Vlădescu: Nu există niciun risc de suspendare a acordului cu FMI

Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor, susţine că nu există riscul ruperii acordului cu FMI şi că acesta va continua chiar dacă este nevoie de modificarea unor legi. Vlădescu a mai spus că în momentul adoptării ordonanţei 50 Guvernul nu a considerat că aceasta poate produce riscuri sistemice, aşa cum susţine FMI în acest moment.

„FMI susţine modificarea ordonanţei în aşa fel încât noile prevederi să nu creeze un risc sistemic, să nu genereze în sistemul bancar un risc sistemic. Nu e vorba de susţinerea unei bănci sau a unei operaţiuni bancare, ci e vorba de susţinerea sistemului bancar în aşa fel încât să nu inducem riscul de a se întâmpla lucruri care în alte ţări au costat foarte mult bugetul. E vorba de nişte modificări neesenţiale privind neretroactivitatea unor prevederi legate de anumite calcule ale comisioanelor şi dobânzilor băncii”, a declarat Sebastian Vlădescu.

Fostul ministru a mărturisit că în momentul adoptării ordonanţei Guvernul nu a considerat că aceasta poate produce riscuri sistemice, dar că importantă este stabilitatea sistemului bancar. „La momentul adoptării nu am considerat că ordonanţe poate produce riscuri sistemice. Între variantele noastre şi variantele FMI există diferenţe totdeauna. Faptul că nu am luat în considerare aceste lucruri, nu înseamnă că nu putem ţine cont de aceste lucruri în momentul acesta. Cred că e bine să eliminăm acest risc sistemic. Dacă FMI şi BNR consideră că modificarea unor prevederi ale ordonanţei reduce acest risc înseamnă că acest lucru trebuie făcut. E mult mai important ca sistemul bancar să fie echilibrat”, a mai punctat Vlădescu.

Recomanda [votes_up id=261743]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.