Ziua cu vești bune din industria gazelor naturale

Americanii de la The Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas, au anunţat oficial că a luat decizia de investiţie pentru extracţia gazelor din Marea Neagră, iar oficialii Romgaz, compania deținută de stat…

Ziua cu vești bune din industria gazelor naturale

Americanii de la The Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas, au anunţat oficial că a luat decizia de investiţie pentru extracţia gazelor din Marea Neagră, iar oficialii Romgaz, compania deținută de stat…

Americanii de la The Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas, au anunţat oficial că a luat decizia de investiţie pentru extracţia gazelor din Marea Neagră, iar oficialii Romgaz, compania deținută de stat, susțin că în februarie 2020 centrala electrică pe gaze care se construiește la Iernut, județul Mureș, va intra în funcțiune. Decizia americanilor este foarte interesantă pentru că până în prezent ei au fost foarte sceptici în legătură cu oportunitatea continuării investițiilor în Marea Neagră. Totuși, în comunicatul pe care BSOG s-a strecurat o condiție.“Decizia finală de investiţie a fost luată cu bună-credinţă, pornind de la premisa că BSOG şi partenerii săi de concesiune vor reuși restabilirea tuturor drepturilor acestora, în sensul eliminării oricăror taxe și contribuții suplimentare recent introduse, precum și a oricăror restricții privind libera circulație a gazelor pe o piață deplin liberalizată, conform legislaţiei europene. Acestea sunt necesare atât pentru a face Proiectul MGD o investiție viabilă, cât și pentru a încuraja viitoarele proiecte de dezvoltare a gazelor naturale din Marea Neagră”, se arată în comunicat. Asta înseamnă că BSOG va investi 400 de milioane de dolari în dezvoltarea proiectului Midia, care presupune extracţia, începând din 2021, a cel puţin 10 miliarde de metri cubi de gaze în speranţa că Guvernul României va modifica din nou legislaţia. Mai exact, legea offshore aprobată de Parlament anul trecut, și Ordonanța 114, cea care este supranumită a lăcomiei. În ceea ce privește legea offshore, se dorește eliminarea din lege a obligației companiilor petroliere care extrag gaze din Marea Neagră să vândă cel puţin jumătate din cantitatea de gaze extrase pe piaţa românească, sub sancţiunea unor amenzi copleşitoare. Legat de OUG 114, americanii sugerează eliminarea prețului plafonat de 68 de lei/MWh, în perioada 2019-2022 impus producătorilor de gaze naturale.
Prezent la Iernut, ministrul Energiei, Anton Anton: a declarat că nu comentează comunicatul celor de la BSOG. ”După foarte multe discuţii şi după tot felul de tatonări, în sfârşit unul din operatorii care au explorat în Marea Neagră a luat decizia de exploatat. Asta însemana că putem să facem şi altă centrală ca asta (n.r. Iernut) în care să ardem un gaz pe care îl producem noi şi înseamnă că putem să ne gândim la extinderea reţelelor de gaze şi în zonele din care nu avem astfel de reţele. Piaţa de gaze naturale este conformă nomelor europene şi plafonarea preţului, pe trei ani, este conformă cu normele UE”, a spus Anton.
Ministrul a anunțat că centrala Romgaz de la Iernut va fi gata în februarie 2020 deși există 3-4 luni de întârziere. Centrala va avea o capacitate de 430 MW, iar investiția totală este de 268 milioane de euro. Aceasta va asigura 5% din curentul țării. Pentru România, proiectul reprezintă cea mai mare investiţie publică în energie convenţională din ultimii 20 de ani. Noua centrală termoelectrică cu ciclu combinat gaze / abur se construiește în cadrul actualei centrale termoelectrice pe gaz. Centrala va include patru turbine cu gaze GE de tip 6F.03, patru cazane recuperatoare generatoare de abur (HRSG) şi două turbine cu abur.
Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Mi s-a luat o piatra de pe inima ! Credeam ca o sa plece si o sa lase gazele sa se altereze !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.