Bărbatul acuzat că şi-a ucis soţia într-un coafor din Iaşi, în decembrie anul trecut, iar apoi a încercat să se sinucidă, a fost condamnat la 16 ani şi jumătate de închisoare de magistrații de la Tribunalul Iaşi. Decizia nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel.
Bărbatul de 41 de ani a primit 15 ani de închisoare cu executare pentru omor calificat, un an de închisoare pentru port fără drept de cuțit și i s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de șase luni de închisoare, săvârșită până în prezent.
Totodată, bărbatul trebuie să plătească daune morale de 200.000 lei pentru cele două fete ale sale care sunt în grija unui unchi din partea mamei. În acest sens, Tribunalul Iași a decis să instituie sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor bărbatului, în limita sumei de 200.000 de lei.
La sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, Vasile Olaru a intrat în coaforul aflat la parterul unui cămin studențesc din Iaşi, unde lucra soţia sa, şi a înjunghiat-o de mai multe ori, după care a încercat să se sinucidă.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi, Anca Vîjiac, afirma că scandalul dintre cei doi soţi a avut loc într-o anexă a coaforului, şi nu în locul în care se aflau clientele şi celelalte angajate ale salonului.
Victima, în vârstă de 38 de ani, depusese o plângere la Poliţie împotriva soţului său, la începutul lunii noiembrie, pentru lovire şi alte violenţe, însă la scurt timp a retras plângerea, după ce s-ar fi împăcat cu acesta. În 26 decembrie, femeia a depus o a doua plângere împotriva soţului său, după ce a fost agresată din nou de acesta, ulterior ea fiind cazată, împreună cu copiii, într-un centru pentru protecţia victimelor violenţei domestice.