Raportul groazei se apropie

Raportul groazei se apropie

Cornel Nistorescu este un jurnalist, scriitor și editorialist român cunoscut pentru stilul său critic și analitic. A condus publicații importante precum Evenimentul Zilei și Cotidianul, influențând presa postdecembristă prin opinii ferme și investigații curajoase.

Raportul groazei se apropie

A apărut un prim Raport al Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților din SUA. Este vorba despre un semnal clar că dosarul crimei politice la adresa democrației din România nu este închis nici acum. Și, după toate concluziile rezultate din alte asemenea  crime la adresa democrației, nu se va închide niciodată.

Raportul SUA despre interferența UE în alegerile din România a ajuns în Parlament

Degeaba s-a străduit Nicușor Dan să ne amăgească șmecherește cu Rechizitoriul întocmit la comandă de procurorii însărcinați cu executarea lui Călin Georgescu. Ba, s-a mai străduit să prostească și cîțiva șefi de stat și premieri europeni cărora le-a distribuit „capodopera” spre lectură în zborurile lor spre casă după reuniunea de la Copenhaga. Presupun că, în mintea lui, anularea alegerilor prezidențiale a fost o mare victorie românească împotriva propagandei ruse. Și  alegerea sa ca președinte a marcat prima victorie împotriva războiului hibrid.  Marele chichirez gîlceavă se sparge însă cînd se aștepta mai puțin și cînd  credea că a scăpat, presimțind că nu-i exclus ca să le zboare în față o parte din aranjamentele cu care a fost concepută decizia și măsluitul raport.

SUA acuză Comisia Europeană de interferenţe în alegerile din România

Raportul Comisiei americane scrie negru pe alb:

„Comisia Europeană a luat cele mai agresive măsuri de cenzură în timpul alegerilor prezidențiale din România din 2024. În decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din luna precedentă, câștigate de puțin cunoscutul candidat populist independent Călin Georgescu, după ce serviciile de informații românești au susținut că Rusia l-a susținut pe Georgescu printr-o campanie coordonată pe TikTok.

Documentele interne TikTok prezentate Comitetului par să submineze această narațiune. În documentele transmise Comisiei Europene, care a folosit acuzația nedovedită de interferență rusească pentru a investiga practicile de moderare a conținutului TikTok, TikTok a declarat că „nu a găsit și nici nu i s-a prezentat nicio dovadă a unei rețele coordonate de 25.000 de conturi asociate cu campania domnului Georgescu” – principala acuzație a autorităților de informații.

Până la sfârșitul lunii decembrie 2024, rapoartele din mass-media care citau dovezi de la autoritatea fiscală a României au constatat că „presupusa campanie de interferență rusă fusese, de fapt, finanțată de un alt partid politic românesc. Însă rezultatele alegerilor nu au fost niciodată restabilite, iar în mai 2025, „candidatul  preferat de sistem a câștigat președinția României în alegerile reprogramate”.

Ce s-au  prefăcut că au înțeles președintele, consilierii și ofițerii care îi ciripesc la urechiușe toate interpretările?  N-au izbuit decît să ne arate cît de talentați sunt la a se face că plouă.

Nicușor le vorbește partenerilor din UE despre anularea alegerilor (update)

Ei vor să zică doar că „americanii  dezaprobă alegerile de pe Marte și de pe Venus”!

În realitate, postarea președintelui trădează de fapt că lui  Nicușor Dan îi cam tremură turul pantalonilor. O ține langa cu rușii pitiți în păpușoii alegerilor unde, de fapt, se ascundeau Klaus Iohannis, oamenii lui Joe Biden, ai Ursulei von der Leyen, ai lui Macron și nenumărați colonei și ofițeri de la analize strategice.

Reproduc postarea pentru că reprezintă cea mai grosolană încropeală în materie de împachetat o crimă la adresa democrației:

 „România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, iar referirile din document la adresa țării noastre sunt strict contextuale, într-o dezbatere mult mai amplă despre libertatea de exprimare.

Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 prezentate în raport sunt strict descriptive și reflectă doar parțial răspunsul unei singure companii private, platforma TikTok. Acestea nu reprezintă și nici nu se pot substitui unei evaluări juridice. În același timp, chiar platforma TikTok a admis în mai multe rapoarte publice că a identificat în mod proactiv mai multe rețele de influență ascunsă, a prevenit și a eliminat zeci  de mii de conturi și interacțiuni false și a interzis sute de conturi care imitau candidați la președinție. Indiferent de concluziile tehnice ale TikTok citate în raport, decizia de anulare a alegerilor a fost un act juridic intern de protecție a ordinii constituționale în fața unei amenințări asimetrice, bazat pe evaluările instituțiilor de securitate națională și pe autoritatea Curții Constituționale a României.

Nicușor Dan, reacție după raportul Congresului SUA despre anularea alegerilor din

Decizia CCR s-a fundamentat pe documentele care indicau fără echivoc denaturarea egalității de șanse între candidați și vicierea masivă a campaniei electorale de către un singur candidat prin utilizarea netransparentă și ilegală a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale, precum și prin finanțarea nedeclarată a campaniei electorale, inclusiv în mediul online.

Ingerințele Federației Ruse în procesele electorale din țările europene, inclusiv din România, au fost evidențiate și de rapoarte oficiale ale NATO, Uniunii Europene și Guvernului Marii Britanii. Imixtiunea malignă a Federației Ruse nu s-a limitat la o singură platformă de social media, ci face obiectul unei ample campanii de manipulare cu scopul de a destabiliza democrațiile europene, demers care se derulează de mulți ani sub forma unui veritabil război hibrid. România este o democrație puternică, în care deciziile instituțiilor responsabile luate conform Constituției și legilor în vigoare sunt și trebuie respectate. Angajamentul României pentru statul de drept, transparență, libertate de exprimare și corectitudinea proceselor electorale rămâne neclintit, ca și angajamentul față de toți aliații și partenerii noștri strategici”.

În numele bandei care a comis-o în decembrie 2024 și cu spaima că-și pierde funcția, semnează Nicușor Dan, încă președinte.

 

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

93 comentarii

  1. La batranete ti-ai pierdut mintile, ai ajuns de necitit. Ai ajuns sa te bazezi pe un pupincurist al unui criminal impotriva umanitatii, care a facut romania mica din Romania Mare. Asta vrei, asta ai !

  2. Ați văzut după ,dezvăluirile Departamentului de Stat,a ieșit presa USR-ist-o globalistă să ne spună că noi nu prea suntem pe acolo.
    Să furi alegerile e cea mai crunta lovitura dată democrației.
    Ce mai, după anulare, nici nu mai e vorba de democrație.
    Acuma suntem într-o ilegalitate și au ieșit la gargara !

  3. La vârful UE e o corupție crunta și aceasta corupție trebuie protejata .
    Protectia vine de la o justiție care execută la comanda politicieni care nu sunt lingatori de clanțe.

  4. Respingerea comentariilor a priori, in afara precizarilor de pe Coti este o forma de mani pu lare.
    Ce se urmareste? Simplu.
    Intrebarea logica ar fi de ce insist?

    1. *COTIDIANUL* cel NOU!?…este un site PUR-GLOBALIST-soros, pro-guvernare Nicusor-Bolojan!. Privește EDITORII de azi și vei înțelege de ce CENZURAREA postărilor suveraniste-nationale este „meserie”! pentru ei.

  5. De ce ar prefera Putin o Europă suveranistă?
    – Izolarea economică și politică: Statele suveraniste ar pune bariere economice și politice între ele, ceea ce ar reduce capacitatea UE de a acționa ca o entitate unitară.
    – Mai puțină rezistență la influența rusă: Fără o Uniune Europeană puternică, țările individuale au mai puține resurse și mai puțină capacitate de a rezista influenței economice, energetice sau politice a Rusiei.Guzganii sugeranisti să pleca la spitalul de nebuni!

