190 de animale arse la Brăila

Aproximativ 190 de animale au ars într-un incendiu izbucnit, marţi noapte, la o fermă din localitatea Grădiştea, informează ISU Brăila. Focul a fost anunțat aseară, în jurul orei 21.30, prin SNUAU 112.
„În urma recunoaşterii, s-a constatat că incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 mp, fiind surprinse un număr considerabil de animale (bovine, ovine, porcine). S-a acţionat pentru limitarea propagării incendiului şi evacuarea animalelor. Ulterior, s-a constatat că incendiul se manifesta la trei grajduri şi s-a reuşit limitarea propagării şi extinderii incendiului. În încercarea de a evacua animalele, în jurul orelor 22.30, a rezultat şi o victimă, în stare conştientă, care prezenta arsuri de gradul 1 şi 2. Victima (sex masculin, 33 ani) a fost preluată de echipajul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila şi transportată la U.P.U. Brăila”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, col. Ştefan Stoian.
La locul intervenţiei, s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS) şi o ambulanţă SMURD din cadrul Gărzii de intervenţie Ianca, o ASAS din cadrul Detaşamentului 1 de pompieri Brăila, o ASAS din cadrul Gărzii de intervenţie Făurei. În sprijin au intervenit şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Grădiştea cu o ASAS, o cisternă şi un utilaj de încărcat frontal, SVSU Şuţeşti cu o ASAS şi SVSU Racoviţa cu un utilaj şi o cisternă.
Pompierii au acţionat peste 7 ore pentru stingerea focului, incendiu fiind declarat lichidat miercuri, în jurul orei 04,55.

„Au ars două grajduri cu o suprafaţă de aproximativ 800 mp cu bunurile aferente (aparate de muls, stand de răcire, material lemnos, furaje), circa 40 porcine, 70 ovine şi 80 bovine. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect”, a precizat Ştefan Stoian.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. UE a scapat de 80 de bovine fara nici un efort deja viitorul fara vaci incepe sa prinda contur printr-un simplu accident…

  2. In plandemia va trageati scatoalce intre voi mai rau ca pe vremea lui Ceasca la coada de „adidasi de pork”.
    Nici nacar pentru celebri adidasi, pentru o amarata de hartie igienica.
    Propaganda rupta de realitate nu tine de foame. Si cu alte ocazii nici hartie igienica, nici adidasi de pork, nici fasole din tarile pe unde umbla brambura Iohannis.
    Va stergeti la fund cu topul de coli A4 de la imprimanta de retea multionala. Slava decarbonizarii.

  3. Nu e de la atacurile de aseară ale rusicai pe zona izmir-odessa? Sau, poate că și cablurile sunt de aceeași proasta calitate că politicienii romani!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.