Circa 14% din valoarea unei facturi la energie electrică pentru o gospodărie din România reprezintă contribuţii pentru susţinerea industriei eoliene, fotovoltaice şi a termocentralelor care produc electricitate în cogenerare. Practic, o subvenţie pe care toţi consumatorii de energie din România, nu numai cei rezidenţiali, o plătesc lună de lună, pentru ca administratorii parcurilor eoliene, fotovoltaice şi ai termocentralelor în cogenerare să fie profitabili. Nimeni nu a fost întrebat dacă doreşte să susţină aceste industrii, pur şi simplu, autorităţile au decis, încă din urmă cu şase ani, că toţi românii, clienţi casnici şi firme deopotrivă, trebuie să susţină aceste industrii, în mod direct, prin factura la curent.
Ponderea acestor subvenţii a crescut în mod constant în decursul anilor, astfel că, de la 4-5% componentă procentuală în factură, s-a ajuns acum ca aproximativ 14% din factură să reprezinte subvenţiile obligatorii. Ponderea acestor taxe mascate a tot crescut pe măsură ce numărul fermelor eoliene şi fotovoltaice s-a înmulţit şi mai mulţi producători au devenit eligibili pentru a primi bonusul pentru cogenerare.
Ca să fie clar, puteţi vedea alături factura unui consumator arondat Enel, care, în perioada 18 martie – 24 aprilie 2017, a avut de plată 100,18 lei – fără TVA, 95,33 lei –, fără penalităţi şi expedierea preavizului.
Certificatele „verzi“ (subvenţia obligatorie pentru susţinerea industriei regenerabilelor) şi contribuţia pentru cogenerare reprezintă 2,90 lei, respectiv 10,19 lei, fără TVA, cumulate – 12,99 lei, adică 13,7% din valoarea totală a facturii, fără penalităţi şi preaviz.
