Viorel Ioniță cu CHATGPT despre ministrul de Externe

Diplomația nu e decor. România are nevoie de un ministru de Externe, nu de un mesaj politic

Opinia unui cetățean preocupat de seriozitatea instituțiilor

Într-un moment în care diplomația înseamnă supraviețuire strategică, România se pregătește să transforme Ministerul Afacerilor Externe într-un instrument de semnalizare internă. Propunerea Oanei Țoiu de către USR ca ministru de Externe, într-un potențial guvern alternativ, este un semnal de alarmă în sine: riscăm să tratăm politica externă ca pe o ramură a comunicării de partid — când de fapt, este un domeniu de vârf al suveranității reale.

Oana Țoiu este deputat activ, implicată în politici sociale, muncă, echitate de gen. Are o carieră onorabilă, dar în întregime ancorată în spațiul intern. Nu are experiență diplomatică, nu a participat la negocieri internaționale, nu a reprezentat România în structuri multilaterale. Într-un context obișnuit, acest lucru ar fi un dezavantaj. În contextul actual — cu război în Ucraina, Moldova aflată sub presiune hibridă, accesul în programul Visa Waiver blocat, NATO în expansiune, China și Rusia redefinind ordinea globală — este o inadecvare periculoasă.

A conduce Externele înseamnă a da tonul poziției României în lume. Nu doar la ONU sau în Consiliul European, ci și în capitalele care contează: Washington, Paris, Berlin, Ankara, Kiev. A însemna diplomație înseamnă să știi ce semnale trimiți prin tăcere, nu doar prin cuvinte. Să fii capabil să stai la masă cu negociatori experimentați, să eviți crize și să deschizi uși. Nu e un rol simbolic. E o funcție de securitate națională extinsă.

România pare o excepție în regiune. Celelalte state tratează diplomația cu maximă seriozitate:
– Ungaria îl menține pe Péter Szijjártó (din 2014), un ministru activ, chiar dacă controversat, cu relații strânse în Rusia, China și Turcia.
– Polonia a revenit la Radosław Sikorski, diplomat de top, fost corespondent de război și ministru al apărării, educat la Oxford.
– Slovacia îl are pe Juraj Blanár, un politician experimentat, deși fără profil internațional notabil.
– Bulgaria l-a numit în 2025 pe Georg Georgiev, diplomat de carieră, orientat către UE și cu experiență în proiecte internaționale.
– Republica Moldova a ales în 2024 un tânăr cu formare europeană, Mihai Popșoi, pentru a susține cursul prooccidental.

Nici partenerii noștri majori nu se joacă. În ianuarie 2025, noul secretar de stat american este Marco Rubio, un senator influent și experimentat. În decembrie 2024, estoniana Kaja Kallas a devenit noul Înalt Reprezentant al UE pentru Politică Externă și Securitate. Ambele numiri aduc în prim-plan lideri cu experiență și autoritate. Cine crede că diplomația poate fi redusă la „bune intenții” greșește dramatic.

Prin propunerea Oanei Țoiu, USR nu greșește doar tactic — ci strategic. Nu este o chestiune de gen, vârstă sau partid, ci de competență. A promova diversitatea în politică e legitim și de dorit, dar a o face în mod inconștient, într-un domeniu de asemenea finețe, poate costa România influență, respectabilitate și securitate.

Diplomația nu e decor. Este scut. Este canal de putere. Este infrastructura prin care România nu doar „participă”, ci influențează.

România are nevoie de un ministru de Externe adevărat. Cu rețea, cu viziune, cu profil. Restul e tăcere diplomatică.