  6. Vladimir Putin are un interes strategic clar în slăbirea Uniunii Europene, iar creșterea curentului suveranist servește acestui scop.
    O Europă fragmentată ar fi mai vulnerabilă la influența economică, energetică și politică a Rusiei, iar Putin ar putea consolida mai ușor poziția Rusiei ca putere globală, mai ales în raport cu statele europene izolate.
    Suveranismul nu este doar o expresie a nemulțumirii interne, ci și un instrument geopolitic exploatat de Rusia pentru a-și atinge obiectivele.

    1. Moșulică MAMALIGAR!…tu ori nu pricepi ori ești prost!. Orice tara de pe pamant, chiar și Rusia, NU ataca și NU ocupă o alta țară, precum Romania, plina de SARACIE și MIZERIE politica!. Vezi ce SIMPLU este !.

  7. Suveranistii sunt facuti din noroi, se hranesc cu noroi, deci aruncatul cu noroi in ei este singura cale de comunicare decenta cu aceasta specie.

  8. Doamne ce mai scrieri ale lui @ Yoram. Mai avea putin si depaseau ca lungime articolul. Ceilalti stati la rind cu citeva „caractere” ! „Grozav jurnal….

  9. Acesti georgesti simioni sosoace nu sunt suveranisti sunt putinisti, ei se vad suverani in gubernia rusa numita romanskaia. Ca si orban si fico, kadirovi in vreo gubernie a rusiei

  10. Acest om ii irecuperabil, ii arati un obiect ca-i alb si el o tine langa ca-i negru.
    Daca ar avea un pic de demnitate si-ar da demisia din functia pe care fraudulos a obtinut-o.
    Poate sa se retraga si sa cheltuie cei 12-13 milioane de euro , pe care i-a obtinut in urma alegerilor si pe care contribuabilul roman i-a platit

  11. Românii patrioți(cacalinopiteci grotesti)
    se bucură de nu mai pot să aibă iar graniță cu Rusia și să fie readusă Moldova, pardon, Maldavia, la calea cea dreaptă, nu? Dar cu amenințarea rusească cum stăm, iresponsabililor? Aia pe repede înainte, nu? Cine amenința chiar azi Moldova, nu cumva tovarășul Patrușev? Sau și ăla o fi american?

  12. Oare există atâta venin și atâta noroi cât să ajungă pentru a fi aruncat contra suveraniștilor după cum merita?Scarne și mizerii subumane.!!!

  13. Republicanii au un munte de probleme interne.Ei nu suporta democratii, nu suporta clasa de mijloc si cea saraca.Pentru distragerea atentiei de la problemele pe care le au, mai arunca cate un articol despre Europe.Sa-l ia pe C. Georgescu la ei sa le vorbeasca in dodii despre daci, apa, hrana energie.Sa nu uite sa-l ia si pe Potra cu gasca lui de tragaci si sa-i instaleze in fruntea ICE.Sincer traim intr-o lume nebuna unde banii, puterea si dezmatul primeaza.Make Earth great again!So, God help us!Eu mă bucur că se dau de ceasul morții cacalinopitecii de pe la noi.

  14. Americani nu trebuie sa mai faca rapoarte despre ce se intampla in Europa atata timp cand in America estei impuscat in starda ca demonstrezi sau esti impotriva (editat) de la Casa alba aceste rapoarte nu trebuiesc nici macar citite repede la gunoi democratia americana este moarta si sa nu mai dea lectii la altii Europa trebuie sa se invete sa se descurce singura fara unchiul Sam.Alo,sugeranisti impu…i,valea peste ocean.

  15. O temă deja fumată. România nu e vizată, e un pretext pentru atacarea UE de către g…l rozaliu.

  16. Poate ar trebui sa se trezească și nația, alegerile anulate ca-n Mozambic este prea mult. Alegeri anticipate și pedepsirea profitorilor lovituri de stat, ar fi o soluție rezonabila.

