12 pelicule în premieră naţională din Competiția oficială TIFF iau pulsul noii generaţii de cineaşti din întreaga lume

Ancora şi speranţa

Nouă debuturi puternice, dintre care două semnate de regizori români, vor concura pentru Trofeul Transilvania alături de alte trei filme realizate de autori aflați la cel de-al doilea lungmetraj.

,,Pariurile formale fac casă bună cu povești ambițioase și profund umane, tumultul politic atotprezent din lumea contemporană lasă loc dramelor personale intime – într-o selecție echilibrată din care nu lipsesc abordările originale, propunerile radicale, conflictele pe muchie de cuțit, umorul negru și emoția pură’’, declară directorul artistic Mihai Chirilov despre programul competițional al acestui an.

Touch me not

La granița dintre ficțiune, documentar și artă vizuală, Nu mă atinge-mă (Touch Me Not) este primul lungmetraj al regizoarei Adina Pintilie și dublul câștigător al Ursului de Aur și al Premiului pentru debut la Festivalul de la Berlin. O explorare temerară a ideii de intimitate și a nevoii umane de contact autentic, filmul ,,şochează prin inteligenţă, siguranţă de sine şi originalitate’’ (The Hollywood Reporter) și a stârnit deja nenumărate controverse în lumea filmului.

Radu Iacoban şi Şerban Pavlu în Charleston

Cel de-al doilea debut românesc din competiția internațională, Charleston în regia lui Andrei Crețulescu, a avut premiera mondială la Locarno și este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros neobișnuit. Capetele de afiș ale acestui cocktail pop condimentat cu umor negru, melancolie și un soundtrack eclectic sunt Șerban Pavlu și Radu Iacoban, iar director de imagine este Barbu Bălășoiu (Sieranevada).

Viaţa şi nimic altceva

Același Bălășoiu se regăsește și pe genericul filmului Viața și nimic altceva (Life and Nothing More), distins cu Premiul FIPRESCI la San Sebastian. Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului spaniol Antonio Mendez Esparza urmărește efortul unei familii monoparentale de culoare de a rămâne împreună, în ciuda realităților cotidiene ostile cu care se confruntă.

Iarna trădării

Ostil este și mediul de lucru dintr-o comunitate izolată de muncitori danezi în care cei doi frați din Iarna trădării (Winter Brothers) sunt nevoiți să se adapteze. Debutul regizorului islandez Hlynur Pálmason i-a adus actorului Elliott Crosset Hove, prezent anul trecut la TIFF, un binemeritat Premiu de interpretare masculină la Festivalul de film de la Locarno.

Experiența ca profesor de literatură pentru elevi cu probleme comportamentale constituie sursa de inspirație primară a lui Matan Yair pentru debutul său în regie cu Eșafodaj (Scaffolding), lansat în secțiunea ACID a Festivalului de la Cannes. Yair are flerul și curajul de a-l distribui în rolul principal al acestui film neconvențional despre educație pe chiar unul dintre studenții lui recalcitranți, carismaticul Asher Lax.

Moştenitoarele

Răsturnările de situație din viața protagonistei din Moștenitoarele (The Heiresses) compun drama unei femei în vârstă, pusă în situația de a-și pierde statutul material privilegiat. În timp ce partenera ei de viață își ispășește pedeapsa în închisoare, Chela începe un nou capitol plin de provocări, în primul lungmetraj regizat de paraguayanul Marcelo Martinessi, distins cu Premiul FIPRESCI, Premiul Alfred Bauer și un Urs de Argint pentru interpretare feminină (Ana Brun) la Berlin.

Blerta Zeqiri, regizoarea filmului Căsătoria

După succesul înregistrat cu 10,000 km, premiat cu un Goya pentru debut în 2015, spaniolul Carlos Marques-Marcet revine în Competiția oficială de la TIFF cu Ancora și speranța (Anchor And Hope), o poveste de dragoste inedită care reconstruiește, cu umor și multă naturalețe, ideea de familie, chestionând normele tradiționale.

Tot un triunghi sentimental stă și la baza primului film al kosovarei Blerta Zeqiri, Căsătoria (The Marriage), descris de Cineuropa ca fiind „unul dintre cele mai impresionante debuturi ale anului.

Recompensat cu Premiul publicului la Sundance, Vinovatul (The Guilty) vorbește într-o manieră bulversantă despre cum cele mai bune intenții se pot tranforma într-o formă de abuz.

Căsătoria

Debutantul danez Gustav Moller reușește imposibilul, ținîndu-te pe muchia scaunului cu un thriller minimalist, filmat în timp real într-un interior unic, cu un personaj care vorbește nonstop la telefon.

Aceeași unitate de timp și spațiu se regăsește și în Casa (The Home), o dramă claustrofobică despre conflictul unei familii nevoite să respecte dorința rudei decedate de a-și dona trupul neînsuflețit universității de medicină. Coregrafia alaiului de personaje și tirul verbal încrucișat fac din debutul iranianului Asghar Yousefinejad o experiență profund cinematică.

Vinovatul

Dispariția neașteptată a unui membru al familiei dă tonul unui șir de evenimente nefericite și răbufniri violente și în Izbiți de soartă (Scythe Hitting Stone), debut-dinamită al rusoaicei Anna Kruglova.

Deopotrivă cinic și comic, Mila (Pity) imaginează o lume a oamenilor care nu pot fi fericiți decât în situații nefericite. Recent lansată la Sundance și demnă de bizareriile Noului Val Grecesc, comedia neagră regizată de Babis Makridis spune povestea unui bărbat dependent de compasiunea altora.

Casa

Primele nume confirmate în juriul oficial al Competiției TIFF 2018 sunt Dagur Kari, islandezul câștigător al Trofeului Transilvania în 2003 cu Noi albinosul (Noi Albinoi), Stephane Foenkinos, director francez de casting, dar și regizor și scenarist al filmului Gelozia, inclus în programul TIFF 2018, Rebecca Lenkiewicz, dramaturg britanic și co-scenaristă la Ida și Nesupunere (Disobedience, r. Sebastian Lelio) și Vlad Ivanov, unul dintre cei mai prolifici actori români ai momentului, cunoscut din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (r. Cristian Mungiu), Câini (r. Bogdan Mirică) și Un pas în urma serafimilor (r. Daniel Sandu).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.