Voiculescu, o nouă răfuială cu Băsescu, cu urări pentru această viață și „viața de dincolo”

Președintele fondator al PC Dan Voiculescu afirmă într-un mesaj adresat lui Traian Băsescu că speră „din tot sufletul” ca președintele „să se întâlnească cu…

Voiculescu, o nouă răfuială cu Băsescu, cu urări pentru această viață și „viața de dincolo”

Președintele fondator al PC Dan Voiculescu afirmă într-un mesaj adresat lui Traian Băsescu că speră „din tot sufletul” ca președintele „să se întâlnească cu…

Dan Voiculescu afirmă, într-un mesaj adresat lui Traian Băsescu, că speră „din tot sufletul” ca președintele „să se întâlnească cu revolta românilor și cu repercusiunile propriilor fapte în această viață, urmând ca Dumnezeu să-i dea ce merită în viața de dincolo”.

Președintele fondator al PC îi dă replica lui Băsescu într-un mesaj postat pe blogul personal, nemulțumit că șeful statului îl consideră „suspect” în cazul judecătorului Stan Mustață arestat preventiv, pentru care Voiculescu a cerut anchetă la DNA. „Prin solicitarea mea, nu am făcut decât să-i cer Procurorului General să verifice, prin corpul său de control, cine, și în baza căror elemente faptice a decis ridicarea judecătorului exact în dimineața zilei în care acesta judecă dosarul Telepatia – care erau motivele care impuneau ziua și ora actiunii de retinere”, se apără Voiculescu în mesajul citat. 

Dan Voiculescu îl acuză totodată pe Băsescu de minciună după ce președintele ar fi spus că patronul Antenelor va merge la Cotroceni ca la el acasă dacă Ponta va fi ales președinte. „Afirmația este parșivă pentru că, așa cum prea bine știi, eu am fost ca la mine acasă la Cotroceni atunci când tu erai președinte”, spune Voiculescu, relatând că în trecut președintele i-ar fi cerut la o cafea la Cotroceni să nu-l mai susțină pe Călin Popescu Tăriceanu ca premier.

(…). Deci, da, voi merge la Cotroceni dacă viitorul Președinte, Victor Ponta mi-o va solicita și dacă nu mă va șantaja, așa cum ai făcut-o tu”, îi transmite Dan Voiculescu lui Traian Băsescu.

În același timp, Voiculescu mărturisește că își dorește „ca Victor Ponta să ajungă Președintele României, el sau oricare alta personalitate a României care are sprijinul său”.

Fondatorul PC reclamă de asemenea îm mesajul către Băsescu că președintele îl atacă „gratuit” pe liderul PNL Crin Antonescu.

Totodată, numindu-l „securist comunist” pe președinte, Dan Voiculescu îl mai acuză pe Traian Băsescu că l-a atacat pe Patriarhul Daniel, „fără dovezi și fără teama de viața de apoi”.

Mesajul lui Voiculescu vine la o zi după ce Traian Băsescu a făcut mai multe afirmații la adresa patronului Antenelor într-un interviu televizat. 

Scrisoarea integrală a lui Voiculescu către Băsescu

„Băsescule,

În delirul tău de ieri ai pronunțat de 15 ori numele « VOICULESCU » . Mă onorează postura de a nu-ți face pe plac. Chiar dacă am avut și am multe probleme din cauza că nu am acceptat să-ți fiu obedient.

Minți cu nerușinare atunci când:

1. spui că sunt suspect în cazul Mustață. Ca orice cetățean liber al României am, prin Constituție, dreptul să adresez cereri instituțiilor statului. Prin solicitarea mea, nu am făcut decât sa-i cer Procurorului General să verifice, prin corpul său de control, cine, și în baza căror elemente faptice a decis ridicarea judecătorului exact în dimineața zilei în care acesta judecă dosarul Telepatia – care erau motivele care impuneau ziua și ora acțiunii de reținere.

După cum am declarat, nu-l cunosc pe judecătorul Mustață și nici nu am prieteni care să-l cunoască pe el sau pe alți judecători. De altfel, nici nu am prieteni care să aiba prieteni judecători.

Dacă judecătorul Mustață trebuia arestat pentru faptele – comise cu mult timp în urmă – exact în ziua termenului din procesul Telepatia, dacă judecătoarea Viorica Dinu trebuia arestată când a primit dosarul Voiculescu pentru faptele făcute și constatate cu un an înainte, atunci aceste coincidențe duc la concluzia că există judecători pentru care DNA-ul instrumentează dosare, le arhivează și le folosește atunci când consideră că e necesar.

O fi oare această o forma de șantaj ? O fi aceasta o procedură impusă de inculpatul Băsescu Traian?

2. Acum afirmi că voi merge la Cotroceni ca la mine acasă atunci cand Ponta va fi ales Președinte. Afirmatia este parșivă pentru că, așa cum prea bine știi, eu am fost ca la mine acasă la Cotroceni atunci când tu erai președinte. Te-ai ridicat de la biroul tău si ai venit langa mine, în cabinetul Președintelui Romaniei oferindu-mi o cafea și rugându-mă sa renunț în a-l mai sprijini pe Călin Popescu Tăriceanu ca prim ministru. Există documente care pot atesta ziua și ora acestei întâlniri, ca să nu mai vorbim de vizita cu căciula în mâna la Grivco.

Deci, da, voi merge la Cotroceni daca viitorul Președinte, Victor Ponta mi-o va solicita și dacă nu mă va șantaja, așa cum ai făcut-o tu.

Îmi doresc ca Victor Ponta să ajungă Președintele României, el sau oricare altă personalitate a României care are sprijinul său.

3. îl ataci în mod nedrept pe Ilie Sârbu și uiți cum te rugai de el în perioada în care era președintele interimar al Senatului. Dar despre acest episod, cel mai îndreptățit să vorbească este chiar el.

4. îl ataci gratuit pe Crin Antonescu. Atitudinea ta nu face decât să confirme dorința de a o vedea pe Elena Udrea candidat la prezidențiale. Timpul însă va demonstra că această femeie, suprapusă peste caracterul tău infect, vor determina prăbușirea voastră și a mafiei voastre.

O ultimă concluzie se adresează milioanelor de credincioși creștini din această țară și subliniază faptul că un securist comunist, respectiv Băsescu Traian, îndrăznește să acuze, în mod public, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în devălmășie cu toți preoții care slujesc în Bisericile ortodoxe din România, fără dovezi și fără teama de viața de apoi.

Sper din tot sufletul ca Băsescu Traian să se întâlnească cu revolta românilor și cu repercusiunile propriilor fapte în această viață, urmând ca Dumnezeu să-i dea ce merită în viața de dincolo”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.