Fără categorie

Un TIR încărcat cu azotat de amoniu a fost implicat într-un accident rutier, vineri, pe DN7, în timp ce circula dinspre Sibiu către Râmnicu Vâlcea. Şoferul de TIR bulgar a pus o frână bruscă pentru a evita o căruţă ieşită de pe o stradă lăturalnică, potrivit ziare.com. Vehiculul era încărcat cu saci de azotat de […]

Fără categorie

Cei doi fii ai primarului din Deta, Călin şi Bogdan-Daniel Roman, dar şi ceilalţi trei învinuiţi în scandalul dintr-un bar, vor rămâne în arest preventiv în perioada cercetărilor, au decis, vineri, magistraţii Judecătoriei din localitate, potrivit Agerpres. Bogdan-Daniel Roman şi Călin Roman au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş […]

Fără categorie

Grupul de suporteri ai echipei de fotbal Dinamo Bucureşti a fost nevoit să aştepte şase ore înainte de li se permite să treacă prin vama dintre Transnistria şi Republica Moldova, anunţă jurnal.md, citat de Agerpres. Cele patru autocare cu suporteri dinamovişti, între care se aflau şi patru fani din Republica Moldova, au fost reţinute de […]

Fără categorie

Opt tineri din Constanţa au fost reţinuţi de poliţie fiind acuzaţi că au tâlhărit un turist danez la Constanţa, potrivit antena3.ro, care citează Mediafax. Conform IPJ Constanţa, un trecător aflat, marţi dimineaţă, în dreptul plajei Modern, din Constanţa, a auzit un bărbat care striga după ajutor în limba engleză. Echipajele de poliţie sosite la faţa […]

Fără categorie

Moscova se opune apelurilor americane si europene ca presedintele sirian, Bashar al-Assad, sa renunte la putere. „Nu sustinem asemenea apeluri si credem ca este necesar sa-i dam timp regimului presedintelui Assad sa realizeze toate procesele de reforma care au fost anuntate”, a spus ministerul rus de Externe, potrivit Reuters, citat de ziare.com. Joi seara, presedintele […]

Fără categorie

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că va solicita Guvernului României să facă publice costurile deplasării în China. Ponta spune că solicită acest lucru în condiţiile în care delegaţia română nu a semnat niciun contract cu partea chineză. „Delegaţia României a fost singura de pe mapamond care a vizitat China […]

Fără categorie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va restricţiona, începând de duminică, circulaţia pe DN 1, la km. 131+460, pe raza localităţii Buşteni. Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNANDR), în perioada 22 august – 17 septembrie circulaţia autovehiculelor se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă de circulaţie, […]

Fără categorie

Preşedintele PSD Victor Ponta sustine ca democrat-liberalii din Maramures si Neamt ofera alegătorilor pungi cu diferite produse pentru voturi. Totodată, liderul social-democrat spune ca partidul de guvernamant ameninta primarii din cele doua judete ca nu vor mai primi bani daca nu ies castigatori candidatii PDL pentru cele doua locuri de deputat. Ponta a declarat, vineri, […]

Fără categorie

Actorul american Sean Penn va fi prezent la a şaptea ediţie a Festivalului de Film de la Zurich (Elveţia), pentru a primi premiul pentru întreaga carieră, informează 20minutes.ch, citat de Agerpres. După Oliver Stone, Michael Douglas, Courtney Love sau Danny DeVito, festivalul reuşeşte o nouă performanţă: aceea de a-l avea ca invitat pe Sean Penn […]

Fără categorie

Preţul aurului în România a atins un maxim istoric, de 178,2 lei pe gram. Astfel, gramul de aur este mai scump cu 8 lei decât joi. Principalul motiv este acela că investitorii cumpără masiv aur. Preţul aurului în România a atins vineri un maxim istoric, de 178,2 lei pe gram, cu 8 lei peste nivelul […]

Fără categorie

Patronul Stelei a comandat deja cadoul de nuntă pentru finul său, Cristi Borcea. N-a reuşit să o aducă pe Shakira să cânte la nuntă, dar tot îi va oferi finului Borcea un cadou scump. Gigi Becali îi va oferi acţionarului dinamovist, ca dar de nuntă, o maşină de lux. Conform săptămânalui Fanatik, patronul Stelei a […]

Fără categorie

Fostul strateg al lui Adrian Năstase Cozmin Gușă spune că există o mare probabilitate ca Victor Ponta și Monica Macovei să candideze la Primăria Capitalei. Despre Sorin Oprescu, numai cuvinte de laudă! „Edilul este arestabil în orice moment”, susține Gușă într-un dialog cu Inpolitics. În ceea ce privește toamna politică, Cozmin Gușă este de părere […]