  17. Nicusor profitor este una dar ce te faci daca cea mai galagiosa duduie ce s-a vrut primarita generaleasa (un fel de Valerica care s-a vrut presedinta) ajungea si ea o profitoare a loviturii de stat care l-a inlaturat pe Georgescu? Norocul ei au fost bucurestenii care au apreciat-o la justa valoare si nu i-au dat votul. Asa ca acum poate sa-i arate cu degetul pe cei care sunt profitori si sa-i mustre.

  18. Nu numai in alegeri, si in musamalizarea MCV-ului cu asasinatele, jafurile si actele teroriste de distrugere comise de catre mafia institutionala din varful Romaniei.

  19. In opinia mea,ca sa contracareze raportul groazei, „delegatia tzoaie” le va oferi americanilor „metalele rare” si ce o mai fi ramas de valoare, pentru pretul simbolic de 1 dolar.

  20. Obedientii și profitorii sistemului fac scut în neaflarea adevărului, pe toate căile și prin toate mijloacele , este o luptă acerbă pentru păstrarea privilegiilor acumulate în cei 35 de ani de democrație originală securistă, mai răsfirați băieți, sunteți cam mulți pe m.p. !

  21. Teleleul a fost tras de cheița și a ieșit și el să-și de-a o părere ,un lucru este cert ,nu Georgescu a îndatorat țara cu peste 200 miliarde

  22. Un raport excelent alcătuit ,cu o sinteză ce ne arată jaful și corupția UE ,urmat de un articol de zile mari scris de imbatabilul CN ,în jurul căruia au mustit slujile relicvei Gyuri,care sau activat ca arse la înfierat ,mulți cu conturi false și identități furate ,dar le dăm noi știm ce ….la gușteri

  23. Care sunt dovezile comisiei? Ca a zis tik tok nu? Sau asta va place sa credeți? Chiar va închipuiți ca se va întâmpla ceva? Înseamnă că v ați și prostit. Ați deschis șampania cu Coroiu?

  24. Singura solutie pentru binele Romaniei si a poporului roman este organizarea de alegeri prezidentiale si parlamentare anticipate, in asa fel incat, cel mai tarziu, pe 1 iunie sa avem presedinte patriot si parlament ales corect de popor si, bineinteles, guvern legitim care sa repare toate jafurile facute de gwernele Ciuca si Ciolacu si de guvernul Bolojan. Banii pot fi luati si din conturile celor implicati in aceste jafuri, mai ales in ceea ce-i priveste pe copii si pensionarii care au lucrat in grupe speciale de munca, care trebuie despagubiti cat mai repede. Etc.

    P.S.
    1. USR ar trebui scos in afara legii. Bolojan si gasca lui, in frunte cu ND trebuie judecati si condamnati la inchisoare cu executare pe viata, fara posibilitatea eliberarii conditionate, pentru tradare de tara si neam si pentru saracirea poporului roman.
    2. Cei implicati in lovitura de stat din 06.12.2024 trebuie judecati si condamnati la inchisoare cu executare pe viata, fara posibilitatea eliberarii conditionate.
    3. Orice ajutor dat Ucrainei si Moldovei trebuie sa inceteze. Inca mai sunt mii de copii care mananca o data pe zi si care nu stiu gustul carnii, al ciocolatei, al portocalelor, bananelor, etc.
    Moldova are o sansa: UNIREA CU PATRIA MAMA.
    4. Cei care vin la putere dupa alegerile anticipate trebuie sa recupereze de la Ucraina toate teritoriile romanesti pierdute prin pactul Ribentrop – Molotov, pact anulat de Tribunalul de la Nuremberg, si Insula serpilor cedata Ucrainei de catre tradatorul de tara Emil Constantinescu.

    1. Corect și învățătură de minte pentru sforari ce joaca cu cine le pune friptura în farfurie – chiar de sunt luați de prosti și umiliți în toate situatiile

  25. ‘ornele, c.georgescul pentru noi este n.cea.usescul doi anapoi. Continuati, pentru ca meritati !

