Informarea meteo vizează Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi o parte din Moldova. Vântul viscoleşte temporar ninsoarea în regiunile sud-estice ale ţării şi pe crestele montane, iar în Dobrogea se va forma polei. Va ninge consistent şi la Bucureşti, iar temperaturile maxime nu vor trece de minus un grad Celsius. Meteorologii anunţă, pentru intervalul luni, ora 8.00 […]

Grupul ABBA ar putea să se reunească şi „ar putea să cânte împreună” pentru prima oară în ultimii 30 de ani, cu ocazia unui concert unic, a declarat Agnetha Faltskog, unul dintre cei patru membri ai grupului suedez, citată de femalefirst.co.uk. Agnetha Faltskog, fosta membră a grupului ABBA, alături de Anni-Frid Lyngstad, Bjorn Ulvaeus şi […]

„Cum sa-i fac sa reformeze, cand ei nu vor?”, isi exprima frustrarea un oficial european, in 2009, vorbid despre Bulgaria, arata o telegrama diplomatica publicata de Wikileaks, potrivit Mediafax.ro. Oficialul arată că „întreaga echipă” crede că bulgarii se ocupă de problemele din raportul Comisiei doar pentru a obţine „un raport pozitiv”, şi nu pentru a crea un sistem judiciar mai bun.

Preşedinţii consiliilor judeţene din Harghita, Covasna şi Mureş şi-au depus, luni, la Consulatul General al Ungariei de la Miercurea Ciuc, documentele pentru obţinerea cetăţeniei maghiare. Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, însoţit de soţie, omologul său din Covasna, Tamas Sandor, alături de soţie şi cei trei copii, precum şi preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edit-Emőke, […]

Traficul rutier de pe DN 1 dinspre Braşov către Valea Prahovei a fost deviat, luni, începând cu ora 13.00, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, pentru evitarea ambuteiajelor în staţiuni. Circulaţia pe DN1 se desfăşoară în condiţii normale, cu excepţia zonei Buşteni, unde, pe sensul către Ploieşti s-au format coloane de maşini, au anunţat […]

Israelul pregăteşte o ofensivă de proporţii în Orientul Mijlociu, a declarat şeful statului major al armatei israeliene, generalul locotenent Gabi Ashkenazi, potrivit unei telegrame a diplomaţiei americane din 2009, obţinută de Wikileaks, relateaza AFP. „Ameninţarea unui atac cu rachete asupra Israelului este mai mare ca niciodată. De aceea Israelul se concentrează pe apărarea antirachetă”, a declarat Ashkenazi.

Premierul Emil Boc i-a convocat, luni, la Guvern, pe miniştrii Educaţiei, Dezvoltării Regionale şi Transporturilor la discuţii separate privind proiectele prioritare avute în vedere pentru acest an. De la ora 13.15, premierul discută cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, pe tema reformei sistemului educaţional, modernizării sistemului de cercetare, dezvoltare şi inovare, precum şi despre priorităţile majore […]

În această perioadă de după sărbătorile de iarnă este recomandat să se mănânce uşor, să se bea ceaiuri multe de sunătoare, coada şoricelului, păpădie, multe lichide şi să se renunţe la alcool, a declarat pentru Agerpres, dr. Doina Mihăilă, medic de familie. „Este bine să avem o perioadă de detoxifiere cu un regim uşor, cu […]

Liderul din prima ligă spaniolă, FC Barcelona, şi-a extins seria victoriilor la 11 partide, după ce Pedro Rodriguez a marcat de două ori în repriza secundă pentru un 2-1 în faţa lui Levante. Barcelona se află acum la patru victorii de recordul competiţiei stabilit de Real Madrid în sezonul 1960/1961, fiind totodată neînvinsă de 24 […]

Viceprimarul Capitalei Victor Iovici a cerut luni operatorilor de salubritate, prezenţi la Comandamentul de iarnă, să continue activitatea de îndepărtare a zăpezii de pe marile bulevarde, din jurul rigolelor, pentru a nu permite formarea acumulărilor de apă, care ar putea îngheţa la noapte, şi de pe trotuare. El a dat asigurări că, în momentul de […]

Ai trimis sute de CV-uri anul trecut, dar te-au chemat la interviul de angajare doar două-trei firme? Nu eşti singurul care a trecut prin această frustrare într-o perioadă cu mii de candidaţi pe fiecare loc de muncă vacant. Ca să ai mai multe şanse în 2011 trebuie să eviţi câteva greşeli standard pe care le […]

„Mă gândesc de multe ori să schimb frizura, dar aşa cum Mercedes nu îşi schimbă sigla, mă gândesc că este bine să îmi menţin şi eu coafura”, a spus Andreea Esca. Prezentatoarea Ştirilor de la Pro TV, Andreea Esca, s-a gândit să-şi schimbe coafura pe care o are de ani de zile, însă nu s-a […]

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat majorarea cu 10,4% a tarifului mediu pentru serviciul de transport al energiei electrice perceput de Transelectrica pentru acest an, de la 17 lei/MWh la 18,77 lei/MWh. „A fost emis ordinul preşedintelui ANRE 45 din 23 decembrie 2010 (…) care a intrat în vigoare în 1 […]

Curtea Constituţională judecă, în 19 ianuarie, contestaţia a 30 de senatori PDL privind validarea listei membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aleşi de judecători şi procurori pentru un mandat de şase ani, începând cu 2011. În 22 decembrie 2010, plenul Senatului a validat lista celor 11 membri nou aleşi în viitorul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM), […]

Sicriul cu trupul neînsufleţit al maestrului Marin Constantin, fondatorul şi dirijorul corului Madrigal, va fi depus marţi la Ateneul Român, a declarat, luni, pentru AGERPRES directorul artistic al Filarmonicii ”George Enescu”, Nicolae Licareţ. Miercuri, între orele 10,00-12,00, în foaierul Ateneului va avea loc o ceremonie de comemorare a maestrului, acesta urmând a fi înmormântat, cel […]

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, susţine că, în condiţiile în care Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este folosit în alte domenii şi devine un handicap, România îl poate denunţa unilateral, la fel cum poate condiţiona aderarea Croaţiei la UE. Ministrul român mai susţine, într-un interviu publicat luni de „Adevărul”, că scrisoarea miniştrilor de Interne […]

Facebook a obţinut finanţare de 500 milioane de dolari de la banca Goldman Sachs şi un investitor rus, printr-o tranzacţie care evaluează reţeaua de socializare la 50 miliarde de dolari, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de New York Times. Conform acordului, Goldman Sachs a investit 450 milioane de dolari, iar compania rusă Digital Sky […]

Angajatorii vor depune din 2011 o declaraţie unică pentru plata impozitului pe venit şi pentru contribuţiile de asigurări sociale ale angajaţilor. Declaraţia unică va fi depusă la ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală), iar apoi MFP trimite datele necesare la Casa de Pensii, la şomaj (Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă). Declaraţia unică va […]

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, ocupă locul 11 în clasamentul celor mai buni tehnicieni din anul 2010, dat publicităţii, luni, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Lucescu a acumulat 9 puncte şi se află la egalitate cu argentinianul Alejandro Javier Sabella (Club Estudiantes de La Plata). Cel mai bun antrenor […]

Circulaţia rutieră se desfăşoară luni dimineaţă în condiţii de iarnă, nefiind anunţate drumuri naţionale blocate sau înzăpezite, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Potrivit Centrului Infotrafic, pe numeroase tronsoane există un strat subţire de zăpadă, cele mai importante fiind DN 67C Novaci – Rânca (judeţul Gorj); DN 7D Grebleşti – limita cu […]