„În următorii 30 de ani, un preşedinte al Statelor Unite s-ar putea să fie implicat în negocieri cu un lider chinez pentru a reforma instituţiile financiare internaţionale, precum FMI sau OMC, sau pentru a înfiinţa instituţii rivale în statele neoccidentale, pentru a reduce îngrijorările Chinei. Chiar şi asa, dezvoltarea Chinei ca o naţiune distinctă de clele mai puţin dezvoltate poate duce la lărgirea ariei intereselor noastre comune şi poate facilita încercările SUA de a convinge China să acţioneze ca o putere mondială responsabilă”, se arată într-o telegramă expediată de ambasada SUA la Beijing, pe 1 ianuarie 2009, când se aniversau 30 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice bilaterale. Telegrama a fost publicată de Wikileaks şi studiată de „The Guardian”.
Documentul confidenţial american face o proiecţie a dezvoltării Chinei în următorii 30 de ani şi semnalează vulnerabilităţile şi riscurile la care se expune acest stat.
„Între 2002 şi 2006, rata consumului de energie a crescut în China mai repede decât PIB-ul. În 1990, China deţinea 7,8% din consumul mondial de energie, iar în 2006 a ajuns la 15,6%. Potrivit Departamentului Energiei, în 2030, China va consuma 20,7% din acest total. În 1980, China a consumat 1,7 milioane de barili de petrol zilnic, aproape tot petrolul provenind din producţie internă. În 2006, consumul a crescut la 7,4 milioane de barili pe zi, doar SUA având un consum mai mare. Agenţia Internaţională pentru Energie arată că acest consum va ajunge la 16,5 milioane de barili până în 2030.
Setea de petrol a Chinei nu va putea fi potolită decât de importuri. În 2030, China va fi dependentă în proporţie de 80% de importurle de petrol. „Azi, companii de stat ca CNPC/PetroChina, CNOOC sau Sinopec pot fi întâlnite în Sudan, Iran, Kazahstan, Venezuela, Angola şi în bazinul caspic.
„Necesitatea importului de resurse are ramificaţii în politica externă şi ofera oportunităţi Statelor Unite. O Chină dependentă de resursele Orientului Mijlociu ar putea fi interesată de politici care nu destabilizează Orientul Mijlociu. Să luăm Iranul ca exemplu. Am fost frustraţi că Beijingul a refuzat, împreună cu Rusia, sa impună sancţiuni mai dure care să vizeze programul nuclear iranian. În viitor, o Chină tot mai dependentă de resursele de energie ar putea recalcula riscul pe care un Iran nuclear l-ar creea asupra capacităţii statelor din Golful Persic de a exporta petrol”, se arată în telegrama confidenţială.
Acelaşi raţionament se aplică şi în privinţa relaţiei Chinei cu regimurile autoritare din lume. „Politicile Chinei faţă de state paria precum Sudan, Zimbabwe, Birmania sau Iran arată că Beijingul pune interesul sau pentru noi pieţe de desfacere şi noi surse de materii prime mai presus de promovarea normelor internaţionale. Însă, posibila secesiune a Sudanului de sud, unde se află zăcămintele de petrol, modul inconsistent de gestionare al economiei al preşedintelui Robert Mugabe din Zimbabwe, pericolele pentru securitatea regională puse de junta din Birmania şi ameninţarea pe care ar reprezenta-o un Iran nuclear pentru securitatea energetică a Chinei vor oferi Beijingului ocazia să-şi recalibreze poziţia pana acum necritică faţă de aceste regimuri certate cu legea internaţionala”, arată telegrama.
Demografia este călcâiul lui Ahile al dragonului chinezesc. Telegrama subliniază că analiştii arată că în China a fost atinsă limita maximă a productivităţii unei economii planificate. „Pensionarea rapidă, coroborată cu limitarea familiilor din mediul urban la un copil crează dilema socială „4-2-1″: fiecare angajat va trebui să sprijine patru bunici, doi părinţi şi un copil. Fondurile de pensii vor cădea treptat, pe măsură ce vârstnicii îşi vor retrage depunerile. În aceste condiţii, după 2015, costul forţei de muncă va creşte rapid, iar India sau Vietnamul vor deveni mai atrăgătoare pentru investitori.”
„China va avea de făcut faţă unei provocări în viitorii 30 de ani, dacă acum încurajează consumul în zonele urbane, în timp ce 200 de milioane de chinezi vor trăi cu mai puţin de un dolar pe zi în zonele rurale. China va trebui să îmbunătăţească şi viaţa a circa 230 de milioane muncitori care au emigrat în zonele dezvoltate de coastă, lăsându-şi acasă copiii şi rudele în vârstă.
Mai mult, atrage atenţia documentul american, dezvoltarea industrială a avut consecinţe tragice asupra stării de sănătate a populaţiei. Jumătate dintre cele mai poluate oraşe din lume se află în China. Bolile provocate de poluare ucid anual 656.000 de chinezi, iar apa poluată omoară alţi 95.6000.
