24 ianuarie – zi de sărbătoare naţională, în care nu se lucrează

Senatorii din Comisia de muncă au adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, o propunere legislativă care vizează introducerea zilei de 24 ianuarie printre cele declarate de sărbătoare naţională legală.

24 ianuarie – zi de sărbătoare naţională, în care nu se lucrează

Senatorii din Comisia de muncă au adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, o propunere legislativă care vizează introducerea zilei de 24 ianuarie printre cele declarate de sărbătoare naţională legală.

Proiectul legislativ în acest sens a fost iniţiat de deputatul PDL Dan Radu Zătreanu.

Iniţiativa propusă de democrat-liberal stabileşte că ziua de 24 ianuarie, când, în 1859, Ţara Românească şi Moldova s-au unit, se declară sărbătoare naţională legală, numită "24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române".

Proiectul de lege vizează şi modificarea Codului Muncii, în sensul introducerii acestei zile printre sărbătorile legale în care nu se lucrează.
Iniţiativa adoptată de Comisia de muncă mai prevede că autorităţile şi instituţiile statului vor marca ziua de 24 ianuarie prin "manifestări cultural-educative cu caracter ştiinţific şi evocator", care vor "evidenția rolul deosebit al Unirii Principatelor în dezvoltarea pe multiple planuri a României".
Propunerea legislativă urmează să fie dezătută de plenul Senatului.
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.