Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, miercuri, că în momentul de faţă România nu trebuie să îşi mai reducă cheltuielile, iar Guvernul trebuie să dea bani pentru investiţii, potrivit Mediafax. Întrebat despre analiza Reuters conform căreia premierul Emil Boc a fost un elev model al austerităţii predate de FMI, dar turbulenţele globale de pe pieţe, […]
Lună: august 2011
Avocatul din Braşov acuzat că a comandat uciderea soţiei sale a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General, sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de instigare la omor calificat. Împreună cu avocatul Victor Teodorescu a fost deferit justiţiei şi autorul crimei, Victor Erwin Preşmereanu, potrivit Agerpres. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, pe fondul […]
Antrenorul lui PAOK Salonic a acordat un interviu Gazetei Sporturilor în care i-a criticat pe cei mai buni fotbalişti români ai momentului. Boloni vorbeşte despre tricolori, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, în special despre Mutu şi Chivu, cu care a lucrat direct pe vremea când pregătea naţionala. „Cine e până la urmă acest Tamaş?”, s-a […]
Gimnasta sud-coreeană Jo Hyunjoo a cucerit medalia de aur la sărituri, în cea de-a 4-a zi a Universiadei de la Shenzhen (China), la mai puţin de 24 de ore după ce a fost spitalizată în urma unui accident suferit în finala de la paralele, care ar fi putut-o lăsa paralizată pentru tot restul vieţii, informează […]
Bercea Mondial îşi încearcă norocul la alţi magistraţi. După ce dosarul în care este cercetat pentru tentativă de omor a fost mutat de la procurorii din Slatina la cei din Craiova, acum interlopul crere din nou strămutarea dosarului, potrivit realitatea.net. Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a cerut strămutarea procesului său de la Tribunalul Olt la […]
Moneda unică ar avea mai multe şanse de supravieţuire dacă Germania ar părăsi zona euro, şi nu ţările puternic îndatorate, ca Grecia sau Portigalia.
Un moment de fast, un moment de legendă. Recent, Casa de haute joaillerie „Van Cleef&Arpels” a prezentat o nouă colecţie numită „Baluri de legendă”, folosindu-şi numele ca un semn al excelenţei. De la Sankt Petersburg la New York, trecând prin Paris şi Veneţia, de la Romanovi la Rothschild, bijuteriile au însoţit inspiraţiile celor mai frumoase […]
Introducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) ar fi cea mai bună soluţie pentru problemele fiscale ale Statelor Unite, având potenţialul să acopere deficitul bugetului structural şi să stimuleze chiar investiţiile şi creşterea economică pe termen lung, potrivit unui editorial Bloomberg.
Negocierile dintre UDMR şi PDL pe tema numirii unui nou ministru la sănătate au eşuat, după ce democrat-liberalii au respins cererea maghiarilor de a trece Casa Naţionată a Asigurărilor de Sănătate în subordinea Ministerului Sănătăţii. „Noi am spus mai în glumă, mai în serios, că dacă unii doresc neapărat CNAS, noi putem să mai luăm […]
Zsolt Lokodi şi sora Oliviei Steer, Lavinia, s-au cunoscut în 2002 şi s-au despărţit patru ani mai târziu, când băiatul lor, Alexandru, avea un an. Copilul a fost crescut până la vârsta de cinci ani de mama lui, dar a fost învinsă de o boală nemiloasă cu care s-a luptat timp de şase ani. Ea […]
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că nu există tensiuni în Coaliţie cu privire la numirea unui nou ministru al Sănătăţii, precizând că acesta va fi desemnat „în timp şi la timp”, informează realitatea.net. Citeste mai mult pe realitatea.net.
Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a fost prins de radar în timp ce conducea cu 144 de kilometri pe oră, pe şoseaua europeană, în afara localităţii Racoviţeni, judeţul Buzău, el fiind amendat cu 603 lei. Potrivit agentului Amalia Vlădescu, de la Biroul de Presă al IPJ Buzău, ministrul a fost filmat de aparatul radar în timp […]
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, şi-a exprimat speranţa, într-o declaraţie acordată miercuri Agerpres, ca UDMR să propună până pe 19 august o persoană pentru funcţia de ministru la Sănătate, adăugând că este posibil să fie numit un ministru interimar al Sănătăţii. Întrebat, după şedinţa coaliţiei de guvernare, dacă este posibil ca portofoliul sănătăţii să […]
Administrația Străzilor a dat startul unei noi borduriade. Pe străzile din Capitală se schimbă de zor bordurile. Nu contează că cele vechi sunt în stare bună. Administrația Străzilor a atribuit contracte de 412 milioane de euro pentru întreținerea străzilor, iar banii trebuie cheltuiți. Directoarea Alina Roman, fostul secretar executiv al PDL Tineret, nu și-a uitat vechii prieteni portocalii. Firmele de suflet ale PDL au primit contracte de sute de milioane de euro.