Fără categorie

Compania Loteria Română a anunţat vineri că la categoria I a jocului Loto 6/49 de duminică se înregistrează un report în valoare de peste 3,3 milioane de euro (14.142.242 lei). De asemenea, la categoria I a jocului Joker se înregistrează un report în valoare de peste 1,4 milioane de euro (6.036.077 lei). La jocul Noroc […]

Fără categorie

Fondul Proprietatea a cerut convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, pentru aprobarea listării celor două companii la bursă. Guvernul şi-a luat angajamentul, prin memorandumul semnat cu FMI, de a vinde pachete minoritare din cele două companii, pentru a genera fonduri pentru investiţii în sectorul energetic. Fondul Proprietatea a anunţat printr-un comunicat că […]

Fără categorie

Banca Naţională a României (BNR) a afişat astazi un curs de referinţă de 4,2669 lei/euro, cu 0,24% mai mare faţă de şedinţa precedentă, în vreme ce dolarul american a crescut cu 0,85% în raport cu moneda naţională, ajungând la 2,9796 lei/dolar. Joi, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,2567 lei/euro lei pentru un […]

Fără categorie

Cursurile anului şcolar 2011 – 2012 încep în 12 septembrie, evaluarea reală a elevilor va avea loc în primele săptămâni, iar o săptămână din aprilie 2012 va fi dedicată educaţiei non formale, a anunţat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Fără categorie

Prin toamna lui 1964 – primăvara lui 1965, student fiind la Filologia bucureşteană, într-o sâmbătă spre prânz (pe atunci nu exista weekendul!), mai mulţi dintre noi am fost convocaţi de un asistent ce ocupa şi un post de conducere în Asociaţia Studenţilor pe Capitală. Fără prea multe vorbe, el ne-a înmânat o sută de lei […]

Fără categorie

Preşedintele PSD, Victor Ponta, consideră că orice referire a lui Traian Băsescu la flotă sau la marină este „profund indecentă”. Referindu-se la declaraţiile preşedintelui despe flotă, Ponta a afirmat, într-o conferinţă de presă, că Băsescu este principalul vinovat de distrugerea unei ramuri a economiei. „Orice prezenţă a domnului Băsescu la Ziua Marinei sau orice referire […]

Fără categorie

Premierul Vlad Filat a declarat vineri că dacă preşedintele Traian Băsescu ar fi fost informat „corect, şi nu tendenţios” cu privire la Istoria Românilor, nu ar fi avut o reacţie critică în legătură cu decizia autorităţilor de la Chişinău de a comasa istoria într-un singur obiect de studiu. „Cred că dacă ar fi fost informat […]

Fără categorie

O atmosferă uluitoare poate fi întâlnită la Dakar, unde, de mai multe ori pe an, stiliştii africani îşi prezintă creaţiile. În oraşul care omagiază mereu numele lui Leopold Sedar Senghor a avut loc recent o „Săptămână a modei”, care, după părerea stilistei Oumou Sy, citată de jurnalişti, răspunde dorinţei poetului-preşedinte de a face din Dakar, încă din zorii independenţei ţării, un oraş cultural.

Fără categorie

Cel puţin 33 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 100 au fost rănite în urma unui atentat comis vineri într-o moschee din nord-vestul Pakistanului, regiune zdruncinată de o rebeliune a talibanilor aliaţi cu Al Qaida, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, preluat de AFP şi citat de Agerpres. Atacul, care a avut loc […]

Fără categorie

Ministrul muncii, Sebastian Lăzăroiu, i-a trimis joi preşedintelui Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, Paul Victor Dobre, solicitarea oficială de a avea o discuţie cu membrii comisiei în legătură cu unele ‘teme de interes pentru România’, informează Agerpres. Potrivit scrisorii emise de Cabinetul ministrului muncii, preşedintelui Comisiei pentru muncă i-a fost adresată […]

Fără categorie

Poliţia a identificat două persoane suspectate că au provocat intenţionat accidente rutiere după care i-au şantajat pe cei implicaţi în acestea pentru a obţine diferite sume de bani, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, citat de Agerpres. Cei doi bărbaţi identificaţi, în vârstă de 25 şi 29 de ani, din judeţul Ialomiţa, […]

Fără categorie

Atleta româncă Bianca Perie a cucerit medalia de bronz în proba de aruncarea ciocanului, vineri, la Jocurile Mondiale Universitare de la Shenzhen (China), cu performanţa de 71,18 metri, potrivit Agerpres. România a cucerit până acum la Universiada de la Shenzhen 11 medalii, două de aur, trei de argint şi şase de bronz. Cele două medalii […]