10 ani de la înființarea Corului Regal

Corul Regal, ansamblu de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României și decorat de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române va organiza și susține Concertul Regal Aniversar dedicat împlinirii a 10 ani de la înființarea ansamblului.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 2 iulie 2022, începând cu ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român și îi va reuni pe unii dintre cei mai performanți tineri muzicieni români ai momentului.

Alături de Corul Regal și dirijorul fondator al ansamblului, Răzvan Rădos, își vor da concursul dirijorii Eduard Dinu, Andrei Stănculescu, Antonel Temistocli și Daniela Cotoroană, muzicieni care în cei 10 ani de existență ai Corului Regal au activat la pupitrul ansamblului.

În cadrul evenimentului, sub bagheta dirijorului Răzvan Apetrei, Corul Regal va evolua în compania ansamblurilor Opera Clandestina, companie independentă de operă, balet și teatru și a Cvartetului Padma, precum și a artiștilor lirici Georgiana Dumitru (soprană), Alexandra Minerva Cârstea (soprană), Isabela Stănescu (soprană), Ana-Maria Ivan (soprană), Alina Silvia Dragnea (mezzosoprană), Dragancho Najdoski (tenor), Radu Ion (bariton), Marcel Busuioc (bariton) și Mihai Scarlat (bas).

Corul Regal va fi acompaniat de pianista Andra Demidov, iar amfitironul evenimentului va fi actrița Alexandra Apetrei.

În program sunt cuprinse lucrări de H. Purcell, A. Vivaldi, J. P. Rameau, A. Bruckner, E. Hübsch/Ar. I. Dobrinescu, D. G. Kiriac, Ghe. Cucu, Ghe. Danga, V. Timiș, F. Donceanu, E. Whitacre, J. Busto, H. Zimmer/Ar. Roger Emerson, Ar. Mark Hayes.

Partenerii evenimentului sunt Casa Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, Filarmonica „George Enescu” din București, Biserica Evanghelică C. A. din București, Asociația Opera Clandestina, Asociația Tineretului Regalist, Trinitas TV și Radio România Muzical.

Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Ateneului Român sau online la https://ove.ro/sala-mare-02-iulie-2022-2

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Va trebuie două hectare de hârtie să-i scrieți titlurile princiare!!..mare Arahat!!!..regalitatea și mița biciclista…

  2. Cum suna „Zdrobite catuse”:
    Zdrobite cătușe în urmă rămân
    În frunte-i mereu muncitorul,
    Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm,
    Stăpân pe destin e poporul
    2

    Trăiască, trăiască Republica noastră,
    În marș de năvalnic șuvoi;
    Muncitori și țărani, cărturari și ostași
    Zidim România Republicii noi.
    3

    În lături cu putredul vechi stăvilar
    E ceasul de sfântă’ncordare
    Unirea și pacea și munca-i stegar’
    Republicii noi populare.
    4

    Spre țelul victoriei mari ne îndreptăm
    E ceas de izbânzi viitoare
    Credință în muncă și luptă jurăm
    Republicii noi populare.

    Si cum suna :
    Trăiască Regele
    În pace și onor
    De țară iubitor
    Și-apărător de țară.
    Fie Domn glorios
    Fie peste noi,
    Fie-n veci norocos
    În război, război.
    O! Doamne Sfinte,
    Ceresc părinte,
    Susține cu a Ta mână
    Coroana Română!
    Trăiască Patria
    Cât soarele ceresc,
    Rai vesel pământesc
    Cu mare, falnic nume.
    Fie-n veci el ferit
    De nevoi,
    Fie-n veci locuit
    De eroi, eroi.
    O! Doamne Sfinte,
    Ceresc Părinte,
    Întinde a Ta mână
    Pe Țara Română!

    E vreo diferenta ?:))

  3. Serbarile galante ! He he ! Cor „decorat de către Majestatea Sa Margareta”, regina-mama, „aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României”, regina-tata si print consort in fisa postului, si in partenariat cu „Casa Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române” !! Si toate astea intr-o REPUBLICA, conform Constitutiei, in care familia de capuse se simte perfect si se ingrasa continuu !

  4. parca pe la Ateneu
    sarbatoreau kurzii new roz
    nerozia,nevroza,
    ceva asa.

  5. „Corul Regal, ansamblu de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României și decorat de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române va organiza și susține Concertul Regal Aniversar dedicat împlinirii a 10 ani de la înființarea ansamblului”. Actorasul ratat si fiu de comunist cu multi epoleti, acest DUDA si Radu – „principele Romaniei” ?!, s-a lipit de fustele coanei Margareta, care, far’de jena si bun-simt, il respinge grosolan, pe adevaratul nepot de sange al regelui Mihai si reginei Ana.
    Degeaba, coana Margareto, romanii nu-l suporta pe DUDA asta…

  6. @ Marcello Borcan – „Trei culori” este de neegalat – cel mai patriotic imn

  7. Corul Regal, ansamblu de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României și decorat de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române .Vai de tarisoara asta de care isi bat joc toti parvenitii aparuti asa peste noapte ca mustele la borcanul cu miere.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.