Jucătoarea româncă de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Saransk (Rusia), dotat cu premii totale de 50.000 de dolari, în urma victoriei cu 6-2, 6-2 în faţa Evei Hrdinova (Cehia). Buzărnescu (N. 3) va juca în sferturi cu o rusoaică, Valeria Solovieva (N. 5). Mihaela s-a calificat […]

Tribunalul Bucureşti l-a validat pe Victor Ciorbea în funcţia de preşedinte al PNŢCD printr-o sentinţă civilă pronunţată joi, 8 septembrie, potrivit unui comunicat de presă remis de PNŢCD vineri Agerpres. În replică, Aurelian Pavelescu, preşedinte PNŢCD în calitate de continuator al aripii Marian Miluţ a partidului, anunţă că va contesta decizia la Curtea de Apel […]

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, alături de primarul municipiului, Antonie Solomon, că se simte discriminată ca femeie în politică. Udrea le-a atras atenţia jurnaliştilor că îi filmează pantofii, dar pe ai primarului nu. Udrea a spus că nu se plânge de statutul de femeie în politică […]

Problemele cu gazonul Arenei Naţionale au fost generate de montajul defectuos, iar durata de remediere va fi de două săptămâni, mai lungă decât termenul prevăzut anterior, susţin constructorii. „În urma expertizei efectuată de experţii UEFA s-au constatat grave deficienţe la montajul gazonului, care au compromis în totalitate suprafaţa de joc.  Ca urmare a acestui fapt, […]

Avertismentul a fost lansat astăzi de ministrul polonez de Finanţe, Jacek Rostowski, la Forumul Economic de la Krynica. Oficialul a subliniat că liderii europeni trebuie să instituţionalizeze managementul economic al Uniunii. Şeful BCE Jean-Claude Trichet a salvat zona euro luna trecută, când a început să cumpere bonduri suverane de pe piaţa secundară, a spus la […]

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Valeriu Turcan, răspunde gestului preşedintelui PSD, Victor Ponta, de a depune o plângere penală pe numele şefului statului, acuzându-l pe acesta din urmă de imaturitate. „Concluzia preşedintelui României este aceea că domnul Ponta refuză să se maturizeze. Efectiv, domnul Ponta nu ratează nicio ocazie pentru a demonstra că […]

Cererea de înregistrare a mărcii „Mişcarea Populară” se găseşte în prezent în faza „examinării de fond”, urmând ca într-un viitor apropiat să fie finalizată printr-o decizie a OSIM, a declarat purtătorul de cuvânt al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Ovidiu Dinescu. Conform unui comunicat semnat de Ovidiu Dinescu, remis vineri Mediafax, „dintr-o regretabilă […]

Fostul ministru al Muncii, pedelistul Nelu Ioan Botiş, intenţionează să candideze la primăria municipiului Bistriţa. Botiş se bucură de susţinerea la centru a secretarului general al PDL, Ioan Oltean, protectorul său. Ioan Botiş, a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă îşi doreşte să candideze la Primăria Bistriţa. A răspuns că, dacă partidul va […]

Cristian Cioacă a ucis-o pe Elodia Ghinescu, susţine şeful Poliţiei Capitalei, Vasile Viorel. Într-un interviu acordat în exclusivitate Antenei 3, acesta a declarat că nu mai are nicio îndoială că avocata din Braşov a fost omorâtă de soţul său. Drept dovadă, spune Vasile Viorel, stau probele găsite în cadrul anchetei, care arată foarte clar că […]

Google consumă electricitate cât 200.000 de case, însă protejează mediul în acelaşi timp, potrivit reprezentanţilor companiei. De fiecare dată când un utilizator urmăreşte un clip de pe YouTube sau trimite un mesaj Gmail, centrele de date ale companiei consumă electricitate. Dacă cifrele pot părea uriaşe, cei de la Google se apără spunând că utilizatorii consumă […]

Vremea va fi frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea cu cerul variabil în nord-est şi la munte şi mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, arată datele Agenţiei Naţionale de Meteorologie.  Temperaturile vor avea valori maxime cuprinse între 20 şi 30 de grade […]

La presiunile tot mai mari exercitate de partenerii din zona euro, Grecia se grăbeşte să se ţină de cuvânt în privinţa reformelor şi ţintelor fiscale asumate, pentru a evita falimentul, dar eforturile guvernului par sortite eşecului, iar la orizont şi-au făcut apariţia alegerile anticipate.

