Preşedintele american Joe Biden i-a dat asigurări omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, aflat în vizită la Washington, în legătură cu sprijinul constant al Statelor Unite şi a declarat că nu există nicio „alternativă” pentru Congresul american în afară de votul în favoarea continuării ajutorului acordat Ucrainei, scrie AFP.
„Contez pe discernământul Congresului american. Nu există alternativă”, a răspuns preşedintele american la întrebarea unui jurnalist despre opoziţia unor aleşi republicani la validarea de către Congres a unui nou pachet de ajutor pentru Ucraina.
Preşedintele Biden a ţinut să precizeze că primele tancuri Abrams vor ajunge în Ucraina „săptămâna viitoare”, pentru a întări forţele armate ucrainene în contraofensiva lor împotriva forţelor ruse.
„Săptămâna viitoare, vor fi livrate Ucrainei primele tancuri americane Abrams”, a declarat liderul democrat la Casa Albă, în prezenţa preşedintelui ucrainean, care efectuează a doua vizită la Washington de la invazia rusă a Ucrainei din februarie 2022.
Zelenski nu a reuşit să-i convingă însă pe americani să livreze Ucrainei şi sistemul ATACMS. Departamentul de Stat a anunţat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, de 325 de milioane de dolari, dar acest sistem de rachete nu figurează pe lista de echipamente.
Casa Albă a anunţat că Statele Unite vor livra Ucrainei „importante” mijloace de apărare aeriană, dar preşedintele Joe Biden nu doreşte să furnizeze rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune solicitate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită la Washington.
Preşedintele american „a decis că nu va furniza ATACMS (rachete), dar nu a exclus această posibilitate în viitor”, a declarat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, în cadrul unei conferinţe de presă.
ATACMS ar permite forțelor ucrainene să lovească toate pozițiile inamice din teritoriile ocupate de Rusia, inclusiv aerodromurile, rutele de aprovizionare, locurile de depozitare și instalațiile din Crimeea, inclusiv podul Kerci.
Arme mai dau americanii, dar ukranii mai au neinstruiti sa apese pe tragaci ?