar și de Anamaria Gavrilă, președinta partidului, care vrea să devină din nou șefa grupului. Aceasta din urmă nu se bucură, însă, de sprijinul majorității deputaților, spun surse politice pentru Cotidianul.

Scandalul a început la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, unde Răzvan Chiriță a trimis un document prin care susține că într-o ședință a grupului POT din 15 decembrie 2025 s-a luat decizia schimbării denumirii acestuia din „Grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri (POT)” în „Grupul parlamentar UNIȚI PENTRU ROMÂNIA”.

Mai mult, acesta menționa că alți cinci deputați care au demisionat din grupul POT anul trecut aderă la grupul redenumit. În același document, Răzvan Chiriță a precizat că acesta este liderul grupului. Pentru Anamaria Gavrilă, însă, nu este atribuită nicio funcție de conducere.

„Președintele partidului nu poate face excluderi din grupul parlamentar”

Șefa POT a trimis și ea un document către Biroul Permanent. Aceasta specifica faptul că este liderul grupului POT și a trimis cinci scrisori de susținere din partea a cinci colegi. Cele două documente au creat confuzie pentru conducerea Biroului Permanent, astfel că au fost trimise Comisiei pentru regulament, care urmează să stabilească cine este liderul de grup, dar și dacă denumirea acestuia poate fi schimbată.

După ce a descoperit documentul trimis de Răzvan Chiriță, Anamaria Gavrilă a avut o reacție într-un comunicat de presă. Șefa POT a anunțat că a contestat schimbarea denumirii grupului, precum și aderarea unor membri noi.

„Regulamentul Camerei Deputaților nu consacră instituția «redenumirii» grupurilor parlamentare. Denumirea unui grup parlamentar este o consecință a rezultatului alegerilor și a listelor electorale, nu o opțiune discreționară ulterioară. În absența unui temei regulamentar expres, o astfel de «redenumirii» ar echivala cu o reconfigurare nepermisă a grupului.

La data de 10.12.2025, Partidul Oamenilor Tineri a informat oficial Secretariatul General al Camerei Deputaților cu privire la încetarea calității de membru al deputatului Răzvan-Mirel Chiriță. În acest context, POT consideră că acesta nu mai avea atribuțiile necesare pentru a exercita funcția de lider de grup sau pentru a iniția demersuri privind aderări ori modificări care să fie supuse luării la cunoștință de către Camera Deputaților”, se arată într-un comunicat de presă al POT.

În replică, Răzvan Chiriță a precizat că este în continuare membru al grupului POT, asta pentru că „președintele partidului nu poate face excluderi din grupul parlamentar”. „Într-adevăr, poate face excluderi din partid, dar nu din grupul parlamentar. Prin urmare, structura grupului este aceeași ca la finalul sesiunii anterioare”, a completat acesta.

Întrebat de ce nu a înființat un grup nou și a ales să schimbe denumirea grupului POT, Răzvan Chiriță a precizat că „sunt aspecte care nu țin de un răspuns într-un astfel de context. Este pur strategică decizia”.

Ceartă în plen

Scandalul s-a mutat și în prima ședință de plen a noii sesiuni. Sorin Grindeanu l-a chemat la tribună pe Răzvan Chiriță pentru a prezenta conducerea grupului POT, din calitatea de lider. Doar că Anamaria Gavrilă i-a luat-o înainte și a declarat, din nou, că Răzvan Chiriță nu mai este membru POT.

„Încă din sesiunea trecută, domnule președinte (n.r. Sorin Grindeanu – președintele Camerei Deputaților). Și nu ați luat act de această excludere. Așadar, aș vrea, ca președinte de partid care are privilegiul de a avea un grup în Camera Deputaților, să declarăm care este liderul, viceliderii și secretarii”, a spus Anamaria Gavrilă, în timp ce Răzvan Chiriță stătea alături și asculta.

„Mă scuzați, dar aici sunt niște proceduri”, a replicat Sorin Grindeanu, în aplauzele mai multor deputați.

Șefa POT s-a retras către banca sa, însă pe drum s-a oprit în dreptul lui Răzvan Chiriță și i-a spus câteva cuvinte, vizibil nervoasă.

Amintim că la POT  a rămas deja fără grup parlamentar la Senat, după numeroasele demisii ale membrilor nemulțumiți de modul în care Anamaria Gavrilă conduce partidul.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Așa au dat miticii Loviluție și în P.N.Ț.-C.D., cu ani în urmă, și l’-au aneantizat. „Avocatul mic cu capu’ mare”, deși a fost exclus din partid și nu i s-a mai permis să intre în sediu, a rămas cu ștampilele (cu care acu’ se ștampilează pă ‘oor, la alegeri). Așa se va întîmpla și aici: ardeleanca e incomodă pentru Sirvicii, așa că va fi eliminată, pas-cu-pas. Kiriță ăla „e dăcît” o UNEALTĂ. Mînuța cu care Sirviciili se șterg la ‘oor.
    Învățătură de minte, Gavrilă: faci ca mine, un partid în care fiecare nou membru să fie votat la înscriere, de membrii existenți. Așa am blocat ilicienii, javrele rro’ turnătoare ale anilor ’90. Acu’, treaba e mai complexă, te vor ataca la C.N.C.D., pe hatu’ TĂU! …ca și acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.