Preşedintele PSD spune că nu ar fi putut dezvălui identitatea parlamentarilor Puterii care l-au asigurat că va vota moţiunea de cenzură pentru că el nu vorbeşte despre întâlnirile private, aşa cum face Traian Băsescu.
Victor Ponta recunoaşte că s-a întâlnit în 2008 cu preşedintele Traian Băsescu la el în birou, alături de soţia sa, Daciana Sârbu. Asta la câteva luni, după ce şeful statului îl acuzase pe Ponta că a venit să-i ceară sprijinul pentru o candidatură la Primăria Capitalei. Imediat atunci, Ponta negase explicit că a cerut aşa ceva, dar nu şi întrevederea propriu-zisă.
„Ştiu ce dezgust am simţit eu când Băsescu a fost la B1 şi a povestit cum s-a văzut el cu mine în 2008 la el în birou. Pe lângă faptul că a minţit cu neruşinare că i-am cerut sprijinul să candidez la Primăria Capitalei (o aiureala totală, nici vorbă de aşa ceva) simplul fapt că vorbeşte în public despre o întâlnire la care am participat doar noi doi şi Daciana m-a revoltat profund şi mi-a dovedit că este un om care nu respectă nimic şi cu care nici Dracu nu o să mă mai convingă să vorbesc ceva cât de cât confidenţial! Cum era să mă port şi eu la fel în fond, chiar dacă eu nu aş fi minţit dar aş fi invocat totuşi discuţii private?”, scrie Victor Ponta, pe blog.