Şerban Huidu a postat un blog un mesaj adresat tuturor celor care îl critică pe Internet şi care pun accidentul său de la schi „pe seama divinităţii”. Ironic, „cârcotaşul” spune că această postare i-a fost „suflată” de colegul său, Mihai Găinuşă. „Îmi place să citesc comentarii pe net şi unele sunt chiar inspirate! Am alergie […]
Dan Diaconescu, patronul OTV, a declarat miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, înainte de judecarea recursului pentru înfiinţarea PP-DD, că speră ca totul să se încheie cu bine şi că ar fi pentru prima oară când un partid condus de ziarişti va ajunge la putere în România. Diaconescu are şi o soluţie de rezervă: fuzionarea […]
Noul ministru al Sănătăţii va fi numit în timp şi la timp, a declarat premierul Emil Boc miercuri, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL. „Nu există tensiuni în coaliţie pe acest subiect. În timp şi la timp, vom avea un nou ministru al Sănătăţii”, a spus liderul PDL, citat de Agerpres. Emil Boc […]
Dat fiind că la intrarea în staţiunea Albena este montată o barieră şi există un post al poliţiei, străinii cred că au ajuns la un punct de trecere a frontierei de stat. Turiştii plătesc suma pe care au stabilit-o iniţial cu şoferul de taxi şi care în unele cazuri se ridică la 150 euro, în ciuda faptului că distanţa între Varna şi Albena este de doar 30 de kilometri.
Locuitorii oraşului Amsterdam şi sutele de mii de turişti care îl vizitează în această perioadă se pot întâlni, în premieră, cu arta avangardistă românească din prima jumătate a secolului trecut. Expoziţia cu titlul „De la Dadaism la Suprarealism: Artişti avangardişti evrei din România, 1910-1938” este găzduită de Muzeul de Istorie Evreiască din Amsterdam, până la începutul lui octombrie.
Cu toţii am auzit de Audi Q7, marele SUV din clasa premium, dar puţini dintre noi ştiau de varianta sa pick-up, scriu jurnaliştii de la turbo.fr. Trebuia să-l vezi ca să crezi aşa ceva, spun francezii care prezintă imagini reale cu maşina, obţinute de la Autoguide, despre care susţin că nu sunt prelucrate. Fotografiile arată […]
Guvernul venezuelean intenţionează să îşi mute rezervele monetare din străinătate în Rusia, China şi Brazilia în următoarele două luni, în detrimentul Europei şi Statelor Unite, a anunţat marţi un deputat din ţara sud-americană, Julio Montoya. Declaraţiile au fost confirmate printr-un document pregătit de ministrul de finanţe Jorge Giordani şi de preşedintele băncii centrale, Nelson Merentes. […]
Soarele nu ne va parasi complet in urmatoarele zile, desi in multe regiuni ale tarii isi vor face aparitia ploile. Miercuri vor fi ploi razlete in Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova, dar si Transilvania. In Maramures, Crisana si Banat, soarele isi va face simtita prezenta, dand norii la o parte. Vom avea temperaturi minime de 10-20 […]
Ministrul Muncii Sebastian Lăzăroiu a anunţat că de la 1 ianuarie 2012 nu vor mai exista nici venit minim garantat, nici ajutoare de încălzire. Acestea vor fi cumulate într-un singur ajutor. Lăzăroiu spune că sistemul de asistenţă socială este fraudat de politicieni. Ministrul Muncii apreciază că sistemul de asistenţă socială este unul bazat pe mită […]
Noi ţări, instalate pe platforme sau suporturi plutitoare, construite special pentru ele, ar putea fi inaugurate în şapte ani. Naţiunile ar avea astfel ocazia să înceapă de la zero şi ar putea evolua în orice direcţie. Magnatul american Peter Thiel, fondatorul Paypal, vrea să finanţeze un experiment inedit. Este vorba de înfiinţarea unor state în […]