Tradițional, la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, partidele decid noul lider de grup. În ultimii ani acesta a fost Gabriel Andronache, unul din principalii juriști ai partidului, care a stat departe de jocurile politice.
Însă în acest context, gruparea din jurul lui Thuma va scoate la înaintare un contracandidat. Iar dorit pentru șefia grupului de la Camera Deputaților de către tabăra Thuma este Ciprian Dobre (șeful PNL Mureș), potrivit surselor Cotidianul. Ciprian Dobre este și preșeidnte al Curții de Arbitraj al PNL. În trecut a fost șef al CJ Mureș și șef al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.
Contactat de Cotidianul, Gabriel Andronache a confirmat că vrea să-și continue activitatea ca lider de grup. „Da, vreau să continui. E o competiție care are loc la fiecare șase luni”, a precizat deputatul de Brașov.
Deputata de Bihor, la un pas de schimbare
Nu este singura mutare pe care o fac parlamentarii apropiați de șeful CJ Ilfov. În fosta sesiune, pe funcția PNL de secretar al Camerei Deputaților a fost Arina Moș, deputată de Bihor și viceprimar al Oradei.
De data aceasta, tabăra Thuma face jocurile pentru un candidat din echipa lor. Iar numele asupra căruia s-au decis, din informațiile Cotidianul, este Alexandru Popa, deputat de Brăila. Politician cu un CV controversat, Popa conduce una din filialele slabe din țară, Brăila, care la ultimele alegeri parlamentare a luat aproximativ 15%.
Cotidianul a scris aici, mai pe larg, despre bătăliile din PNL.
Atacuri publice
Antipatia liderului Opoziției liberale a început să iasă la suprafață și public, în ultima perioadă. Liderul de la Ilfov a scris că vina pentru noile majorări de impozite nu este a primarilor, ci a „centrului”, adică fix a premierului Ilie Bolojan. Mai mult, i-a îndemnat pe cetățenii revoltați să „nu tragă în primari pentru o decizie luată la centru”.
„În ultimele zile, mulți primari au fost făcuți vinovați pentru creșterea taxelor și impozitelor locale. Însă nu primarii au decis această creștere. (…) Cadrul a fost schimbat la nivel național, prin pachetul fiscal intrat în vigoare la 1 ianuarie 2026 și prin ordonanța din decembrie 2025, care a modificat regulile pentru noul an. Iar mesajul public a fost limpede: Cine nu se conformează riscă să piardă bani prin transferuri de la bugetul de stat”, spune șeful CJ Ilfov.
Bolojan ar putea cere vot de încredere
Premierul nu neagă tensiunile. Spune chiar că ar putea cere un vot de încredere, având în vedere atacurile venite în ultima perioadă dinspre liberali.
„Am făcut-o de două ori până acum. În calitate de președinte al partidului, am cerut două voturi de încredere. În condițiile în care s-ar pune o astfel de problemă, nu văd de ce nu aș putea uza de această procedură internă. În condițiile în care voi considera că sunt semnale din interior care pun la îndoială sprijinul”, a spus Bolojan la G4Media.
„Ziua în care aflăm …” – Ziua are 24 de ore, dar mai exista si noaptea !