"Toţi bugetarii vor fi afectaţi. Nu există nici un fel de excepţie. Luaţi în calcul că această ajustare nu face decât să ducă lucrurile la o bază economică sustenabilă. Ajustarea va fi definitivă şi ea va genera posibilitatea ca în continuare creşterile salariale să fie sustenabile", a afirmat Vlădescu, după declaraţiile pe această temă ale preşedintelui.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu se vor majora TVA şi cota unică, dar că începând de la 1 iunie se va reduce fondul de salarii cu 25% din administraţia centrală şi locală, fiind previzibilă şi o reducere a pensiilor cu 15%, dar şi tăirea drastică a unor subvenţii. De asemenea, ajutorul de şomaj va fi redus cu 15%.
Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a afirmat că îi va chema vineri la consultări pe toţi cei cinci lideri ai confederaţiilor sindicale pentru stabilirea calendarului de proteste."Vineri (7 mai, n.r.) îi voi chema la discuţii pe liderii BNS, Cartel Alfa, Meridian şi CSDR pentru a decide dacă ne asumăm această decizie a preşedintelui, de reducere a pensiilor şi salariilor, sau dacă trecem la proteste. Dacă deciziile anunţate de Traian Băsescu se confirmă, mişcările de protest nu vor reflecta o voinţă a acţiunii sindicale, ci o stare care să reflecte anarhia în România", a avertizat Petcu.
Şi liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a afirmat că "grevele vor începe mult mai rapid decât se aşteaptă Guvernul". "Luni ne vom întâlni în şedinţă pentru a analiza cu ce răspuns vom veni la aceste măsuri, dar este evident că reducerea salariilor şi pensiilor va scoate toată lumea în stradă. Ideea că asta e stabilitate şi că se continuă cu culpabilizarea clasei sindicale arată că se continuă politizarea la nivelul administraţiei publice locale şi centrale", a declarat preşedintele Cartel Alfa.