Americanii de la baza Mihail Kogălniceanu au inaugurat, vineri, noul heliport de la Spitalul Judeţean Constanţa. Unitatea sanitară nu mai fusese renovată de 30 de ani, de când a fost construită, informează antena3.ro. Americanii au susţinut financiar investiţia deoarece aveau nevoie de heliport, iar cel pe care îl aveau nu putea susţine mai mult decât […]

Un studiu realizat de Fundaţia Soros România relevă că 86% dintre cetăţenii români cred că religia trebuie predată în şcoală, în timp ce numai 8% au o părere contrară. În plus, 50% dintre repondenţi cred că religia trebuie să fie materie obligatorie, arată studiul. Astfel, 50% dintre români sunt de părere că religia trebuie să […]

Femeile care beau un pahar de bere, vin sau tărie seara sunt mai sănătoase, cu cât înaintează în vârstă, decât cele care beau mult şi rar sau cele care nu consumă alcool, se arată într-un studiu publicat de revista PLoS Medicine şi citat de Mediafax. Potrivit studiului efectuat pe 14.000 de femei, doamnele care beau […]

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a propus companiei austriece OMV răscumpărarea rafinăriei Arpechim Piteşti, închisă acum câteva luni. Ariton a avut o discuţie cu şeful OMV, Gerhard Roiss. „În cadrul întâlnirii, Ministrul Ion Ariton a exprimat dorinţa statului român de a cumpăra de la compania OMV Petrom S.A. rafinăria Arpechim Piteşti. În acest sens, domnul Gerhard […]

Câteva zeci de muncitori chinezi au protestat, vineri, timp de o oră, în incinta unui şantier din centrul Iaşiului, principala lor nemulţumire fiind salariile mici. Muncitorii chinezi au cerut, totodată, să fie ajutaţi să se întoarcă în China, informează Mediafax. Muncitorii s-au adunat în curtea din incinta şantierului complexului Palas din Iaşi, unde lucrează şi […]

Apărătoarea unui bărbat din Străoane, judecat la Panciu din cauză că, în toamna anului trecut, a accidentat mortal o consăteancă, a solicitat, săptămâna trecută, instanţei, încuviinţarea unui mijloc de probă mai puţin obişnuit. Ea a cerut ca preotul din comună să precizeze, într-un document oficial, momentul în care victima a fost adusă în biserică şi […]

Publicaţia The New York Times scrie într-o recenzie a documentarului „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, de Andrei Ujică – ce va avea premiera newyorkeză vineri -, că „este imposibil ca acest film să fie monumentul pe care dictatorul român şi l-ar fi ridicat singur”. „Din multe puncte de vedere, Ceauşescu pare că este şi el, în […]

Preţul aurului în România a atins vineri un nou maxim istoric, de 186,4 lei pe gram, cu peste 9 lei faţă de nivelul de joi, de 177,3 lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Luni, preţul aurului atinsese valoarea de 182,9 lei pe gram, după care a scăzut trei zile consecutiv. La sfârşitul lunii […]

O reuniune de urgenţă a Fondului Monetar Internaţional (FMI) cu privire la Grecia este prevăzută să aibă loc miercuri, 14 septembrie, scrie vineri presa greacă. Informaţia nu a fost confirmată însă de o sursă din Ministerul grec de Finanţe, notează AFP. Potrivit cotidianelor Eleftherotypia (stânga) şi Kathimerini (liberal), această reuniune ‘excepţională’ a consiliului de administraţie […]

Parlamentarii români susţin introducerea unei taxe de salubritate pentru toti cetăţenii, dar cu impozitarea diferenţiată a celor care colectează selectiv. Peste 50% dintre români nu plătesc taxa de salubritate, iar ţintele pentru reciclare cresc în fiecare an, scrie Green Report, citat de antena3.ro. Susţinerea acestei măsuri este majoritară în rândul tuturor grupurilor parlamentare, dar se […]

Autorităţile din Veszprem şi oficiali ai echipei locale de handbal MKB au depus coroane de flori, joi, la statuia ridicată în memoria fostului handbalist Marian Cozma, care astăzi ar fi împlinit 29 de ani dacă nu ar fi fost ucis în 2009. Într-o ceremonie care a marcat ziua de naştere a fostului handbalist român, primarul […]

Un fost lider sindical de la Regia de Termoficare din Cluj-Napoca plăteşte aproximativ 30 de lei lunar pentru căldură, pe timp de iarnă. Clujeanul are o factură atât de mică pentru că are instalat în apartament un sistem de distribuţie pe orizontală a agentului termic şi contorizare individuală, informează Mediafax, citată de antena3.ro. Ioan Vilt, […]