Angajați ai Spitalului din Alba Iulia: Vrem sporuri înapoi!

Zeci de angajați ai Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia protestează, luni,

Angajați ai Spitalului din Alba Iulia: Vrem sporuri înapoi!

Zeci de angajați ai Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia protestează, luni,

Zeci de angajați ai Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia protestează, luni, în fața Prefecturii Alba, fiind nemulţumiţi de sporuri, care, potrivit noii Legi a salarizării, sunt plafonate la 30%, ceea ce pentru unii dintre ei duce la scăderea veniturilor.

Cadrele medicale afișează bannere cu mesaje precum ”Diferențe aberante ale sporurilor aplicate în spitale”, ”Renunțarea la plafonul de 30% pentru sporuri” sau ”Harababură guvernamentală” și scandează ”Hoții”, ”Unitate pentru sănătate”, ”Vrem drepturile înapoi” și ”Vrem sporuri înapoi”.

Oamenii se manifestă zgomotos, având fluiere și vuvuzele.

În clădirea în care se află Prefectura Alba se află și Consiliul Județean, iar președintele acestei instituții, Ion Dumitrel, a ieșit să vorbească cu cadrele medicale, imediat după ce a început protestul.

Protestatarii i-au spus că vor salariile promise și l-au chemat să vadă cum este în secții. De asemenea, ei au spus că și personalul TESA face parte tot din echipa medicală. Un alt angajat al spitalului a afirmat că vrea să se reducă și lucrul dacă i s-a redus salariul.

Salariile nete ale circa 270 de angajaţi, dintr-un total de peste 1.200 ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, au înregistrat o scădere în luna martie faţă de luna anterioară, printre cei afectaţi fiind categorii de personal ca biolog, chimist, kinetoterapeut, infirmier, brancardier.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. „FII PRIMUL CARE COMENTEAZĂ” Ce mai poți să zici? Că nu este suficient să știi să faci diferența dintre Coca Cola și Pepsi Cola ca să fii ministrul muncii sau al sănătății. Trebuie ceva mai mult. Întrebând în mai multe spitale cum este cu acoperirea pierderilor salariale din câștiguri proprii, persoanele bine informate (juriștii) mi-au spus clar: „care venituri proprii? și „legea nu permite așa ceva.” Ca să faci acest lucru înseamnă să aplici o lege dar, în același timp, să încalci trei alte legi iar ca cineva să închidă ochii la încălcarea celorlalte trei legi este nevoie ori să fii bine înfipt în politică și bine protejat ori să nu ai copii, să fii sărac lipit și să ai numai de câștigat dacă intri la închisoare. Probabil doamna ministru al sănătății face parte din prima categorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.