Departamentul pentru Luptă Antifraudă, instituţie aflată în coordonarea premierului, critică dur proiectul Ministerului Justiției de modificare a Codului Penal.
Lună: februarie 2017
„Cert este că şi la unii, şi la alţii se văd aproape transparent interesele. Magistraţii vor să-i ţină în lesă pe politicieni, arătându-le cătuşele şi porţile închisorilor cu ani grei de puşcărie, în timp ce politicienii vor să-şi scoată din puşcării o anume clientelă politică. Înţeleg bine miza fiecărei părţi: PUTEREA. Soluţia este una singură: […]
În orice sală de curs elevii sau studenţii se împart între cei care pot să-şi ia notiţe în ritmul în care profesorul vorbeşte sau scrie la tablă şi cei care nu reuşesc şi rămân în urmă. Pe vremuri, cei din ultima categorie erau puţini şi îşi „datorau“ retardul în scrisul de mână mai multor factori. […]
Văzîndu-l pe preşedintele Iohannis în mijlocul unui miting neautorizat, mi-a revenit imediat în minte comportamentul lui Ion Raţiu cînd minerii au intrat în Parlament, la mineriada din septembrie 1991.
Peste 100.000 de oamenii s-au strâns în fața Palatului Victoria pentru un nou protest. În jurul orei …
Scăderea cu 35% a preţului medicamentelor ar putea însemna retragerea a peste 120 de produse de pe piața din România.
Deputații Partidului Mișcarea Populară (PMP) au semnat moțiunea de cenzură…
Senatorii PNL şi USR au protestat, miercuri, la prima şedinţă de plen a Senatului din actuala sesiune parlamentară. Aceştia au afişat pancarte şi au bătut cu pumnii în bănci. Protestul a izbucnit după ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a întrerupt discursul senatorului USR Vlad Alexandrescu. Fostul ministru al Culturii a vrut să critice majoritatea […]
PSD l-a salvat pe Liviu Dragnea de la cîteva luni de detenţie, iar adversarii săi au ratat prin asta o decapitare a partidului născut din PDSR (ca succesor abil al PCR).
În timp ce protestele față de legea care interzice pătrunderea imigranților continuă în Statele Unite, actrița Jennifer Lawrence a susținut cu vehemență că face parte la rândul ei din categoria celor care sunt contra noii măsuri. Ea susține că acțiunile președintelui ales, Donald Trump, nu reprezintă voința cetățenilor Americii. Recent, Jennifer a postat un mesaj […]
Mai mulți profesori universitari, membri ai comunității academice a Universității…
Prevederile ordonanței de urgență care modifică legislația penală favorizează…
Parlamentarii PNL și USR au depus miercuri moțiunea de cenzură intitulată…
SRJ MediaSind solicită Parlamentului demiterea urgentă a lui Ovidiu Miculescu din fruntea SRR şi numirea unei conduceri profesioniste şi apolitice.
Președintele Klaus Iohannis i-a transmis miercuri premierului Sorin Grindeanu…
În urma adoptării ordonanței de urgență (OUG) prin care sunt modificate Codul Penal…
Reprezentanții mai multor organizații patronale, reuniți la sediul Patronatului Român…
Cabinetul de miniștri, precum și eșaloanele doi și trei din ministere sunt pline de olteni.
„Prezența intempestivă a președintelui țării la şedinţa de astăzi a Consiliului reprezintă o evidentă imixtiune, de netolerat, în activitatea justiției”, scrie Gabriela Baltag în Scrisoarea trimisă către colegii săi din CSM.
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că intenția PNL…
Furnizorii de gaz pentru consumatorii casnici au transferat în preţ scăderea TVA de la 20% la 19%, de la 1 ianuarie.
Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, a declarat miercuri, la Parlament, că premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit în această dimineaţă cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, întâlnirea fiind solicitată de către diplomatul american. „Nu am foarte multe detalii. Din câte cunosc, cred că lucrurile s-au desfăşurat aşa cum ştiu eu, în această dimineaţă ar […]
Moneda națională s-a depreciat la primele ore ale dimineții iar indicele BET, care calculează evoluţia principalelor zece acţiuni de pe Bursa de Valori București, a înregistrat scăderi consistente miercuri dimineața. Pe piața interbancară, la ora 10, moned națională era cotată la 4,5270 lei/euro, în condițiile în care cursul anunțat de BNR a fost de 4,5038 […]
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după întâlnirea cu Avocatul Poporului…
„Vă bombardăm țara și producem un coșmar umanitar, apoi vă închidem acolo. Asta nu este politică externă, este un film de groază.“