Un avion se poate prăbuşi din multe motive şi nu neapărat numai din eroare de pilotaj. Tot atât de adevărat este că există eroi care au luat decizii ce au evitat drame. Deciziile nu sunt numai intuitive, nu ţin numai de geniu, dar şi de meserie şi experienţă. Sunt greu de luat şi nu sunt neapărat (dar pot fi) salvatoare.
În primul rând trebuie să fim conştienţi că suntem victimele unui context local agravat de unul global. Ponderea anilor de criză, de conflict, carenţă şi uzură, depăşesc în România perioadele de calm. Decepţia şi fatalismul sunt monedă curentă. Te aştepţi la orice oricând, motiv pentru care nimeni nu-şi pune probleme legate de nevoia de acomodare pentru decizii date spre execuţie imediată, dacă nu chiar retroactivă. Chiar şi gestiunea de moment trebuie încadrată într-o perspectivă.
Îmi permit câteva viziuni:
1. Investiţia publică masivă este necesară în multe sectoare, inclusiv cele de infrastructură. Faptul că fondurile europene nu au fost trase la timp, suma celor disponibile pentru următorii doi ani este importantă. Aceste fonduri sunt în mare parte nerambursabile, dar pretind o cofinanţare pe care bugetul actual nu o poate pune la dispoziţie. Există însă modalităţi directe şi indirecte de atragere de fonduri în vederea cofinanţării. Stimularea economiei cu circa 35 de miliarde de euro ar trebui să creeze suficient dinamism. Fireşte, selectarea proiectelor ar trebui subordonată numai criteriilor de efect multiplicator şi sustenabilitate pe termen mediu, posibilitatea de întreţinere a rezultatelor şi efect socio-economic durabil. Orice deviaţie de la criterii strict profesinale de concepţie, selecţie, acordare, urmărire, punere în operă şi garantare ar duce la pierderea resurselor alocate iniţial şi pe parcurs. Lista şanselor pierdute este mult mai lungă decât cea a realizărilor şi subdezvoltarea ar putea fi rezultatul cumulat al arbitrarului de etapă.
2. Reorganizarea sectorului public nu se mai poate produce din interior. Țintele cantitative ar trebui explicitate de consultanţi specializaţi în reorganizare de administraţii publice centrale şi locale. Exerciţiul riscă să fie foarte scump la contractare, dar mult mai economic prin rezultatele obţinute şi deplasarea responsabilităţii de execuţie din zona favoritismului politic şi lipsei de omogenitate metodologică de abordare. În esenţă, funcţiile critice ale administraţiei şi instituţilor publice ar urma a fi definite din perspectiva utilizatorilor, şi nu numai a prestatorilor de servicii. Restructurarea ar fi consecinţa unor asemenea mandate şi nu ar fi bazată numai pe intuiţia unor decidenţi absenţi la propria reevaluare.
3. Capitalizarea fondului de pensii ar trebui să excludă finanţarea externă. Resursa esenţială ar trebui să provină din tezaurul public mobiliar, imbobiliar şi industrial acumulat, dar răspândit iresponsabil. O gestiune public-privată a unor fonduri înstrăinate, dar reintroduse în tezaurul autonom al fondului de pensii ar limita la termen gradul de descoperire al necesarului, prin veniturile realizate.
4 .Încurajarea sectorului privat în învăţământ şi sănătate prin deductibilitate fiscală a cheltuielilor ar încuraja construcţia de şcoli şi clinici, concurenţa, conţinutul, calitatea şi rezultatul. Sarcina publică s-ar diminua, efectul social ar creşte.
Nu exclud ca cele de mai sus să fie pură fantezie. Dar aşa cum am început acest text, doresc să-mi păstrez iluzia şi încrederea în ceea ce bănuiesc că imaginez ideal, dar nu foarte greşit.
