Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a declarat duminică, la Abrud, că Executivul nu va reveni asupra Ordonanței nr. 4/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru care PNL a cerut sesizarea Curții Constituționale. Întrebat într-o conferință de presă cum comentează poziția PNL față de ”taxarea contractelor de muncă pe perioadă parțială”, Fifor […]
Lună: iulie 2017
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat duminică, la Antena 3, că Guvernul va „intra cu celeritate” şi în indemnizaţiile pentru creşterea copilului, astfel încât acestea să fie plafonate la un maximum de 1.800 de euro pe lună, urmând ca în aproximativ două săptămâni să fie adoptată o OUG prin care să se reglementeze această […]
”Am aşteptat destul de mult timp şi poate că este timpul ca ceva să se schimbe în bine, am avut speranţe că situaţia se va schimba”.
Antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, duminică, după înfrângerea din meciul cu Dinamo Bucureşti, scor 1-0, că formaţia sa a jucat bine până în minutul 60 şi a precizat că jucătorii introduşi în repriza a doua nu au adus niciun plus. „Trebuia să câştigăm. Am avut multe ocazii, am jucat bine până în […]
Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna viitoare. Am lucrat la ea. Nu ne-am apucat încă de Legea pensiilor pe partea de contributivitate.
Echipa Dinamo Bucureşti a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia FC Viitorul, într-un meci din etapa a treia şi a urcat pe ultima treaptă a podiumului Ligii I. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Costache, în minutul 82, care a plecat din jumătatea proprie la lansarea lui Bumba şi […]
Ministerul Afacerilor Interne precizează, pe pagina de Facebook, că nu are în lucru un proiect de act normativ care să limiteze pensionările din sistem la vârste tinere, susţinând că o astfel de iniţiativă „nu se poate face cu aplicare peste noapte”. ”În ceea ce priveşte o eventuală decizie a Guvernului care să limiteze această situaţie […]
Duminică a continuat seria extragerilor la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Pentru jocul Loto 6/49 se organizează două trageri: o tragerea principală și o tragere suplimentară. Pentru cea de-a doua tragere Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri al categoriei I cu suma de 100.000 de lei. La tragerile de […]
Aș putea să presupun că Liviu Dragnea a fost lovit în cap de soarele arzător al Greciei. Nu cred. De mai multă vreme, Liviu Dragnea ignoră în mod voit toate normele de comportament.
Din bugetele locale, strânse din taxe, impozite și amenzi, aleșii locali și funcționarii din primării și-au majorat salariile la niveluri inimaginabile pentru România.
Graţie înţeleptului ministru al Educaţiei, Liviu Pop, începând cu noul an şcolar, elevii de clasa a V-a vor avea manuale la sport.
Peste zece mii de persoane au manifestat duminică, la Chişinău, împotriva noului sistem electoral.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a lansat o procedură de licitaţie deschisă pentru a-şi cumpăra şase autoturisme pentru parcul auto al ministerului, cu o valoare estimată la 412.941 lei, criteriul de atribuire al contractului fiind preţul cel mai scăzut. Conform unui anunţ postat în SEAP, Ministerul Agriculturii intenţionează să încheie un contract de achiziţii publice, […]
Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a anunțat duminică, la Abrud, că intenționează ca până la 1 septembrie să supună dezbaterii publice Legea Minelor, cea a Apelor Minerale și legea privind redevențele. ”Prin Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții pe care îl vom lansa începând cu anul viitor încercăm să investim în companii cu capital românesc. Pe […]
Cotidianul.ro îi adresează NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
Ultima măgărie vine de la PSD, care afirmă că patronii care au angajaţi part-time fac evaziune fiscală în complicitate cu lucrătorii lor.
José Felix Pineda, un avocat de 39 de ani, candidat la Adunarea Constituantă din Venezuela, a fost asasinat în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Un bărbat înarmat a deschis focul, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o plajă din Bodrum, omorând o persoană.
Jandarmii au intervenit duminică pentru aplanarea unui scandal izbucnit în apropierea unui club din nordul staţiunii Mamaia, în care au fost implicate zece persoane, trei dintre acestea având cuţite asupra lor. Oamenii legii au reuşit să îi imobilizeze doar pe cinci dintre cei implicaţi, restul reuşind să fugă. În urma conflictului, un om a ajuns […]
Staţia de metrou Aurel Vlaicu şi accesul dinspre Hotel Horoscop, în staţia Piaţa Unirii 1, vor fi deschise luni, anunţă Metrorex. Urmează lucrări în staţiile Piaţa Victoriei 2, Basarab 1, Tineretului, Apărătorii Patriei, Dimitrie Leonida, Costin Georgian, Pantelimon şi Berceni. „Aşa cum a transmis public în repetate rânduri, Metrorex a găsit împreună cu Antreprenorul sistemului […]
Multe analize vorbesc despre „sfârşitul Daesh“, evocând datele-cheie ale efemerei sale existenţe, fără a uita să sublinieze că există şi o mare posibilitate ca gruparea să renască precum pasărea Phoenix.
Deputatul Daniel Constantin a declarat duminică, pentru Agerpres, că Victor Ponta va face un anunț în maxim o lună de zile și va spune dacă se alătură formațiunii Pro România. „Am vorbit multe, o să vă spună dânsul. Victor Ponta e un politician foarte bun și o personalitate puternică. Un astfel de anunț cu siguranță […]
Trei persoane au fost accidentate duminică, în timp ce traversau strada, pe trecerea pentru pietoni, în stațiunea Eforie Sud, de un autoturism la volanul căruia se afla actorul Ion Dichiseanu, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, Claudia Tatarici, a declarat că cele trei victime au suferit […]
Ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu, a vrut să zboare cu escală la Moscova, dar a ales alt traseu, a declarat vicepremierul rus Dmitri Rogozin, fără a preciza unde şi când a vrut să zboare şeful diplomaţiei de la Bucureşti, relatează RIA. Declaraţia a fost făcută după ce autorităţile române i-au interzis vicepremierul rus să […]
Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Generală Anticoruptie a demarat o procedură de licitaţie deschisă pentru a achiziţiona un sistem tip Call Center, cu o valoare estimată la 189.000 lei, criteriul de atribuire al contractului fiind preţul cel mai scăzut, potrivit news.ro. Potrivit unui anunţ postat în SEAP, MAI – Direcţia Generală Anticorupţie vrea să încheie […]
Fie că i s-a spus doctor, vraci, vindecător, doftor, medicul a fost și a rămas o persoană importantă în viaţa comunității, fiind printre cei mai respectați oameni ai săi.