  26. Tante poate anula alegeri si pune pe Mickey Mouse Voda. Dar nu poate face o economie credibila fara:
    1) protectia SUA
    2) energia Rusiei

    in rest: pop corn & soda !

  27. Singura solutie pentru binele Romaniei si a poporului roman este organizarea de alegeri prezidentiale si parlamentare anticipate, in asa fel incat, cel mai tarziu, pe 1 iunie sa avem presedinte patriot si parlament ales corect de popor si, bineinteles, guvern legitim.
    P.S.
    USR ar trebui scos in afara legii. Bolojan si gasca lui, in frunte cu ND trebuie judecati si condamnati pentru tradare de tara si neam si pentru saracirea poporului roman.

  28. „Alcibiade” de la 21,14 este un fals si mediocru. Alo, „Yorame”, esti incolor, inodor si superficial?!

  29. Mă doare fix la bască de raportul lor. Dacă îl plac așa de mult pe șarlatanul Georgescu, să-l ia la ei. Europa trebuie să rămână unită indiferent ce vrea Trump.

  30. Deci Rusia s-a băgat „malign la MĂMĂLIGI noroc că s-a băgat „belign Uie , cu Anglea și OTAN , iar „belingătorii de clanțe strategice d-aci au anulat VOINȚA MĂMĂLIGILOR . Bă , dar „bampiru Drakula nu s-a băgat ? Sau mama Omida ? Sau Baba Vanga ? Are drept să se bage numai Baba Ursula și Baba Kămila ? Ăia de l-au votat pe Georgescu erau atinși rău de A.I . d-aia Bolovan nu le mai plătește medicalu . Vorba e ce fac „belingătorii că ei sunt contaminați de „prostia naturelă„ de la #maiDAN , acuma au pulsul 130 la umbră spre RĂCOARE .,că se închid ușile – „urmează stația Rahova – peron de driapta „

  31. Guvernarea ILEGITIMA din ultimii ani, ce a facut cu peste 227 miliarde $ , DATORIE publica, 60% din PIB !.??

    1. avem peste 1000 de miliarde de lei imprumutati, iar Dancila a lasat o datorie de peste 350 de miliarde lei

    2. Stiti ce este cel mai sinistru si dezgustator? Sa vezi tineri intelectuali dar si batrani intelectuali cu parul alb bucurandu-se ca alegerile pentru presedinte au fost masluite prin anulare si eliminarea candidatului principal! Aceiasi intelectuali care se bucura cum oamenii sistemului au inventat niste minciuni grosolane cu interferenta rusilor (nicio dovada) sau a tiktok-ului. Niste asa zise elite se bucura de minciuni, diversiuni si furtul de facto al alegerilor.

    1. Postează băh cu numele de slugă ce ți la dat Gyuri, ,postare in fals făcută de-un pălmaș pe arenda lui Gyuri

  32. Alegeri Prezidențiale și Parlamentare ANTICIPATE in acest an !. Romania trebuie să iasă din IZOLAREA politica și diplomatică in care a fost adusă de Guvernarea actuala, PSD-PNL-UDMR-USR !.

  33. Apă, hrană, energie, poale-n-brâu, cristelnița,aur monoatomic dacic, walhalla,dili,aveam de toate dacă CCR nu ne salva!

  34. Nu este un secret ca Trump si acolitii au o problema cu UE. Acum ca nu a reusit sa preia Groenlanda, a inceput sa atace UE-ul si tarile europene ca practica cenzura. Evident o aberatie…..vezi comentariul tau care nu a fost cenzurat. In timpul asta in US – urmasul SS-ului (ICE) omoara cetateni americani, Trump incearca sa restranga dreptul de vot, ameninta toate tarile din jur ca vor fi practic ocupate. Si foloseste santajul cu statele aliate ca forma de relationare normala. US se indreapta spre autoritarism. PS: Apropo, probabil stii ca in US un realizator a fost concediat (chiar si doar pentru o perioada scurta) de catre o televiziune care l-a deranjat pe Trump – dupa ce seful echivalentului CNA a amenintat respectiva televiziune.

