Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că, uneori, are impresia că Occidentul „iubeşte” Rusia numai atunci când aceasta este slabă şi are nevoie de ajutoare umanitare, în noul film documentar „Preşedintele” al cunoscutului jurnalist de televiziune Vladimir Soloviov, care urmează să fie difuzat la 26 aprilie, transmite Independent.md, citând Agrepres. Filmul este dedicat împlinirii anul acesta […]
Lună: aprilie 2015
DNA cere prelungirea măsurii arestării preventive în cazul fostului ministru al Finanțelor Darius Vâlcov.
Mare ştire, bombă mare, săptămâna trecută. Poliţiştii de la criminalitate economică au dispus urmărirea penală faţă de un amărât de patron de sereleu din Câmpia Turzii.
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat luni că taxa pe valoarea adăugată ar p…
Tinerimea Română prezintă “Ceaikovski in love” Tinerimea Română prezintă pe 26 aprilie la ora 19.00 la Ateneul Român Ceaikovski in love – un concert-eveniment marca Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal. Superbul program al serii are în centru trei celebre lucrări simfonice compuse de Ceaikovski după scrieri ale lui William Shakespeare – poemele […]
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că va supune în ședința de plen un proiect de hotărâre pentru a atesta votul dat de senatori privind…
Premierul Victor Ponta, președintele PSD, a declarat că Parlamentul poate să decidă în privința pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților.
Românul Marius Vizer a fost reales luni în funcția de președinte al organizației mondiale SportAccord, cu prilejul Adunării Generale a acestui for…
Luni 20 aprilie, ora 19.55, Casa de producţie TVR propune publicului „Hamlet”, preluarea spectacolului Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu
În cursul lunii martie 2015, în dosare de corupție instrumentate de Direcția Națională Anticorupție, 128 de inculpați au fost condamnați definitiv…
Există ceva în realitatea înconjurătoare care mă irită mai mult decît alte lucruri. Se numeşte delațiune. Te cruceşti cînd vezi cîtă lume toarnă şi cîtă lume trăieşte pe seama turnătoriilor de tot felul.
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a trimis la Parlament, către Comisia de revizuire a Constituției, punctele cheie în care DNA își dorește modificarea Constituției.
România a înregistrat cel mai semnificativ avans al lucrărilor de construcții în februarie 2015, comparativ cu luna precedentă, arată datele prezentate, luni…
Teatrul Mic găzduieşte miercuri, 22 aprilie, şi joi, 23 aprilie, începând cu ora 20.00 un spectacol-eveniment semnat Gigi Căciuleanu: „fabriKa”. Distins de curând cu „Premiul LUX MUNDI” în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural 2015, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români pe plan mondial, coregraful Gigi Căciuleanu, pregăteşte o nouă premieră. ”Fabrica (ae), în […]
Premierul Victor Ponta a declarat luni, după ședința Biroului Politic Național că va sesiza Avocatul poporului cu privire la Ordonața de Urgență referitoare la stabilirea…
Independenţa Film va distribui în România cinci dintre filmele care vor fi proiectate – atât în Competiţie, cât şi în afara ei – la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes 2015, ediţia 68, care se va desfăşura în perioada 13 – 24 mai. La Tête haute / Standing Tall, de Emmanuelle Bercot La giovinezza […]
Procurorii DNA au transmis o nouă adresă către Senat în care cer să-i fie puse la dispoziție toate documentele pe care le-a cerut în…
Premierul Victor Ponta a declarat luni, la ședința PSD, că a avut o discuţie „mai puţin formală” cu preşedintele Klaus Iohannis în care i-ar fi spus că…
Simona Halep se menține pe locul al treilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicității luni. Românca se află la 319 puncte de rusoaica Maria Șarapova, ocupanta locului al doilea. Topul este dominat în continuare de americanca Serena Williams. Clasamentul WTA la simplu 1 (1). Serena Williams (SUA) 9.981 puncte 2 […]
Google va face în această săptămână o schimbare majoră care ar putea duce la dispariţia a milioane de mici afaceri. Este vorba de un update major pentru algoritmul său de căutare pe Internetul mobil, care va schimba ordinea în care site-urile sunt clasate atunci când utilizatorii caută ceva de pe telefon…
Uniunea Europeană a convocat de urgență o reuniune comună a miniștrilor de interne și de externe luni după noul naufragiu din Marea Mediterană care ar fi provocat moartea a peste 700 de imigranți, transmite AFP. Reuniunea va începe la ora 15.00 (13.00 GMT) la Luxemburg, după reuniunea lunară a miniștrilor de externe, a declarat AFP […]
Un deținut în vârstă de 23 de ani a evadat luni de la Penitenciarul de maximă siguranță Colibași, transmite Agerpres. Potrivit unor surse judiciare, deținutul, care executa pedeapsa în regim semideschis, a evadat de la un punct de lucru de pe raza orașului argeșean Mioveni. Deținutul, Ghilbert Ionuț Militaru, executa o pedeapsă privativă de libertate […]
Fostul primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan a declarat luni, la ieșirea de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se judecă dosarul Microsoft, că se simte mult mai bine în arestul la domiciliu, unde condițiile sunt mult mai bune față de cele din ”beciul domnesc”. ”E mai bine. Sunt condițiile omenești, față […]
Darius Vâlcov a fost arestat preventiv pe 2 aprilie, pentru 23 de zile, în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență…
Ministrul justiției, Robert Cazanciuc, a declarat la Digi24 că România ar mai avea nevoie de încă 10.000 de locuri în penitenciare în plus față de cele existente. „În momentul de față avem 44 de unități penitenciare, 34 de penitenciare propriu-zise, șase spitale și patru unități pentru tineri minori, în condițiile în care numărul deținuților se […]