16 septembrie. Muribund, pianistul Dinu Lipatti susține ultimul său concert

Marți, 16 septembrie, ne aducem aminte de Dinu Lipatti care a trebuit să-și încheie prematur ultimul concert (16 septembrie 1950) pe scena de la Besançon, Franța din cauza bolii și și-a luat rămas bun de la publicul său cu aranjamentul pentru pian „Iisus rămâne bucuria mea” de Johann Sebastian Bach. Două luni și jumătate mai târziu, la vârsta de 33 de ani, a murit de limfom Hodgkin.

Despre acest concert a rămas mărturia lăsată de marele critic muzical Emile Vuillermoz: „Până în ultima zi, Dinu Lipatti a fost locuit de un zeu care-i susținea forțele ce-l părăseau treptat. Am fost martorul ultimului din aceste miracole la 16 septembrie, la Festivalul de la Besançon, unde a ținut să-și susțină recitalul, în ciuda stării de epuizare în care se afla. La ora 4 după-amiaza avea o sincopă, iar la ora 5 își făcea intrarea pe scena Parlamentului din Franche-Comté. Părea că a ridicat lespedea mormântului pentru a fi punctual la întâlnirea pe care le-o dăduse lui Bach, Mozart, Schubert și Chopin. Palid și halucinat, deja departe de noi, s-a îndreptat cu pași mărunți spre pian și odată ajuns acolo, transfigurat dintr-odată și susținut de o incredibilă rezistență fizică, acest muribund ne-a oferit un concert uluitor… Toți spectatorii au înteles că ascultaseră cântecul său de lebădă. Aceasta a fost ultima manifestare internațională, dureroasă și emoționantă, a geniului acestui mare inspirat, care nu a trăit decât pentru Arta sa”, scria Emile Vuillermoz, în „Le Monde” – Paris, 5 decembrie 1950.

(foto Enescu și Lipatti)

Este cunoscută fotografia în care George Enescu așază o cunună de lauri pe fruntea unui băiețel de 3-4 ani care îl privește cu seriozitate. Copilul avea în mână o mică vioară și, am putea crede că gestul lui Enescu indica apariția unui viitor violonist de talent. Copilul era Dinu Lipatti, iar gestul lui Enescu, nașul lui de botez, a fost premonitoriu; copilul din fotografie avea să poarte, peste ani, laurii unei cariere strălucite de pianist.

Părinții lui, buni muzicieni amatori, îi dau primele noțiuni de muzică. Își dau seama însă de marele talent muzical pe care îl dovedea Dinu și hotărăsc ca Mihail Jora să se ocupe temeinic de educația lui muzicală. La 8 ani devine student al Academiei de Muzică și Artă Dramatică din București, la clasa de pian a Floricăi Musicescu și, în paralel, urmează școala la Liceul Gheorghe Lazăr.

La 13 ani este ovaționat de public după interpretarea Concertului în la minor de Grieg, Dinu Lipatti fiind și azi considerat unul dintre cei mai mari interpreți ai lui.

În 1932 își termină studiile muzicale cu rezultate excepționale și va debuta pe scena Filarmonicii din București, ca solist al Concertului în mi bemol major de Franz Liszt.

Va obține și primul său premiu de compoziție pentru Sonatina pentru pian și cea pentru vioară și pian, la concursul de compoziție inițiat de George Enescu.

În anul următor participă la Concursul internațional de pian de la Viena unde obține premiul al doilea. Pianistul Alfred Cortot, membru al juriului, considerând că Lipatti ar fi trebuit să obțină premiul întâi, a demisionat din juriu. Încântat de mare talent a lui Lipatti, îi propune să-și perfecționeze studiile la Paris. Acesta va pleca la Paris și va studia la Școala Normală de Muzică, nu doar pianul, dar și compoziția, la clasa lui Paul Dukas.

(foto Pianistul Alfred Cortot și Dinu Lipatti)

Dintre concertele lui Lipatti date în perioada studiilor la Paris am să-l menționez pe cel din 17 mai 1935, nu doar pentru faptul că este primul său concert ca pianist adult. Dar pentru că în deschiderea concertului, Lipatti a cântat, în memoria profesorului și prietenului său Paul Dukas (care plecase dintre cei vii cu 3 zile înainte de concert), transcripția pentru pian a coralului lui Johan Sebastian Bach, Isus rămâne bucuria mea (Jesus Bleibet Meine Freude). Acest coral de Bach a fost una dintre lucrările pe care le-a iubit cel mai mult și le-a cântat de zeci de ori.

Anii războiului vor opri cariera concertistică a lui Dinu Lipatti, ca și a altor muzicieni care nu mai puteau călători și da concerte. În 1943 va pleca din țară și se va stabili la Geneva împreună cu cea care îi va deveni soție, pianista și profesoara Madeleine Cantacuzino, și aici i se oferă o catedră de pian la Conservator. După încheierea războiului Lipatti va cânta pe cele mai mari scene din Europa, va face imprimări și va colabora cu mari dirijori, printre care Ernest Ansermet și Herbert von Karajan. Peste tot, criticii muzicali și publicul îl apreciază ca pe unul din cei mai mari pianiști ai vremii. Din păcate, în 1947 este diagnosticat cu ceea ce se numește „maladia Hodgkin”, o boală incurabilă din cauza căreia va trebui să-și reducă tot mai drastic numărul concertelor.

(foto: Ultima fotografie din recital – sursa Casa Artelor Dinu Lipatti)

Din păcate, exact în perioada în care se bucura de recunoaşterea universală şi cariera sa era la apogeu, pregătindu-se pentru un turneu în America, primeşte cumplita veste că suferă de leucemie.

Prietenii săi, muzicieni renumiţi, Yehudi Menuhin, Igor Strawinski şi Charles Munch, contribuie cu sume substanţiale pentru a-şi permite tratamentul cu cortizon, un medicament nou la acea vreme, iar terapia pare să-şi facă pentru o vreme efectul.

Sub efectul tratamentului, la 16 septembrie 1950 ţine să-şi onoreze angajamentul şi concertează la Besancon, în Franţa, aceasta fiind ultima sa apariţie în public. Slăbit fizic, în partea a doua a concertului cedează. Publicul nu se clinteşte din sală, aşa că Dinu Lipatti revine, dar nu pentru a încheia seria valsurilor din program, ci pentru a interpreta „Iisus este bucuria mea“ din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben“ de Johann Sebastian Bach.

Programul ultimul său recital, din 16 Septembrie 1950, cuprindea lucrări de Mozart, Schubert și 14 valsuri de Chopin. Dându-și seama că este extenuat și că nu va mai putea cânta ultimul vals, a cântat pentru ultima dată coralul Isus rămâne bucuria mea, o ultimă rugăciune cuprinsă în muzica lui Bach.

Dinu Lipatti avea să se stingă din viață 3 luni mai târziu, la numai 33 de ani cu partitura Cvartetului în fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Se pare ca ultimele sale cuvinte, spun biografii, au fost: „Nu-i de ajuns sa fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”.

Surse text și foto: dr. Doina-Mihaela Purcaru, „Ultimul recital al lui Dinu Lipatti ”, pentru site-ul Muzeului Naţional „George Enescu”, 28 Octombrie 2020; dr. Irina Hasnaș, „Într-o zi de 16 septembrie, genialul pianist român Dinu Lipatti susținea ultimul Recital” pentru site-ul casei Dinu Lipatti ,16 09 2023; Florentina Grigore „Bolnav de leucemie, pianistul român Dinu Lipatti susține ultimul său concert”, pentru Adevărul.ro la 16.09.2024.