13 bărbați pentru o poză cu o hârtie

A  tunat și i-a adunat. 13 bărbați în toată firea și ușor îngrămădiți s-au adunat și s-au tras în poză pentru o hârtie. Mai exact, pentru o semnătură

De (R.C.)
13 bărbați pentru o poză cu o hârtie

A  tunat și i-a adunat. 13 bărbați în toată firea și ușor îngrămădiți s-au adunat și s-au tras în poză pentru o hârtie. Mai exact, pentru o semnătură

A  tunat și i-a adunat. 13 bărbați în toată firea și ușor îngrămădiți s-au adunat și s-au tras în poză pentru o hârtie. Mai exact, pentru o semnătură pe autorizația de construire necesară demarării lucrărilor de extindere a Aeroportului Internațional Iași. Bravo!! Bravo!! Cine s-a împăunat cu așa ceva? Păi, unul și unul. Primarul Iașilor, Mihai Chirica, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, directorul general al Aeroportului, Romeo Vatră, Johann Andreas Poelzl, reprezentantul companiei Strabag, antreprenorul general al proiectului, după cum scrie edilul de Iași pe pagina sa de FB.

„Am semnat astăzi, 21 septembrie, autorizația de construire necesară demarării lucrărilor de extindere a Aeroportului Internațional Iași și am înmânat-o președintelui Consiliului Județean Iași, domnul Costel Alexe, directorului general al Aeroportului, domnul Romeo Vatră, și domnului Johann Andreas Poelzl, reprezentantul companiei Strabag, antreprenorul general al proiectului“.

Oare de ce trebuie să se adune politicienii sau reprezentanții administrațiilor locale să arate lumii astfel de cadre? Păi nu e asta treaba lor? Nu au fost aleși pentru așa ceva? Nu au promis ei marea cu sarea înainte de a fi înscăunați? Cum ar fi să se laude învățătoarele că elevii lor au învățat să scrie? Sau, mai exact, că se pregătesc să îi învețe pe copii? Ori medicii să se tragă-n poze înainte de o operație? Și pompierii că sunt pe drum spre un incendiu?

 

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Dacă e vorba de Johann Andreas Poelzl de la Strabag, firmă care drege cu spor și străzile Sibiului înseamnă ca proiectul are energie radiată de la Președinție și va fi un succes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.