Plenul Camerei Deputaților și Senatului a decis, prin vot, numirea lui Daniel Barbu în funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente. S-au înregistrat 241 de voturi ”pentru”, împotrivă fiind 63 de deputați și senatori. Pe 22 mai, Comisiile juridice reunite din Camera Deputaților și Senat au validat, în unanimitate, dosarele celor doi candidați propuși pentru […]
Lună: mai 2017
Guvernul chinez a dorit să iniţieze un plan prin care să înlocuiască autovehiculele pe benzină cu o nouă generaţie de vehicule electrice, însă iniţiatorii proiectului s-au lovit de o problemă neaşteptată: proprietarii SUV-urilor iubesc să conducă maşini pe benzină şi nu doresc o asemenea schimbare. Într-o ţară în care 700 de persoane sunt ucise zilnic […]
Referitor la dosarul privind arhiva SIPA, procurorul-şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat că acesta se află încă în stadiu incipient şi că nu au fost ridicate documente. „E în stadiu incipient, abia a fost înregistrat săptămâna aceasta. E un dosar penal, sunt paşii normali într-un dosar penal, se va face planul de anchetă de către […]
Plenul reunit al Parlamentului l-a validat pe Eugen Nicolăescu în funcţia de viceguvernator al BNR şi membru în Consiliul de administraţie, cu 275 de voturi „pentru” şi 39 „contra”. Nicolăescu a fost singurul candidat pentru aceasă funcţie, fiind susţinut de grupurile parlamentare ale PNL din Senat şi Camera Deputaţilor. Acesta și-a exprimat intenția de a […]
Cele mai multe facturi neachitate au peste un an (61%), urmate de cele cu întârzieri de peste nouă luni (20%).
Neculai Onțanu s-a prezentat miercuri la Curtea de Apel București, unde a avut loc un nou termen în procesul în care fostul primar al sectorului 2 este judecat pentru luare de mită, într-un dosar deschis de Parchetul General în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz și falsificarea documentelor și […]
Când şi-a cumpărat maşina, în urmă cu câteva luni, Marius Manole a răsuflat uşurat că transportul în ţară, la spectacolele pe care le susţine în diverse oraşe, nu va mai fi o problemă.
După 10 ani, urmele ”monumentelor” fostului primar Neculai Onţanu sunt rase de pe faţa pământului.
Atras fel și fel de sfori și și-a făcut publice toate legăturile și prieteniile din PNL, și nu numai, doar de dragul de a înșfăca poziția de secretar interimar al liberalilor. Odată „bifată“ și această funcție, europarlamentarul Cristian Bușoi s-a văzut, rapid, depășit de situație, având în vedere că majoritatea timpului și-l petrece pe la […]
La prima oră a dimineții de miercuri, 24 mari, pe Aeroportul Otopeni a aterizat o aeronavă Boeing 737-800, botezată “Sarmizegetusa”, iar săptămâna viitoare va sosi încă una. Sunt primele avioane ce intră în flota Tarom în acest an. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că în curând vor mai apărea și alte aeronave cu care […]
Masacrul de la Manchester este lecţia pe care Trump şi Theresa May o vor da europenilor care vor să creeze structuri paralele cu NATO – Franţa şi Germania trebuie să lupte pe fronturi străine alături de SUA
Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, referindu-se la afirmațiile liderului ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, legate de activitatea Guvernului și de susținerea acordată de Executiv legii salarizării, că miniștrii de resort sunt prezenți în Parlament la dezbaterile pe acest subiect, iar Cabinetul său a dat un aviz pozitiv pe proiect. „Eu știu că doi miniștri sunt prezenți și […]
Trimisă în judecată într-un nou dosar, procurorii o acuză pe Elena Udrea de instigare la luare de mită și spălare de bani pentru anumite plăți efectuate în campania electorală din 2009. Nemulţumită de acuzaţii, Elena Udrea s-a arătat contrariată, într-o intervenție telefonică la B1TV, arătând că nu înțele cum ajunge doar ea ajunge să fie […]
Companiile de stat profitabile trebuie să prezinte un program de dezvoltare chiar dacă profitul scos pe 2016 se duce în proporție de 90% la acționari, adică tot la stat.
Artiști din lumea întreagă au reacționat prompt după explozia de la Manchester Arena, cea mai mare sală acoperită din Europa. Cel puțin 22 de oameni și-au pierdut viața și alți 50 au fost răniți, în urma unei explozii care a avut loc la finalul unui concert susținut de Ariana Grande. Atentatul a fost revendicat de […]
Peste jumătate dintre români nu folosesc cele mai noi versiuni de programe sau sisteme de operare pe dispozitivele lor, ceea ce le permite atacatorilor să îi infecteze cu diverse amenințări informatice
Singura porțiune care nu are autostradă pe traseul Sibiu-Nădlac, între localitățile Ilia și Margina, sufocă traficul pe DN 68A, drum cu o singură bandă de circulație pe sens, aflat în zonă deluroasă.
Fostul președinte al Federației Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu a fost pus sub urmărire penală de DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani, în legătură cu un contract privind construcția unui centru de fotbal în Buftea. În același dosar, au fost puși sub acuzare Bogdan […]
Elena Udrea, Ioana Băsescu și Dan Andronic au fost trimişi în judecată de către DNA, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009. Potrivit procurorilor, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care […]
Papa Francisc a făcut vizite mai multor familii din blocuri sociale din Ostia, vestul Italiei, printre cei vizitați numărându-se și o familie de români ortodocşi. Papa a sărbătorit astfel „Vinerea Milostivirii” şi, conform tradiţiei, a binecuvântat locuinţele. Papa a sunat şi a aşteptat ca familiile să îi deschisă. ”Deranjez? Sunt Francisc!”, a spus Suveranul Pontif, […]
Azi se deschide cel mai mare târg de carte bucureștean al primei jumătăți de an. Peste un milion de cărți promit organizatorii la Bookfest, până duminică, „cu câteva mii de titluri noi și reduceri de până la 80% din prețul de copertă“. Cel puțin așa se anunță, dar știm că editurile se limitează, de obicei, […]
Ministrul de Interne a declanșat o anchetă după ce în presă a apărut o fotografie cu…
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri, că are anumite semne de întrebare cu privire la activitatea Guvernului Grindeanu, în condiţiile în care Legea salarizării a fost asumată de Parlament, procedură care ar fi dorită şi pentru crearea Fondului Suveran de Dezvoltare. „Am avut şi eu propriile mele semne de întrebare, de exemplu în […]
Douăzeci de persoane sunt în continuare în stare critică după atentatul sinucigaș cu bombă de luni seară de la Manchester având răni extrem de grave, care le afectează organele vitale și membrele, a declarat miercuri un oficial din domeniul sănătății, potrivit Reuters, citată de Agerpres. „Avem în prezent sub tratament 64 de persoane. Dintre acestea, […]
Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) îi cere preşedintelui Klaus Iohannis retransmiterea legii RCA către Parlament în vederea revizuirii. ASSAI solicită retransmiterea legii RCA în Parlament „pentru corectarea unor articole care afectează păgubiţii RCA, conţinând prevederi care intră în contradicţie cu articole din Constituţia României şi alte legi importante”, potrivit unui comunicat, Asociaţia cere […]
Un cuplu de polonezi care își aștepta fiicele să iasă de la concert se află printre victimele atentatului de luni de la seară de la Manchester, a anunțat miercuri ministrul de Externe de la Varșovia, Witold Waszczykowski, conformReuters. ”Părinții veniseră după concert pentru a-și lua fiicele și, din nefericire, avem informații că au murit. Copiii […]