Părinții care doresc să le ofere puțină distracție micuților de ziua lor au ocazia să alegaă mai multe locații din Capitală unde se vor desfășura evenimente dedicate copiilor precum, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Satului, Muzeul Naţional de Artă al României sau Opera Naţională. Aici, prichindeii vor putea participa la ateliere de ceramică și pictură, vor […]
Lună: iunie 2010
Majoritatea directorilor din cadrul Ministerului de Finanţe câştigă cu mult mai bine decât şeful instituţiei, Sebastian Vlădescu sau decât secretarii de stat.
80 de milioane de lei pe lună, salariul unui consilier la vamă
La Comisia de Prognoză șoferii sunt mai bine plătiţi decât experţii
Consilierei ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, i s-a aprobat un proiect în învăţământ în valoare de 4 milioane de euro. UPDATE: Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, o avertizează pe consiliera sa, Melania Vergu, că are la dispoziţie 15 zile pentru a alege între firmă şi postul din minister.
Funeriu îi dă ultimatum de 15 zile lui Vergu: Părăseşte firma sau ministerul
Angajaţii municipalităţii au decis, marţi dimineaţă, să renunţe la grevă, urmând să participe la mitingul care va avea loc la Palatul Parlamentului în ziua în care va fi dezbătută moţiunea de cenzură, a declarat liderul sindicaliştilor din Primăria Capitalei, Dumitru Gherdan. „Am hotărât să sistăm acţiunile de protest până la mitingul din jurul Palatului Parlamentului”, […]
Protestele continuă și astăzi prin țară. Mai multe prefecturi vor fi pichetate de salariaţii din învăţământ, sănătate şi de pensionari. Alături de medici vor ieşi în stradă să îşi spună nemulţumirile funcţionarii publici, dar şi pensionarii. Principalele nemulţumiri se referă la reducerea salariilor cu 25% şi diminuarea pensiilor cu 15%. În Argeş peste 5.000 de […]
Al-Qaida a anunţat, marţi, decesul liderului său Mustafa Abu al-Yazid în Afganistan, conform centrului de supraveghere american SITE, care asigură monitorizarea site-urilor islamiste de Internet. Yazid, un egiptean cunoscut de asemenea cu numele Sheikh Said, era unul dintre membrii fondatori ai reţelei al-Qaida şi un fost trezorier al lui Osama ben Laden. SITE nu precizează […]
Secretarul general al Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Liviu Pop, va depune o plângere penală împotriva ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, deoarece a dat ordin de schimbare a membrilor comisiilor de bacalureat. Mai mult aceste atribuţii îi revin doar secretarului de stat, nu şi ministrului. „Sunt şanse ca unele comisii să fie ilegale, deoarece ministrul […]
Presa internaţională notează că greva angajaţilor români din sectorul public nu a atras atât de multe persoane pe cât anticipau organizatorii, în pofida nemulţumirii generale privind măsurile de austeritate ale Guvernului. Euronews precizează că angajaţii din sectorul public revendică un succes în acţiunea de luni împotriva măsurilor de austeritate, însă zeci de mii de persoane, […]
În aproximativ două săptămâni, sindicaliştii de la metrou ameninţă cu greva generală, dacă Guvernul va adopta un act normativ prin care să le fie diminuate salariile. „Legea spune că poţi declanşa conflictul de interese dacă nu se mai respectă contractul colectiv, adică dacă nu se mai respectă nivelul salariilor negociate. Astfel că, pe la jumătatea […]
Google şi-a schimbat astăzi logoul pentru a marca Ziua Copilului. De 1 iunie, de Ziua Copilului, logoul Google a fost schimbat. Pagina de start cuprinde o imagine care ilustrează dimineaţa unui copil. Google se confruntă cu probleme de imagine după ce o serie de scandaluri în care a fost implicat de curând, cel mai recent […]
Bărbaţii au tras cu arme Kalashnikov în camionul care transporta bani, de unde au furat mai multe milioane de dolari. Un comando de bărbaţi mascaţi şi înarmaţi până în dinţi a atacat un camion care transporta bani în plină stradă, în Marsilia, reuşind să fure mai multe milioane de dolari, informează Euronews. Jaful s-a petrecut […]
Birourile Permanente ale celor două camere se vor reuni, la ora 13, pentru a stabili data la care va avea loc şedinţa comună. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, ieri, că Executivul vrea să-şi asume răspunderea pentru legile austerităţii lunea viitoare. Cele două proiecte, care vizează reducerea salariilor, pensiilor şi a cheltuielilor sociale, au […]
Transportul în comun din Capitală se desfăşoară normal marţi după ce primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a negociat cu sindicaliştii RATB să renunţe la grevă. Primarul general a declarat la Centrul de Supravegherea Traficului Rutier din Şoseaua Olteniţei că cele 200 de autobuze, tramvaie şi troleibuze care ar fi trebuit să intre în grevă au fost […]
Se pare că preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu scapă nicio ocazie de a ironiza membrii Cabinetului Boc. Prezent, luni seara, la Realitatea TV, „victimă” liderului liberal i-a căzut nimeni alta decât Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Greva generală din România a fost relatată şi de alte agenţii de ştiri internaţionale, precum The Canadian Press şi Novinite. Angajaţii români din sectorul public pretind că au avut succes în ziua lor de grevă împotriva măsurilor de austeritate adoptate de guvernanţi, însă doar zece de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a […]
Deşi este compromis din punct de vedere politic, premierul Emil Boc va mai rămâne o bucată bună de timp în fruntea Guvernului, a declarat la Realitatea TV deputatul liberal Călin Popescu-Tăriceanu. „Guvernul PD-L şi-a format o coaliţie majoritară care nu reflectă opţiunile alegătorilor”, însă care îl va mai menţine multă vreme pe Emil Boc în […]
Din cauza grevei de la metru pe străzile din Capitală se circulă bară la bară. Vestea bună vine de la RATB, sindicaliștii anunțând că au renunțat la grevă așa că au ieșit cu toate mașinile în stradă.
Greva de la metrou încheiată, înainte de 12.00
Sindicaliştii de la metrou ameninţă cu grevă în jur de 15 iunie