După accident 20 de companii și 1.000 de oameni au reparat Petromidia 

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a finalizat mare parte din lucrările de revizie a unităților de producție de pe platforma Petromidia și efectuează ultimele verificări tehnice în vederea repornirii activității de producție în condiții de maximă siguranță. Instalațiile tehnologice vor fi repornite etapizat și se preconizează că vor atinge, până la finele lunii octombrie, randamentele optime de funcționare.

Pe fondul incidentului survenit pe data de 2 iulie 2021 în instalația de Hidrofinare Petrol Motorină (HPM), activitățile de producție au fost sistate și a fost dispusă o serie de lucrări pentru refacerea instalațiilor afectate. „Echipele de specialiști din cadrul companiei, împreună cu cei din Rominserv și susținuți de companii cu expertiză, au reușit, în perioada iulie – septembrie, să verifice, să repare și să testeze activele de producție, toate fiind în linie cu obiectivul de a ne îmbunătăți constant performanțele tehnice și de siguranță în exploatare. Le mulțumim colegilor și partenerilor pentru efectuarea corespunzătoare a acestor operațiuni. Împreună, avem o mare responsabilitate în protejarea angajaților, a comunității și a mediului înconjurător, dar și în aprovizionarea cu produse petroliere a României și a țărilor din regiunea Mării Negre”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare.

Graficul de lucrări a presupus un volum mare de acțiuni, cu număr semnificativ de conducte verificate, remediate sau înlocuite, iar toate celelalte echipamente au fost verificate și remediate, unde a fost necesar. Totodată, cablurile de instrumentație și cele electrice au fost înlocuite, în fiecare instalație au fost verificate toate elementele și echipamentele care țin de siguranța în operare, iar personalul operator al rafinăriei a fost reinstruit și recertificat.

Pe parcursul lucrărilor, au fost implicate peste 20 de companii, iar numărul total de oameni care au lucrat pentru repunerea în funcțiune a instalațiilor a fost de aproximativ 1.000 (angajații Rompetrol Rafinare, Rominserv și specialiști din companiile contractate). În ceea ce privește instalația de Hidrofinare Petrol Motorină, aceasta a fost izolată tehnologic, finalizarea reconstrucției și repornirea urmând să aibă loc în cursul anului 2022.

O explozie s-a produs, în iulie, la Rafinăria Petromidia din Năvodari, soldată cu mai multe victime.

Suflul exploziea fost atât de puternic, încât a făcut ravagii în jurul său. Un bărbat de 32 de ani a fost dat dispărut, fiind găsit mort după mai bine de două ore de căutări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

2 Comentarii

  1. E absolut normal si firesc ca pentru refacerea instalatiei HPM si revizuirea intregii rafinarii sa participe un numar mare de firme si specialisti. In chestiunea asta, mister Matei ar trebui sa nu te amesteci, ca nu te pricepi.

  2. de parere ca cel care a donat rafinaria lui Patriciu, ar trebui bagat la inalta tradare. Si cel care putea sa o recupereze, la fel.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.