Un videoclip de promovare a cărţii preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, intitulată ”În slujba ţării”, a fost lansat joi. Videclipul cuprinde imagini din lupte din Afganistan şi Irak.
Astfel, în videoclip sunt incluse imagini cu Batalionul 26 Infanterie ”Neagoe Basarab”, dislocat în Afganistan, şi cu Nicolae Ciucă, pe atunci locotenent colonel, comandant al batalionului de infanterie participant la misiune în Irak, în 2004.
Ciucă a relatat despre o misiune în care ”a fost o ploaie de lovituri de AG-7, peste 24 de lovituri”.
”Una dintre ele a lovit la o jumătate de metru în rambleul drumului, în faţa transportorului în care mă aflam”, a povestit candidatul PNL la alegerile prezidentiale.
Cartea a ajuns în centrul unui scandal.
Recent, site-ul Snoop.ro a dezvăluit că Nicolae Ciucă și-a promovat cartea pentru 2 milioane de euro, sumă ce va putea ajunge la 4 milioane de euro, prin panouri amplasate în toată țara.
Huooo, impostoryle!
Cu ajytoryl ly’ tac-ty ynde ai începyt și ynde ai terminat liceyl? Și din ce motiv?