În încăperile intime şi elegante ale „European Art Gallery” s-a petrecut ieri o întâlnire cu un artist din România, stabilit acum în Statele Unite, Zemlényi László Csaba, şi cu operle lui, etalate într-o expoziţie ce va deschisă pentru public începând de vineri.
Născut în 1943 la Oradea, păstrând din Imperiu o origine multietnică, în care sângele maghiar se amestecă cu cel slovac, dar şi cu cel franco-belgian şi chiar suedez, Zemlényi a cunoscut, la numai 17 ani, Canalul, înfiorător loc de detenţie, şi-a terminat apoi liceul, a urmat, nefiindu-i permisă înscrierea la o facultate, Institutul Pedagogic din Cluj şi a izbutit, în sfârşit, să ajungă la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, la clasa profesorului Şaru. Cel care l-a marcat însă în mod deosebit a fost şeful catedrei de pictură, „ultimul mare artist european din România”, cum îl numeşte el, Corneliu Baba.
Prezentat succint şi doct de amfitrionul locului, Radu Boroianu, Zemlényi şi-a mărturisit dragostea pentru Bucureşti, oraşul pe care îl iubeşte cel mai mult, pentru cele câteva colţuri frumoase care i-au mai rămas, pentru oamenii lui, pentru tipul de spiritualitate şi „lejeritatea” pe care nu le-a mai găsit nicăieri. La întrebarea noastră despre comunicarea cu mediul artistic şi cu piaţa de artă newyorkeze, a reamintit cei 15 ani în care a fost ilustrator la „The New York Times”, unde era, cum a mărturisit cu modestie, „aşa-zisul” specialist în Europa, încredinţându-i-se ilustraţiile la evenimente importante, cum ar fi 450 de la naşterea Reginei Elisabeta a Angliei. A avut desigur expoziţii, dar n-a intrat pe piaţa de artă. Lucrările i-au fost cumpărate de colecţionari direct din atelier la preţuri „convenabile”. Este însă suficient să citim lista colecţiilor în care figurează pentru a înţelege ceea ce artistul a trecut sub tăcere: Ralph Lauren, Peter Kennedy, Zubin&Nancy Mehta, Friedman Family… Se adaugă prestigioase instituţii: „Museo Risorgimento” din Torino, Sotheby’s, „The New York Times”, „Chicago Museum of Science and Industry”, „News Week” şi „Time” unde au fost, de asemenea, publicate ilustraţiile sale, „L.B. Johnson Presidential Library&Museum” de la Universitatea Texas…
Tran Sylvana
A plecat din România când au început demolările, amintind printre altele bijuteria arhitectonică a clădirii Uniunii Scriitorilor, veştile ajunse în America despre dărâmarea atâtor cartiere şi monumente marcându-l în continuare. A rămas un timp în Italia, stabilindu-se apoi la New York. Dar a regăsit în Bucureşti, după 2000, colţuri de mare frumuseţe care au scăpat buldozerelor. Acum, artistul îşi împarte timpul între Statele Unite şi Europa. Are un atelier de gravură la Budapesta, deşi declară că nu iubeşte acel oraş, expune în mai multe ţări europene. Nici în România nu este la prima expoziţie, cea organizată acum la „European Art Gallery” fiind însă cea mai consistentă. De-a lungul anilor, lucrările sale au fot expuse la Paris, New York, Roma, Moscova, Milano, Berlin, Praga, Budapesta, Bucureşti, Bratislava, Sibiu, Bologna, Dortmund, Varşovia, Torino, Stuttgart, Hudson, Toronto, Helsinki.
Neliniştitoarea teroare a obiectelor
Artist complet, Zemlényi a realizat, începând cu perioada imediat următoare terminării studiilor, costume pentru film („Războiul de independenţă”, „Septembrie”), pentru balet, s-a implicat în fashion design, în designul de interior, punctul forte al creaţiei sale rămânând însă pictura şi grafica.
Pictura lui se revendică, încă de la prima privire, de la suprarealism. Un suprarealism care plăteşte însă tribut unei fascinaţii pentru somptuozitatea barocă a Ţărilor de Jos, pentru faţa nevăzută a obiectelor pe care le individualizează, le „monumentalizează”, pentru o simbolistică ce se împărtăşeşte în acelaşi timp de la zborul prin cultura europeană a secolului al XVII-lea şi contemporane preocupări pentru esoterism.
