Tăriceanu, despre moțiunea anunțată de PNL

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că intenția PNL de depune o moțiune de cenzură reprezintă un drept constituțional și a afirmat că se așteaptă de la liberali la ‘înțelepciune și raționalitate’.

„Este un drept parlamentar, constituțional, nu am ce să comentez. Nu mă aștept ca opoziția să nu încerce să fructifice în avantajul ei o situație politică. Mă aștept însă la înțelepciune și raționalitate. Pentru că dacă o să analizăm ceea ce s-a întâmplat în PNL în ultimii doi ani o să observăm că o întreagă generație de lideri politici a fost pur și simplu măturată, unii cu dosare fabricate. Astăzi PNL este într-o puternică criză de leadership pentru că acceptat această situație. Ei sunt exact ca în bancul acela foarte bune cunoscut în care cel care este condamnat la moarte prin spânzurătoare întreabă: ‘Trebuie să aduc eu și săpunul?’ Am senzația că ei sunt în această situație. Ei trebuie să își aducă și săpunul ca să se trezească poate și să constate că în primul rând un partid de opoziție se preocupă de starea reală a justiției și nu de perdeaua care funcționează în momentul de față și pe care scrie ‘Luptăm împotriva corupției'”, a afirmat Tăriceanu miercuri la Senat, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, „România a fost în ultimii ani o țară în care instituțiile democratice au fost puse între paranteze și a fost condusă de centre de putere oculte”.

Tăriceanu susține că ceea ce se întâmplă este „o manieră foarte abilă de a deturna discuția de la realitățile grave ale societății românești”.

„Ceea ce vedem astăzi că se întâmplă este o manieră foarte abilă de a deturna discuția de la realitățile grave ale societății românești. Nu mai discutăm despre imixtiunea serviciilor în zona juridicului, despre protocoalele secrete ale CSAT prin care serviciile să intervină în zona justiției , (…) lucruri care subminează adevăratul stat de drept”, a mai spus Tăriceanu.

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susține că, în eventualitatea în care Guvernul nu va demisiona, liberalii vor depune în cursul zilei de miercuri o moțiune de cenzură. Ea a făcut un apel către toate partidele de opoziție să semneze moțiunea de cenzură împotriva guvernului PSD—ALDE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.