    1. Domnule Nistorescu, acest comentariu anti Trump si anti-US nu este al adevaratului Fake Democracy. Va rog sa-l stergeti sau sa postati corectia mea.

  35. Ce pot sa faca in tara aia idiotii MAGA trebuie sa ramana in tara aia si sa nu exporte si altora. De altfel sunt cel mai bun exemplu de „asa nu”

    1. Și lase mai moale americanii și să-și vadă de ograda lor că ce se întâmplă acolo nu le face cinste

  36. JDV a spus muuulte prostii, cea mai mare fiind de departe aceia ca : Renee o americanca de 37 de ani, mama a 3 copii, care a fost ucisa prin impuscare de catre un agent ICE prin geamul lateral al masinii pe care aceasta o conducea, ca femeia a folosit masina ca o arma , iar agentul a fost in legitima aparare, si a impuscat-o pentru a nu fi calcat de masina, desi masina trecuse pe langa el fara sa-l atinga. Daca ar exista premiul Nobel pentru Noaptea Mintii JDV l-a primi fara indoiala

  37. A vorbit Comisia Pravda. Putin o sa-i inmaneze premiul Lenin pentru munca stahanovista in favoarea Ruski Mir!

  38. Care e nedreptatea? Ca am inteles de la sugeranisti ca Calin Georgescu este presedinte :)))dar de cand si pana unde ii intereseaza pe astia ce legi facem in UE. atata timp cat nu sunt incalcari ale dreptului international nu e treaba lor.La grădina zoologică,dragii președintelui, neales de glie!

  39. Or fi americanii grozavi, dar uneori mai dau si cu mucii’n fasole.
    Cate taxe vamale a impus Trump ?….la cate a renuntat ?….cum e cu pacea in Ucraina ???
    E dreptul lui sa bata campii…si obligatia noastra sa fim cu mintea in cap.
    Cum e cu inflatia din USA ????…il doare cumva la hemoroizi si noi nu stim ?
    Cum e cu prietenia sovieto-americana ???

  40. Unde si cand si cine a exprimat angajamentul Romaniei pentu statul de drept ? Pai nu spunei tu mai alaltaieri ca Romania este un stat corupt ? Asta este angjamentul ? Si inaintea ta,Petrov ne-a comunicat ca Romania este un stat mafiot,si ca el stie ce spune ? Si dupa el hop si Ioh anus,draaagi rooomani,Roooomania este un staaat esuaaaat. Asa ca unde vezi tu democratia si statul de drept in Romania ? Te luasi dupa Hurezeanu care si el se infoia,” in Romania,democratia se bazeaza pe statul de drept ( mafiot,esuat,corupt ).|Ti-am amintit numai cateva comunicate oficiale.Asa ca nu n e mai prosti in fata ca pe cei dela UE.

  41. Denaturarea egalitatii de sanse nu a fost pe TikTok ci la Antena 3 si Digi TV. Dar asta n-a fost vazuta de servicii. Nu-i nimic, o vad americanii…

  42. Unde si cand si cine a exprimat angajamentul Romaniei pentu statul de drept ? Pai nu spunei tu mai alaltaieri ca Romania este un stat corupt ? Asta este angjamentul ? Si inaintea ta,Petrov ne-a comunicat ca Romania este un stat mafiot,si ca el stie ce spune ? Si dupa el hop si Ioh anus,draaagi rooomani,Roooomania este un staaat esaaaat. Asa ca unde vezi tu deocratia si statul de drept in Romania ? Te luasi dupa Hurezeanu care si el se infoia,” in Romania,democratia se bazeaza pe statul de drept ( mafiot,esuat,corupt ).|Ti-am amintit numai cateva comunicate oficiale.Asa ca nu n e mai prosti in fata ca pe cei dela UE.

