Fără categorie

Poliția a ridicat în vederea confiscării, în primele 6 luni ale anului, aproape 3 tone de droguri și 6.000 de comprimate și a descoperit 28 de culturi de droguri ilegale. Potrivit unui comunicat al IGPR, în primul semestru, Poliția, prin structurile de combatere a criminalității organizate, a desfășurat 403 de acțiuni în domeniul combaterii traficului […]

Fără categorie

Simona Halep o va întâlni pe americanca Madison Keys (12 WTA) în finala la simplu a Turneului de la Montreal. Americanca a învins-o în penultimul act al turneului pe Kristina Kucova (121 WTA), scor 6-2, 6-1. Finala se va disputa duminică începând cu ora 20.00 (ora României). Românca a câștigat două dintre cele trei meciuri […]

Fără categorie

Parlamentul tunisian și-a retras sâmbătă seară sprijinul, așa cum era de așteptat, pentru guvernul condus de premierul Habib Essid, aflat sub presiune după ce președintele Beji Caid Essebsi s-a declarat în urmă cu două luni în favoarea unui cabinet de uniune națională, transmit AFP și DPA, citate de Agerpres. Plecarea lui Essid, un independent de […]

Fără categorie

Traficul pe Aeroportul din Lisabona a fost întrerupt timp de jumătate de oră sâmbătă seară din cauza prezenței pe una din piste a patru suspecți străini care au fost arestați de către poliție, au precizat pentru AFP autoritățile portugheze, transmite Agerpres. Suspecții — patru algerieni, conform presei locale — au ieșit printr-o ușă de serviciu […]

Fără categorie

Florin Mergea și Horia Tecău, capi de serie numărul cinci, au fost învinși de perechea Ivan Dodig (Croația)/Marcelo Melo (Brazilia/N. 3), cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Toronto, dotat cu premii totale de 4.089.740 dolari. Meciul a durat 71 de minute. Românii vor primi 59.510 dolari […]

Fără categorie

O biserică din sudul Danemarcei a anunțat că îi primeşte pe jucătorii de Pokemon Go, în condițiile în care numeroase clădiri administrative, de birouri, sedii de companii, secții de poliție şi unități militare toată lumea sunt anunțate drept perimetre în care nu este permisă vânătoarea de pokemoni, transmite Agerpres. „Mi s-a părut o idee foarte […]

Fără categorie

Pentru cea de a treia ediţie a Festivalului Normandia impresionistă, sunt prevăzute o multitudine de manifestări în jurul temei Portretului, ce se va desfăşura până în 26 septembrie. În 2013, tema Apei a atras aproape 1,8 milioane de vizitatori. Marea familie a Impresionismului la Rouen Jacques Emile Blanche, Portret de tânără Această magistrală expoziţie, care […]

Fără categorie

Măsuri de securitate suplimentară au fost luate sâmbătă pe aeroportul Amsterdam-Schiphol după ce autoritățile au primit „o informație în legătură cu aeroportul” în contextul actual de amenințare teroristă în Europa, au anunțat municipalitatea din Haarlemmemeer și poliția militară, relatează AFP, citată de Agerpres. „Primarul și poliția militară din Haarlemmemeer au decis, împreună cu NCTV (serviciul […]

Fără categorie

Trei persoane au fost împușcate mortal, iar o alta a fost rănită în urma unui atac armat la o petrecere la care participau tineri în Mulkiteo, lângă Seattle. Suspectul a fost arestat de poliție, transmite B1 Tv, care citează rt.com. La petrecere participau aproximativ 15-20 de persoane, au spus autoritățile locale.

Fără categorie

O mașină care se deplasa sâmbătă pe DN1 în zona Posada a căzut într-o râpă de la o înălțime de aproximativ 20 de metri. În mașină se aflau două persoane. Aceste sunt rănite, dar conștiente, conform ISU Prahova. Două echipaje de descarcerare și o ambulanță SMURD s-au deplasat la fața locului.

Fără categorie

Premierul Dacian Cioloş va merge într-o nouă vizită în Germania, agenda externă din următoarea perioadă cuprinzând şi o vizită la Chişinău, au spus sâmbătă, pentru Mediafax, surse guvernamentale, adăugând că în România sunt aşteptaţi vicepreşedintele Comisiei Europene şi premierul polonez. Cioloș va merge din nou în vizită în Germania la începutul lunii septembrie, unde se […]

Fără categorie

”Numele meu este Christo”. Renumitul artist bulgar şi guru internaţional al Land art, Christo Vladimirov Yavachev, numit Christo, în vârstă de 81 de ani, este cunoscut pentru mania sa de a împacheta monumente şi porţiuni de peisaj. Dar nu putem să vorbim despre el fără a aminti de Jeanne-Claude Denat de Guillebon, cunoscuta arhitectă şi […]

Fără categorie

Update: Un polițist a fost împușcat mortal sâmbătă în Armenia de opozanții înarmați care ocupă de două săptămâni un comisariat din Erevan, a anunțat poliția, care a amenințat în cursul zilei că va lansa un asalt pentru a pune capăt crizei ostaticilor, relatează AFP. Zeci de persoane au fost spitalizate în urma unor confruntări ce […]