Degeaba s-au plimbat ani de zile pe ecranele televizoarelor şi într-un scenariu occidental minerii scoşi ca din cutie de la Roşia Montană, vorbind despre beneficiile investiţiei. Degeaba mai că au început să se jure preşedinte, premier, miniştri şi specialişti că, peste câţiva ani de zile, se vor duce să bea o cană de apă din viitorul lac de decantare, doar-doar or reuşi să convingă ţara că cianurile nu dăunează sănătăţii, ci fac bine economiei. Degeaba s-a tehnicizat până la maxim întreaga dezbatere despre aur şi exploatarea gazelor de şist, pentru ca nimeni să nu mai vede pădurea Tabelului lui Mendeleev de copacii celor câteva sute de tone de aur de la Roşia.
Românii au reacţionat la fel ca şi la reducerile bugetare dramatice din 2010, indiferent. Greutate au avut, aparent, argumentele naţionaliste, nu cele financiare. Trecutul corupt al privatizărilor şi investiţiilor ultimilor 20 de ani au bătut ideea viitorului prosper vândută de guvernanţi şi de nişte investitori. Românii au demonstrat, din nou, că sunt nişte sentimentali mefienţi.
Şi, aşa cum, probabil, cei din spatele protestelor au exploatat sentimentalismul şi mefienţa românilor, tot aşa a venit şi un incident violent în inima Capitalei, în paralel cu protestele de la graniţa cu fosta URSS. Suficient ca, precum după un ordin de zi pe unitate, poziţiile formatorilor de opinie să se sucească într-o noapte şi într-un mod jalnic şi să agite spectrul spaimei ontologice faţă de Rusia sau Ungaria. Protestatarii îşi pierd, peste noapte, inocenţa, iar televiziuni rivale încep să aibă, în acelaşi timp, aceleaşi revelaţii despre oculta din spatele protestelor. Aşa cum, până mai ieri, erau criticaţi investitorii, acum se picură în ureche fie că, dacă nu exploatăm gazele de şist, ţara va ajunge la mila Gazpromului rusesc, fie că, dacă nu exploatăm aurul din Apuseni, dăm o mână de ajutor intereselor ungare. Totul este adus în acel loc comun în care istoria bate prezentul, iar sentimentele dintotdeauna bat argumentele de ieri.
Preţul corect al campaniei pentru exploatarea Apusenilor şi a gazelor de şist din România se dovedeşte a fi mult mai mic decât milioanele de dolari investite de RMCG timp de ani de zile şi doar cu puţin mai mare decât poliţa de asigurare a maşinii de serviciu a unui ministru. Vom bate palma din patriotism, fără a ne mai întreba cum, cu ce profit şi ce-s alea patriotism, cianurare sau fracturare hidraulică. Şi asta cât mai grabnic.
Şi totuşi, dacă protestele de la Universitate nu au de-a face doar cu Roşia Montană, cu aurul, cu Soros, cu Steinmetz, cu bursa din Toronto, vizitele la Washington, asocierea Republicii Moldova la UE sau cu Gazprom? Dacă ele sunt expresia silei de lacrimile potentaţilor, de gentlemen’s agreements oneroase, de bătaia de joc, de diletantism şi de politicienii care una spun drept candidat, alta ca parlamentar şi alta ca premier? Atunci, ce parbrize vor mai fi de spart şi pe ce poliţe de asigurare?