  43. Toți trădătorii să fie judecați și încarcerați, în frunte cu Ioha’ și Moukouchore-u’!

  44. Foarte bine spus domnule Nistorescu! Romania a fost redusa la dictatura prin anularea democratiei, adica a alegerilor libere si a drepturilor omului prin interzicerea candidatilor. CCR a anulat ilegal alegerile libere din Romania in cardasie cu presedintele, prim ministrul, guvernul si parlamentul Romaniei care au tacut malc. De asemenea tot corpul magistratilor al judecatorilor, profesorilor de drept din facultati, avocatilor au tacut cand s-a savarsit aceasta crima la adresa democratiei. Ce-i invata profesorii de drept pe studenti? cum sa fure alegerile? Daca ei au tacut poporul roman nu tace si nici America.

    1. Acum profesorii iși iau răsplata pentru efortul facut in scoli in timpul campaniilor prezidențiale …..Și-o merită din plin …!!

  45. Nicusor spune numai minciuni! El este cel care a beneficiat de finantari netransparente pentru campanie!

    1. El si colegul Bolojan sunt principalii BENEFICIARI ai manariei securisto-sorosiste care a dus la anularea alegerilor. Este acum cunoscut ca interventia si ordinele au venit de la mafiotii de la Brukselles. Doar Nicusor abereaza cu interventia ruseasca. Asa i-au povestit lui sfatuitorii de la Cotroceni.

  46. Până nu vor fi băgați la „coteț” membrii ccr și nu se reia” turul 2 înapoi” , Romania nu va avea democrație!

  47. DEMISIA urgenta a lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan!. Parlamentul României trebuie sa se întrunească de urgență și să constate NULITATEA alegerilor prezidențiale din 18.mai.2025!.

  48. Aceasta pozitie oficiala a Presedintelui Romaniei TREBUIE sa ajunga la Camera Reprezentantilor, la toti cei care au semnat raportul SUA! Ai auzit George Simion! Atentie AUR la manevrele lui Cozmin Gusa! Mare greseala ati facut aducandu-i odrasla in AUR ! O sa platiti pentru aceasta !

  49. Nicușor Daniel Dan-MUCEA ,este principalul beneficiar al „Loviturii de Stat” din 6.decembrie,2024 și trebuie să plătească cu „funcția” actuala de președinte IMPOSTOR, al României !.
    *TURUL 2, înapoi !*…Calin Georgescu adevăratul președinte al României!.

    1. El si colegul Bolojan sunt principalii BENEFICIARI ai lucraturii sekuristo-userista care a dus la anularea alegerilor. Este acum cunoscut ca interventia si ordinele au venit de la mafiotii de la Brukselles. Doar Nicusor abereaza cu interventia ruseasca. Asa i-au povestit lui sfatuitorii de la Cotroceni.

  50. ….Ați BELIT-O !. Urmează PUSCARIA, pentru „Lovitura de Stat”!.
    Toți vor fi urmăriți PENAL de către Administrația de Stat SUA!.

  51. Cred ca media nu isi da seama,Ali Comicul nici atat , dupa 35 de ani in ce tara train,chiar devine comica insistenta media de a baga spaima ‘vai de mine ,democratia e in pericol,lovitura de stat’ Trebuie sa studiezi,nu iti ia mai mult de minute,planul lui Andropov pus in opera de Gorbaciov,care a si dus la razboiul de azi;In Romania pus in opera de gaska iliescu -KGB:
    1.transformarea partidului unic in social democrat,punct rezolvat
    2.aparitia unor partide tip satelit,liberale,conservatoare,progresiste etc ;punct rezolvat 3.dominatia absoluta a serviciilor si rezervistilor,pe toate palierele societale:politica,sindicate,justitie,ong-uri,etc;punct rezolvat
    4.fraierimea votanta lasata sa injure in voie, la liber;punct rezolvat
    5.iluzia democratica intretinuta de media controlata 100% si care o vinde ca opinii,pareri,false dispute ideologice ;punct rezolvat
    Eo gluma ca se tem de cineva cand toata puterea e in mana serviciilor!America lui Trump e PA!Trumpilica nu are bani de dat,au inchis robinetul,cu sfaturi nu se tine pe picere o gasca proamericana zisa partid,iar discombobulatorul s-a ars

    1. Si copiii stiu acum ca primul profitor al ‘maidanului’ din decembrie 1989 a fost taika Gyuri. Dupa victorie si-a instalat reteaua sa in Romania. Care Andropov, care Gorbaciov!!!!! Rad si copiii!