Anamorphosis
Lucrate cu migală, obiectele din tablourile sale, în care minuţia unui desen rafinat se întâlneşte de cele mai multe ori cu fastul culorii, îşi etalează strălucirea metalului, transparenţa sticlei, luciul mat al cochiliei, rostuindu-se uneori pe pânză în „vitrine” ce amintesc de cabinetele de curiozităţi ale secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea. În materialitatea lor mângâiată de penelul artistului, lucrurile îşi dezvăluie o viaţă aparte, iar suma acestor vieţi este o privire îndrăgostită asupra lumii, nelipsită de un ochi lucid şi uneori de ironie.
Ca un vechi artist-artizan, Zemlényi îşi încadrează, la propriu sau mimat, picturile în rame somptuoase, colorate, pe care pictura pare să le invadeze, sau care, alteori, par să trimită în interiorul pânzei un element. Obiectele primesc o reliefare specială, spaţiul devine profund, fiecare astfel de lucrare este o lume rotundă, completă, închisă în ea însăşi şi trimiţând spre privitor semnalele unei comuniuni cu o viaţă filtrată prin reflectare, prin afectivitate şi prin citate culturale şi filosofice al căror sens, de multe ori, părea uitat.
Kunstkammer
De la buchetele de flori ce par deprinse din picturile unui Bruegel de Catifea la somptuoasa natură statică cu vultur, intitulată „Pseudo Kinegetikos”, cu întâlnirea aparent întâmplătoare a unor obiecte ce nu au de ce să se afle împreună – piuliţa,, bogat decorată, cochilia de melc, capul de vultur -, de la „Al Kimia” cu mojarele şi cochiliile ei, adunate sub acest titlu în care aluzia este dublată de ironia denumirii, la celălalt vultur, aşezat pe o preţioasă ţesătură din „Tran Sylvana”, sau la cele câteva figuri de femei, cum ar fi „Monaca di Monza” sau „Infanta Margarita Tereza”, lumea lui Zemlényi se oferă privirii, somptuoasă, bizară, neliniştitoare nu o dată. Se prezintă în „Frontispiciu”, îşi declină liniile de interes în „Dialectica Metallica”, în care chipuri omeneşti, statui, vase, pistoale şi o pisică îşi duc existenţa la un loc şi totuşi separate. Îşi dezvăluie apartenenţa la o direcţie stilistică cu „Dali-Filip Syndrome”, sancţionat de cocoşul – pată roşie în rafinamentul de ocruri al pânzei – infatuării. Sau aşteaptă discretă să fie descoperită în litografiile în care graficianul îşi arată capacitatea de sintetizare a liniei, de picturalitate obţinută prin fineţea haşurilor precis trasate.
Paraphernalia
„Toate lucrurile sunt corelate între ele şi fiecare obiect are propriul destin. Între ele există o linie invizibilă care le conectează pentru noi. Sunt obiecte stranii care au avut odată multe în comun, într-o poveste, exact aşa cum stelele şi planetele au asupra zilei noastre de naştere, dar rezolvarea acestui mister nu prea este posibilă. Totuşi, a existat odată ceva comun şi asta le ridică din condiţia lor bizară şi de obiecte pur şi simplu drăguţe. Nu rămăşiţe, nu numai obiecte uitate, ci o relaţie redefinită de artist. Aceasta este dragostea pentru obiecte. Teroarea obiectelor înseamnă numai câţiva paşi mai departe: poţi trăi sentimentul că obiectele ne separă de fapt de ceea ce ne dorim”. Aceasta pare a fi esenţa artei lui Zemlényi.
Waradinum
„European Art Gallery” oferă din nou o expoziţie interesantă şi „frumoasă” totodată în care pictura de şevalet, cu infinitele ei posibilităţi de a crea lumi perene, de a perpetua trăiri seculare şi de uimi ochiul şi mintea, îşi dezvăluie complexitatea şi forţa de multe ori uitate în zilele noastre.