  52. Ai sarit din papuci la ideea ca vei freca din coate cu Trump. De ce nu mergi la santierul Casa Alba sa ii comentezi cat de inspirat e cand da gres gandind ca dragoste cu forta se poate?
    Tata al tuturor semintiilor, daca erai asa grozav, de ce ai abdicat din rolul de inger dat tie intai. Pentru ca nu poti, continui sa te zbati.
    “În numele bandei”
    Alegeri s-au tinut, ele nu pot fi puse cu curu in sus doar pentru ca vrea Trump pentru Putin.

  53. Si ăsta vrea să meargă în state?…am inteles că se retrage în ukraina, după discuția de azi cu banditul de la kiev…
    E groasă rău de tot, Trump a dat liber la continuarea anchetei privind alegerile din românia…
    Dacă Mutul de la sibiu are sînge în instalații ar trebui să spună tot adevărul…măcar așa își spală toate păcatele…

  54. Cred ca media nu isi da seama,nici dupa 35 de ani in ce tara traim,devine comica insistenta media de a baga spaima ‘vai de mine ,democratia e in pericol,lovitura de stat’
    Trebuie sa studiezi,nu iti ia mai mult de minute ,scenariul din 1989,planul lui Andropov pus in opera de Gorbaciov,care a si dus la razboiul de azi;In Romania gaska iliescu -KGB:
    1.transformarea partidului unic in social democrat,punct rezolvat
    2.aparitia unor partide tip satelit,liberale,conservatoare,progresiste etc ;punct rezolvat
    3.Dominati absoluta a serviciilor si rezervistilor,pe toate palierele societale:politica,sindicate,justitie,ong-uri,etc;punct rezolvat
    4.fraierimea votanta lasata sa injure la liber;punct rezolvat
    5.iluzia democratica intretinuta de media controlata 100% si care o vinde ca opinii,pareri,false dusmaniii ideologice ;punct rezolvat
    Eo gluma cu ii tataie,etc cand toata puterea e in mana serviciilor!America lui Trump e PA, cu discombobulator cu tot!
    Singura lovitura de stat reusita a fost in dec 89:)))

  55. Speram sa se termine odata galceava asta printr-o condamnare cu dreapta judecata a inculpatului CG pentru instigare la lovitura de stat. 10ani cu executare-suficienti sa-l uite si Anca si Simi…

  56. Cred ca media nu isi da seama,nici dupa 35 de ani in ce tara traimn,devine comica insistenta media de a baga spaima ‘vai de mine ,democratia e in pericol,lovitura de stat’
    Trebuie sa studiezi,nu iti ia mai mult de minute ,scenariul din 1989,planul lui Andropov pus in opera de Gorbaciov,care a si dus la razboiul de azi;In Romania gaska iliescu -KGB:
    1.transformarea partidului unic in social democrat,punct rezolvat
    2.aparitia unor partide tip satelit,liberale,conservatoare,progresiste etc ;punct rezolvat
    3.Dominati absoluta a serviciilor si rezervistilor,pe toate palierele societale:politica,sindicate,justitie,ong-uri,etc;punct rezolvat
    4.fraierimea votanta lasata sa injure la liber;punct rezolvat
    5.iluzia democratica intretinuta de media controlata 100% si care o vinde ca opinii,pareri,false dusmaniii ideologice ;punct rezolvat
    Eo gluma cu ii tataie,etc cand toata puterea e in mana serviciilor!America lui Trump e PA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *